Colți

2.Evenimentul

      Fusese o noapte fără coșmaruri. Am răsuflat ușurată când m-am trezit, de data asta înaintea ceasului deșteptător, și am îmbrățișat strâns plapuma, lenevind încă vreo 10 minute.

      M-am ridicat din pat și am coborât spre parter, imediat ce am auzit telefonul sunând. Am încercat să mă grăbesc, ghidându-mă după sunet.

-Alo? Scumpa mea, să știi că am plecat mai devreme. Aveau nevoie de mine la muncă, m-a lămurit tata de pe partea cealaltă a firului.

-A, în regulă. Eu acum m-am trezit.

-Ah, îmi cer scuze dacă te-am trezit, chiar nu...

      I-am tăiat vorba.

-Nu, stai calm. Am auzit telefonul după ce m-am dat jos din pat. Cât e ceasul?

-6:45.

      M-am bucurat că îmi rămăsese destul timp liber înainte să vină Christopher să mă ia. I-am spus 'la revedere' tatei și m-am îndreptat spre bucătărie. Mi-am luat un bol dintr-un dulăpior, am căutat laptele în frigider, apoi m-am întrebat unde am pus cerealele.

      Am început să fredonez o melodie, și să mă plimb de la un dulap la altul. Oare s-au terminat, iar tata a uitat să cumpere?

      Mi-am adus aminte de "Pădurea Norvegiană" și am început să o fredonez, când am simțit o răcoare, o briza de vânt.

      M-am îndreptat spre fereastră. Era deschisă, tata o lăsa mereu deschisă înainte să plece la serviciu, pentru a aerisi casa.

      Dar nu era asta. Era curent. Probabil a mai lăsat vreo fereastră deschisă, deși nu îi era în obicei. Sau o ușă.

      M-am îndreptat grăbită spre ușa de la intrare. Am mirosit din hol parfumul daliilor și margaretelor, și am știut că e deschisă. Am simțit dintr-o dată o panică, o panică pe care nu o mai resimțeam decât noaptea, iar apoi am simțit cum sângele îmi îngheață în vene. Am rămas înțepenită cu mâna pe tocul ușii, și îmi auzeam inima bătând tare în piept. Atât de tare, încât, dacă era cineva în jurul meu, sigur ar fi auzit-o.

      Am închis-o cu cheia, apoi am pornit înapoi pe hol și m-am oprit în sufragerie. Am rămas nemișcată așteptând să aud o respirație sau o mișcare. Dar singurul lucru pe care îl auzeam era inima mea bătând ca sălbatica.

      Mi-am închis ochii și i-am strâns cu putere, deși asta nu făcea nicio diferență. Eram doar speriată. Dar nu îmi permiteam să îl sun pe tata, sau poliția, sau în orice caz dacă îl sunam pe tata sigur ar fi sunat el la rândul său la poliție. Nu puteam să alarmez atâția oameni doar pentru că am găsit ușa deschisă. Era posibil ca tata să fi uitat să o închidă.

  Am încercat să mă hotărăsc dacă să îl sun sau nu, dacă să îl întreb. Si totuși dacă el ar fi spus că da nu l-aș fi făcut decât să se panicheze. Aveam totul sub control, eram o fată curajoasă, trebuia doar să mă calmez.

-E cineva aici? am întrebat cu voce tare.

      Niciun răspuns. Oricum niciun hoț întreg la minte nu ar răspunde. Nu ar striga de bună voie "Da! Sunt aici! Am venit să te jefuiesc."

      M-am plimbat prin sufragerie, atingând la întâmplare mobila, pereții, și verificând dacă ferestrele sunt închise. Erau, și nimic nu părea suspect. Continuam să sper că totul nu fusese decât neglijența tatălui meu, care se grăbise să ajungă mai devreme la muncă, nu a avut timp să verifice dacă e bine închisă sau poate că a uitat complet...