Thrash

1

Momentan, numărul la care ați apelat nu este disponibil. Vă rugăm să încercați mai târziu.
Annika și-a închis telefonul și l-a trântit pe măsuță, apoi și-a trecut ambele mâini prin cap. Iarăși era furioasă, evident, din cauza fiicei ei. O suna neîncetat de ceva timp încoace, dar nu primea niciun răspuns.
-Ceva noroc? s-a interesat Oona, sora mai mică a femeii.
-Nu...
Era aproape de miezul nopții. Fata Annikăi a părăsit casa după ce s-a trezit  și n-a mai dat niciun semn de viață de atunci.
Deși astfel de gesturi erau la ordinea zilei, mama încă se îngrijora. Au existat destule dăți în trecut când a primit apeluri în care îi era adus la cunoștiință că fata a participat într-o altercație și că era nevoită să rămână la spital peste noapte pentru ca rănile să fie controlate și tratate cum trebuie. Alteori, se trezea cu poliția la ușă, tot din cauza unor scandaluri din care odrasla ei nu a putut să lipsească. Mereu exista posibilitatea ca fata să o pățească rău.
-Hei, a grăit Oona și i-a pus mâna prietenește pe umăr, O să ajungă ea acasă.
-Sper. Și dacă se poate fără escortă...
Deodată s-a auzit o cheie mișcându-se în broască. Annika a tresărit. Dar ce să vezi? Și-a făcut apariția în casă Ida, fiica Oonei.
-Salut, Mama, Tuși, a salutat în timp ce se descălța.
-Bună. Ce-ai făcut azi? a întrebat Oona.
-Am fost la film cu niște prieteni.
-Și ți-a plăcut?
-A fost ok.
-Mai ai bani de buzunar?
-Da.
După ce s-a descălțat și și-a dat jacheta jos, Ida plănuia să se îndrepte spre camera ei, dar Annika a reținut-o pentru câteva momente cu rugămintea de a încerca și ea să dea de cea "dispărută". Fata a dat din cap și i-a format numărul. A așteptat mult și bine, dar într-un final a răspuns cineva la telefon.
-Ce? întreba o voce oarecum enervată pe partea cealaltă.
-Kaikko? s-a interesat Ida.
-Nu, că bună-sa. Cine altcineva să răspundă la telefonu' meu, bă?
Kaikko a râs puțin după ce a terminat de vorbit.
Cealaltă fată a chicotit și ea: Ce faci?
-Numa bine, ui'. Mă distrez și eu. Tu?
-La fel. Auzi, întreabă Anni de tine.
-Da, da, știu, am văzut că mă sună ca disperata. Sunt bine. Transmite-i că o să ajung acasă mai încolo și zi-i să-și facă de lucru și să mă lase în pace.
Ida nu urma să reproducă întocmai cuvintele verișoarei sale, dar avea să transmită că ea se distra și era în regulă.
-Ok, pa-pa!
Kaikko a închis fără să răspundă salutului. În secunda următoare, Annika s-a repezit la nepoata ei. Abia a așteptat finalul conversației.
-E bine, a povestit Ida fără să aștepte să fie întrebată, A zis că vine mai târziu.
Sunt în totalitate sigură că "mai târziu" înseamnă o oră cât se poate de rezonabilă, bombănea mama în gând.
A întrebat cu voce tare: Unde-i?
-N-a zis.
Conștientă că acolo s-a încheiat datoria ei, Ida le-a urat noapte bună doamnelor și s-a retras la ea în cameră, oferindu-le spațiul necesar să discute în voie.
Oona a început să se uite mai degrabă mustrător la sora ei. O irita faptul că Annika n-o întreba niciodată cum i-a fost ziua, ce a mai făcut, etc. Vorbea cu Ida doar atunci când acea nevoie de ajutor cu Kaikko, iar Oonei îi displăcea asta.
Dar eu și cu familia mea tre' să avem grijă și de fii-ta pe care tu nu ești în stare să ți-o crești, reproșea ea tot în gând.
-Să știi că Ida e foarte bine, a bătut un apropo.
-Știu. Am auzit când a zis.
-Da, că am întrebat-o eu ce mai face. Altfel n-ar fi zis.
Annika a ridicat o sprânceană, confuză. A greșit cu ceva? Ce-a făcut?
Enervată, Oona a izbucnit: Tu o bagi pe fata aia în seamă numa' când îți trebuie ceva!
Brusca schimbare de atitudine a deranjat-o pe cealaltă mamă: Păi ce dracu' ai fi vrut să fac? S-o întreb și eu același lucru?!
-Nu mă refeream la asta! Mă enervează că Ida există pentru tine doar când vrei ceva de la ea. Mai interesează-te dracu' și de viața ei, că și ea face parte din familia asta.
-Da-i fii-mea? Tu nu-i ești de ajuns?
Aia a fost ultima picătură.
-Da' tu nu ești de ajuns să-ți crești javra? Să dea dracu' să-mi mai ceri vreo favoare că jur că o fac pachet și o trimit la tac-su!
Acestea fiind zise, Oona s-a ridicat de pe canapea și a tropăit afară din sifragerie. Annika a rămas acolo de una singură de parcă era pedepsită. A înțeles de ce s-a supărat sora ei și îi părea rău că a spus ce a spus. N-a fost cu intenție să sune așa. În fine, era cam târziu pentru remușcări.
Au mai trecut 2-3 ore și toată casa dormea. De fapt nimeni de pe întreaga stradă nu mai era treaz. Singurul motiv pentru care nu s-a așternut o beznă totală era că iluminarea stradală funcționa fără probleme.
Se mai auzea doar vântul și o pereche de pași: Kaikko, care s-a gândit că ar fi frumos din partea ei să ajungă acasă înainte de răsărit. Venea obosită și cu puțină băutură la bord.
Când a ajuns la casa ei, nu a intrat pe poarta principală. Asta ar însemna să deschidă ușa și să aprindă lumina, să treacă din hol în sufragerie, apoi pe lângă bucătărie și abia după să ajungă la ea în cameră. Până atunci s-ar fi trezit mama ei și cu siguranță ar fi coborât să-i ceară socoteală de ce venea așa târziu. N-avea chef de explicații... sau de maică-sa.
În schimb, a luat-o prin micuțul gang care despărțea locuința familiei ei de a vecinilor și care ducea în strada cealaltă, situată puțin mai jos, cartierul fiind construit pe un deal. Acolo, a scos cheile din buzunar și a descuiat ușița care ducea în grădină. După ce a parcurs-o și pe aia a ajuns la cealaltă ușă, care dădea exact în camera ei.
În realitate, încăperea ar fi trebuit să fie un demisol, dar Kaikko a insistat să fie dormitorul ei acolo astfel încât ea să aibă cât mai puțin contact cu restul familiei. Așadar, întreaga pivniță a fost împodobită cu un pat, dulapuri, un birou și orice a vrut fata să mai agațe pe pereți, iar debaraua adiacentă a fost transformată în baie.
Pentru că era extenuată din cauza petrecerii, Kaikko nu s-a mai sinchisit să se schimbe în pijamale și să se demacheze. Doar s-a descălțat și s-a aruncat în pat, unde a adormit cât ai clipi. Treburile alea puteau fi rezolvate și ziua următoare.