Capitolul 2.

194 39 17
                                    

~~DIN PERSPECTIVA LUI ELLY~~

Ce fac?! Cum de am fost deacord să mă întâlnesc cu o persoană despre care nu știu nimic?! London, asta e numai vina ta! Tot m-ai luat cu: am încredere în tine, totul va fi bie, dacă ești tu sunt sigur că o să reușești, de m-ai convins să merg să mă întâlnesc cu necunoscutul ăla! Nici măcar nu știu cum arată! Nici măcar nu știu... Nu știu nimic despre el... Nu pot să credl că într-o săptămână nu am fost în stare să aflu nimic despre el! Nu știu ce se întâmplă cu mine, mă gândesc întruna ce ar fi dacă... dacă e EL... Mi-e frică! Mi-e frică și vreau să aflu dacă e EL și totodată mi-e frică să aflu că nu e EL...

Strâng în pumn pandantivul în formă de cruce ce îmi atârnă în jurul gâtului, încă din ziua aia blestemată... Ziua în care mi-am pierdut încrederea în toți și toate, ziua în care te-am pierdut... frate...

- Hiya! Tu ești Elizabeth, nu-i așa?

Se aude o voce necunoscută mie spunând. Îmi întorc privirea spre el și observ un băiat ce părea cam cu vreo 5 centimetri cel mult mai înalt decât mine, păr șaten deschis, ochii căprui deschiși, exact ca ai mei când eram mic... cu trecerea anilor, s-au cam închis și acum îi am aproape negrii. Purta haine decente: blugi, cămașă, adidași. Aparent inofensiv, dar niciodată nu poți fi sigur.

- Tu cine ești și de unde îmi știi numele?

întreb eu precaut. Ceva în mine îmi spune că e cel pe care îl aștept, dar am nevoie de o confirmare.

- Hmmm, E.L.L.Y_027, ce e asta? Credeam că ești un stalker de prima mână, mă cam dezamăgești. Cum de nu știi cine sunt?

- Lonely_soul_47?

- Bingo~.

Nici nu știu de ce mi-am făcut speranţe... Probabilitatea ca Lonely_soul_47 să fie cine speram eu să fie e mai mică de 0,000002 la un milion. Nu ar fi trebuit să accept invitaţia fără să știu sigur cine e... Sunt așa un prost!

- S-a întâmplat ceva, Elizabeth? Nu sunt așa chipeș pe cât sperai?

- Nu e asta...

- Atunci poate... așteptai pe altcineva?

- Nu.

Spun eu ridicându-mă.  Îmi scutur hainele de praf și ies din tufișul în care mă ascundeam.

- Hey, de ce nu îţi dai jos masca aia? Vreau să îţi văd faţa frumoasă.

Spune el cu un zâmbind până la urechi.

- Nu ai ce vedea, faţa mea nu e frumoasă.

- Cu un nume atât de frumos ca "Elizabeth" sunt sigur că ai și o faţă pe măsură.

- Încerci cumva să îţi baţi joc de min-

Nu apuc să îmi termin propoziţia, că Lonely_soul_47 îmi dă masca jos și spune:

- Yoooy, am avut dreptate! Un singur cuvânt te poate descrie, Elizabeth, superb... Ești așa frumos!

Doar cât aud cuvintele lui simt cum inima începe să îmi bată tare și cum prind roșeaţă în obraji. Îmi duc mâinile la faţă încercând să mă ascund după ele.

- Nu spune prostii, poate am un nume de fată, dar sunt un tip! Nu mă face fericit să aud că sunt "superb" sau "frumos".

- Dar ești... De abia ne-am întâlnit în persoană și când mă uit la tine simt că vreau să-ţi fac tot felul de chestii.

- Chestii?? C-Ce fel de chestii?

- Hmmm, curios, nu-i așa? La urma urmei ești un stalker, deci probabil arzi de nerăbdare să afli. Am dreptate sau am dreptate? Ha ha! Și ca să îţi răspund la întrebare: tot felul de chestii. De la ţinulul de mână, până la săruturi pasionale, la... dragoste~

Spune el făcându-mi cu ochiul, gest ce mă face să dau câţiva pași înapoi.

- Stai calm, Elly, nu îţi voi face nimic, cel puţin nu acum... Și nu fără consinţământul tău, evident. Mergem?

- Unde să mergem?

- Păi, la o întâlnire, evident! Nu fii timid, poţi să mă ţii de mână dacă vrei.

Ce e în neregulă cu tipul ăsta? Abia l-am întâlnit și deja mă scoate din sărite!

- Nu merg nicăieri până nu îmi spui numele tău.

- Numele meu? Chiar contează atât de mult numele meu? Poţi doar să îmi spui "iubi".

- Pas. Dacă nu îmi spui cum te cheamă, eu mă întorc în tufișul meu.

- Hahahaa! Ești amuzant, Elizabeth!

Spune el ștergându-se la ochi. Îl privesc încruntat și mă pregătesc să plec când el mă prinde de încheietura mâinii oprindu-mă.

- Nu fii botos, Elly. Hai că îți spun dacă ești atât de dornic să știi. Mă numesc Skyler. Sky pe scurt.

- Ok, Sky pe scurt, dă-mi drumul la mână, nu suport să fiu atins.

- Oh, scuze.

Spune el și îmi dă drumul, doar ca apoi să îmi ia mâna într-a lui și să o ducă la buze sărutând-o. Dap, ceva clar nu e în regulă cu tipul ăsta!

- Deci, ce vrei să facem acum?

Întreabă el cu același zâmbet larg pe față.

- Nu am nicio idee. Tu ce vrei?

De ce presimt că urmează un răspuns tâmpit?

- Vreau să ne cunoaștem mai bine, să începem să ieșim, să spui da când te voi cere în căsătorie peste câțiva ani în grădina mea sub clar de lună, să avem o nuntă drăguță unde vom invita doar prietenii apropiați și familia, să ne petrecem luna de miere în Hawaii, să adoptăm 5 copii pe care îi vom crește cu ajutorul mamei, să ne petrecem bătrânețea la casa de bătrâni unde nepoții noștri ne vor vizita și pe patul de moarte să îți spun cât de norocos sunt că te-am întâlnit. Ce părere ai?

De asta...

- Amm, oricât de bine ar suna... eu mă refeream la ce vrei să faci acum, în prezent.

- Oh, păi să mergem să bem un ceai și să ne cunoaștem mai bine.

- Nu beau ceai.

- Atunci o să bei o cafea. Deci mergem?

Întreabă el din cale afară de enerva- adică entuziasmat. Da, entuziasmat. Sigur, de ce nu?

- Ok, dar mergem într-un loc pe care îl știu eu.

Încă nu am încredere în el. E cel mai creepy tip din câți am întâlnit!

- Merg și până la capătul pământului, dacă ești cu mine, Elizabeth!

Spune el făcându-mi cu ochiul și continuând să mă țină de mână.

- Scuze să te dezamăgesc, dar azi mergi doar câteva străzi în direcția aia. Poate mergem la capătul pământului la a doua întâlnire.

Ce naiba tocmai am scos pe gură?

- Vreau să spun-

- Yay, a doua întâlnire! Deci rămâne stabilit!

În ce naiba m-am băgat?!

Viaţă de stalkerUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum