Ultimul vis-Dorinte ascunse (Volumul II din trilogia The Last Whispers)

Q from Queen

Capitolul 17- Q from Queen

Rebecca P.O.V.

Vineri noaptea -> Sambata dimineata

Noaptea aceea nu dormisem.

Si multe alte nopti dupa ea.

Aveam cosmaruri despre cum Rose moare si fetita ei plange in bratele mele iar eu nu stiu ce sa ii fac.

In urmatoarele trei luni, cosmarurile se mai rarisera, aparand o data la patru nopti si tinandu-ma treaza toata noaptea.

Din fericire... sau nu, ramasesem singura.

Rose se mutase cu Lorenzo, care acum era agent sub acoperire si lucra mai mult de acasa pentru a putea fi alaturi de Rose si fetita, iar Nathan venea in fiecare week-end la mine, zburand de la Londra pana aici in fiecare vineri dupa-amiaza si plecand luni dimineata. De fiecare data mi-era si mai greu sa ma despart de el, dar trebuia sa munceasca si eu la fel.

Din nefericire de data asta, cosmarul fusese si mai violent, infatisandu-ma pe mine pe un pat alb, dand nastere unui copil si pierzand cantitati uriase de sange ce pata cearsaful de un alb imaculat. Era liniste, doar tipatul copilului animand camera. Restul asistentelor si medicului se uitam la mine, cum zaceam intr-o balta de sange in pat. Cel mai rau era ca si eu ma uitam la mine de langa patul imbibat cu sange.

M-am ridicat din pat si mi-am trecut mainile peste ochi, incercand sa risipesc somnul. Am privit ceasul; ora trei, din nou. Joi noaptea sau vineri dimineata, nu mai conta.

Se intampla de parca eu fusesem langa Rose si o tinusem de mana in timp ce doarme, nu Nathan. Lui nu ii placea sa vorbeasca despre asta, dar il vedeam afectat, desi nu avea cosmaruri. De fiecare data cand avea ocazia petrecea mai mult timp cu Rose, o imbratisa mai des, ii spunea cat de mult o iubeste. De mine nici nu mai zic... nu inteleg de ce ii e atat de frica pentru ca se poarta cu mine de parca as fi din portelan si as putea sa ma sparg intr-o clipa. Cand l-am intrebat a zis doar ca si-a dat seama cat de importanta sunt in viata lui.

Oftand, m-am dus la bucatarie si mi-am pus de ceai, apoi m-am asezat pe scaun si am privit pe geam frumosul oras adormit, plin de luminite. Am meditat la viata mea, care devenise atat de ciudata in ultimul an. Renuntasem la dans pentru ca imi dorisem altceva, ceva deloc complicat si linistitor; am ajuns aici, la o banca renumita, am cateva colege de treaba, stiu sa fac bine ceea ce fac, dar totusi lipseste ceva. Ceva care sa imi pipereze viata....

O aventura!

Am ras in sinea mea.

Aventurile exista doar in carti. Viata reala e destul de plictisitoare.

Dar, oh, cat de frumoasa ar fi viata sa navighez pe mari si sa fiu rapida de pirati, asa cum se intamplase in ultima carte citita de mine. Dar era o carte, iar eu nu navighez si nici viata asta nu mi se potriveste, desi asa am crezut initial. O dadusem in bara din nou....

Fluierul ceainicului m-a scos din mica mea depresie.

Mi-am turnat in cana mea preferata si m-am grabit sa ma asez pe canapeauna din sufragerie imediat ce am pus un film la televizor. Dupa zece minute de vizionat, dupa ce am terminat ceaiul, rabdarea mea a ajuns la final. Am stins televizorul, mi-am dus cana in chiuveta si m-am reintors in camera mea, schimbandu-ma intr-o pereche de colanti si asortandu-mi o bustiera si o bluza de traning. Mi-am luat adidasii, telefonul si castile si am iesit rapid din apartament, incuind usa in urma mea.