Războiul celor doi sori

Capitolul 1. Ultimele pregătiri

Cu câteva ore înainte de aterizare - Phoenix

Nickolas Sinclair privi pe fereastra mare cu vedere largă spre galaxia cu nenumăratele lumini ce ardeau fară să dea semne ca se vor stinge vreodată. Unele străluceau mai puternic, altele mai stins, dar rămâneau nemișcate, fiecare exact în aceeași poziție. Chiar dacă la o prima vedere toate păreau la fel, fiecare era unică în felul ei. Stătea langa ea. Șuvițele-i aurii îi zburdau, cu cât își mișca chipul mereu cuprins de entuziasm și încântare. Obișnuiau să le numească. Cea pe care o găseau poziționată cel mai în centru Regina, cele din jur pionii, numiți după împărați și conducători pământeni: Augustus, Cezar, Vespasian, Napoleon, Hannibal, Cyrus...Tatal ei era un istoric înrăit, iar ea a început să iubească poveștile despre imperii, bătălii și eroi.

-Vezi steaua aceea care se află în locul unde fereastra noastră se arcuiește? E cea mai fascinantă. Are nuanțe roșiatice spre mijloc. Cum să o numim? Trebuie să găsim cel mai brav erou din istorie! rosti micuța bălaie.

-Oh, aceea? I-am gasit deja un nume: Skyler.

-Dar...Acela e numele meu..Ai numit o stea după mine? întrebă micuța plină de uimire.

-Cred ca într-o zi o sa devi una dintre acele eroine despre care citești în cărțile de istorie.

- Chiar crezi asta? O să am o armată și o să conduc lupte?

Nickolas îi zambi, iar ochii ei străluceau.

-Cum ramane cu mine, cap de nucă? îi întrerupse Rexa, surioara lui mai mica.

-Tu ești cea din colțul acela din dreapta.

-Dar aceea seamănă cu o insectă! se răsti ea supărată.

- Nicio stea nu seamănă cu o insectă! se revoltă Nickolas.

-E prea mică în comparație cu celelalte. E o insectă! Eu vreau sa fiu Regina!

Rexa se bosumflă, dar Nick începuse să râdă.

-Copii, haideți! E timpul! sosi David Rockfeller, tatăl lui Skyler.

-Imediat, tată! rosti Skyler. Vreau să mai privesc pentru ultima oară stelele.

-Sky, scumpo, stelele se vor vedea și de acolo de jos.

Skyler păru fascinată de această idee. Merseră în sectorul său. Aici mama ei, Astrid Rockfeller, pregătise deja un mic discurs.

-Oameni ai Pământului, călători stelari, cetățeni ai Ordinului Phoenix, acesta e momentul pe care l-am așteptat de atâta timp. În sfârșit am ajuns la destinație. Noi suntem generația care va coborî dintre stele spre noua casă care ne așteaptă. Mulți dintre cei care s-au aventurat în această lungă călătorie s-au pierdut pe drum pentru ca noi să fim astăzi aici. În memoria lor vom construi o lume nouă pentru ca copiii noștri să nu mai trebuiască să trăiască închiși într-o navă. Nu știm ce ne așteaptă acolo jos, dar suntem pregătiți să înfruntăm orice. Suntem curajoși și vom coborî acolo ca să rămânem pentru totdeauna. Aceea e casa noastră! În câteva ore vom porni spre ultima noastră destinație! Din simulările și cercetările noastre noua planetă se aseamănă mult cu Terra, dar la începuturile sale, înainte să apară hommo sapiens.

-Înseamnă că sunt și dinozauri? o înterupse Rexa. 

Mulțimea izbucni în râs.

-Puțin probabil! exclamă Astrid. Vârsta planetei e prea mică, comparativ cu a Terrei, pentru a avea forme evoluate de viață.

-Dar asta e o galaxie diferită, are alte reguli. Ai văzut că e guvernată de doi sori? rosti David, spre nemulțumirea lui Astrid. Adevărul e că nu știm cu ce ne vom confrunta acolo jos. Primii exploratori nu au mai dat niciun semn de viață.

-Primii exploratori au ajuns aici cu sute de ani în urmă. Având în vedere construcția navei lor, presupunem că au avut probleme la impactul cu atmosfera planetei. Phoenix e mai bine pregătită. Noi o să fim în siguranță. Acum haideți să ne pregătim. Fiecare să meargă la districtul lui și să urmeze instrucțiunile șefului de district. Mergem acasa!

În jur se auziră urale și felicitări pentru doamna președinte.

-Skyler! Pe unde ai umblat? Ți-am spus că trebuie să te schimbi de hainele astea! rosti Astrid nervoasă.

-Astrid, ia-o mai ușor. Micuța noastră voia să mai privească stelele de aici pentru ultima oară.

-Prea lași după ea, David! Eu sunt președintele care va duce omenirea pe noua casă. Înțelegi ce înseamnă asta? Azi am scris istorie. Nu poate apărea în poze cu hainele astea.

-Bine, Astrid! Ne întoarcem în câteva minute! rostește David.

-Mi-ai sfidat autoritatea acolo! îi spuse înainte să plece.

-Oamenii trebuie să știe adevărul, iar adevărul e că nu știm nimic despre planeta asta.

-Știm că poate susține viața, iar asta e tot ce contează. De ce să mai așteptăm?

-Pentru ca cercetările să se finalizeze. Încă mai avem multe de simulat. Nu vreau să ne conducem oamenii la moarte.

-Știm că planeta e supraviețuibilă și că Phoenix va face față la impactul cu atmosfera. Nu îți dorești ca fiica ta să trăiască în libertate, sub un cer și cu picioarele pe pământ? Finalizarea cercetărilor ar putea dura ani de zile, încă o generație captivă în spațiu.

-Oh, Astrid, te cunosc prea bine! zâmbi David amar. Vrei doar să fii recunoscută în istorie. Vrei să fii guvernatoarea care s-a condus poporul acasă, primul lider al noii lumi, fondatoarea...

-Destul! strigă Astrid revoltată. S-a decis deja, aterizăm! Discuția se încheie aici! În maxim cinci minute sa vă prezentați în camera de comandă!

Astrid plecă trântind ușa! David își luă fetița în brațe.

-Trebuie să îți punem o rochiță frumoasă! rosti el.

-Dar urăsc rochiile! se încruntă micuța.

-După cum a zis și mama ta, e o zi specială.

-Dar ce vină am eu?

David se amuză. El obișnuia să îi facă lui Skyler orice pofte, spre deosebire de Astrid, care era mereu rece, distantă. Faptul că era președinte, îi ocupa tot timpul. David ura politica și deseori era în dezacord cu legile Ordinului.