Mă trezesc cu o durere mare de cap.
Mă uit în jur și vad că sunt într-o cameră alba, cred că sunt la spital.
Nu era nimeni pe scaune, incerc să mă ridic dar aveam o branula in mana.
Imediat am văzut că a venit o asistență , mi-a luat branula de la mână și ma dat jos din pat. Mi-a dat niste haine sa ma îmbrac și după aceea am mers la secție sa dau o declarație.
Nimeni nu era cu mine. Nimeni nu mă încurajează, nimeni nu mă întărește, nimeni și nimic.
***
Am intrat în blocul unde aveam apartamentul era deschisă ușa. Am intrat și l-am văzut pe Max...
Da, cum să nu , era Constantin.
Când ma văzut a luat hainele copiilor și a dat să plece.
Eu:Unde sunt copii?
Plângeam încet.
Nu mă ascultat dar l-am prins de mana.
Eu:Unde sunt copii?! Am tipat la el.
Co:Ioana, înțelege că ei vor sta cu noi, tu , vei fi mama lor dar vei fi departe, in Romania!
Eu:Unde plecați?
Co:In L.A!
Eu:De ce nu pot veni cu voi?
Co:Nu avem loc , dar vom mai venii!
Eu:De ce ii ți departe de mine?!(Iar țipăm la el)
Co:Te cunosc! Intri in depresie imediat, spargi lucruri , tipi că nebuna, urli, te tai....nu vreau să vadă copii așa ceva!
Eu:Și ei ce vor crede ,ă? Ce vor crede? Că mama a înebunit după ce l-am omorât pe tata? Asta vor spune, nici nu mă vor privii!
Co:Nu o sa zică nimic! Voi pleca cu ei in străinătate și acolo vor face o școală mai buna, după aceea când ne punem pe picioare îți trimite-m bani sa vii și tu!
Eu:Nu ...
El a plecat iar eu am rămas singură în apartament...
Cum voi trece peste asta? Cum voi putea întâlnii pe altcineva? Cum sa stau departe de copii mei?
Plângeam și urlam în apartamentul gol..
Deodată aud niște pași, nu cred că a venit Constantin înapoi...
Mă întorc și îl văd pe Sebastian
Eu:Ce vrei??!?
Se:Ioana,te simți bine?(Întreabă cu vocea tremurândă)
Eu:Pleacă dracului de aici!!!
Se:Dar...
Eu:Pleacă!
El pleacă iar eu vad telefonul meu pe măsuța de cafea, mă reped la el și îl deschid nu mă sunat nimeni...
Caut numărul soacrei mele și după câteva tonuri răspunde.
So: Cum îndrăznești să m-ai suni după ce ai făcut, nerusinat-o??! Ști prin ce trecem noi? Ști? Nu ,nu ști!! Nu ști cum e sa îți pierzi copilul! Nu ști deloc asta! Sa nu mă mai suni în viața ta data dracului!!
A tipat la mine și nici nu puteam să mai zic nimic doar plângeam și plângeam...
Bai, cam atât a fost și cu vol.1
Vol.2 va fi mai mult despre copii..:)
Va fi ok, doar că mi-a trecut prin minte din nou în sfârșit cam ,cum a fost asta dar nu, nu fac de doua ori asta.;)
Mersi că îmi citiți cartea:)
