Colți

4.Zeu

     Mergeam tăcută ținându-mă de brațul său. Nu mai spusese o vorbă, nu mă întrebase absolut nimic iar eu, în ciuda firii mele sociabile, nu aveam curajul de a începe o discuție. Mă conducea cu pași lini, egali, ca de dansator, dar, cu toate că mergeam împreună braț la braț pe holul plin de elevi nu îi cunoșteam numele. Și nici el pe al meu. De ce păruse atât de prietenos la început? Totul s-a întâmplat atât de repede; vocea lui clară și melodioasă a răsunat în urechile mele ca un clinchet de clopoței, și ca și cum mi-ar fi legănat un pendul prin fața ochilor-pe care oricum nu l-aș fi văzut-m-a hipnotizat. I-aș fi putut accepta orice propunere în acel moment. Orice.

     Acum nu voiam decât să vorbească iar.

-Atenție la ușă, vocea sa s-a deslușit în amalgamul meu de gânduri. Am fost bucuroasă să îi reaud glasul cald, iar cuvintele le-am perceput de abia mai târziu, când ajunsesem deja în sala de mese.

     Jolee m-a întâmpinat rapid, cu o deosebită energie și o dispoziție bună. M-am desprins din strânsoarea lui, fără voie, împinsă de prietena mea bună către locul în care ne comandam mâncare. Am înghiontit-o imediat ce mi-am dat seama că mergea prea repede și că starea ei nu era una obișnuită.

-Ce s-a întâmplat? 

     Nu m-a băgat în seamă. O detestam în momentul ăsta. Simțeam, ca o repulsie, nevoia de a o lovi drept în față, sau cel puțin de a o îmbrânci, pentru ca m-a îndepărtat fără vreun motiv anume, într-un mod nepoliticos, de băiatul al carui nume nici măcar nu l-am aflat.

-Ce vrei să mănânci? mă întreabă ea veselă, deși nu puteam înțelege de unde provenea acea stare de exaltare.

-Michelle mi-a promis că îmi face cinste cu un desert. Te superi dacă stau azi cu ea? i-am tăiat-o eu țâfnoasă.

     Toată buna dispoziție pe care o avea s-a evaporat într-o secundă, de parcă aș fi zis ceva total nepotrivit. Nu voiam să o jignesc, însă ripostam inconștient la ceea ce se întâmplase acum puțin timp.

     Se apropie de mine și încercă să îmi șoptească ceva înainte să mă hotărăsc și să plec să stau cu Michelle.

-Nu voiam să știu decât cum ai ajuns să mergi braț la braț cu tipul cel nou. Eram curioasă.

-Păreai mai degrabă gata să plesnești de bucurie. De ce ai reacționat așa? am întrebat-o amintindu-mi cum m-a întâmpinat zăpăcită și m-a tras de lângă el cu rapiditate.

-Um... Dacă l-ai fi văzut ai fi înțeles. 

     Răspunsul ei m-a pus pe gânduri, întrebându-mă dacă, în euforia mea, am avut timp să mă întreb dacă băiatul se simțea bine lângă mine. Poate l-am deranjat. Poate din acest motiv nu scotea niciun cuvințel? Atunci de ce s-a oferit să mă ajute? Am început să mă simt dintr-o dată rușinată; în timp ce eu zâmbeam, el cel mai probabil mă privea cu dezgust, era deranjat de compania mea. Jolee nu a vrut decât să mă salveze.

-Hai du-te și stai cu Michelle. Văd că vine să te întâmpine.

     Și, înainte să ripostez sau să mai pot să îmi cer scuze, mi-a dat drumul la mână și s-a îndepărtat.

     Priveam cu deznădejde adevărul în față: băiatul nu era atât de plăcut interesat de compania mea pe cât fusesem eu de a lui.

-Bună, Sienna. Te-am văzut când ai intrat.

     Am salutat-o, și am încercat să mă abțin să nu îi pun vreo întrebare în legătură cu băiatul misterios.

-Eu îmi iau niște cartofi prăjiți. Dacă vrei să îți iei carne, îți recomand aripioarele. Arată cât de cât bine, în comparație cu șnițelele.