Viaţă de stalker

Capitolul 4.

Dubios este cuvântul zilei. De ce? Pentru că ziua de azi a fost dubioasă rău! De ce din nou? *oftat virtual* Luați loc și pregătiți-vă atât mental cât și spiritual pentru ceea ce urmează să vă spun. Sunteți gata? Vă mai las 5 secunde. În 5, 4, 3, 2, 1... am avut o întâlnire. Ce e atât de ieșit din comun? De ce eram gata să sun salvarea? cel mai probabil vă întrebați. Ei bine, răspunsul e simplu. Eu sunt un antisocial convins, dacă există așa ceva, un introvertit și un stalker. Nu ies din casă decât dacă rămân fără mâncare sau dacă urmăresc pe cineva. În rest nu! Nu există motiv pe pământ care să mă facă să ies din casă de bună voie! Dar azi... azi am ieșit. Am fost la o întâlnire... cu o persoană despre care nu știu nimic. A fost așa ciudat! Ne-am cunoscut pe net, el e unul dintre voi și probabil că citește asta chiar acum... *fiori virtuali* Tipul e de treabă, presupun, dar e ceva ciudat la el, are o aură cunoscută, ca să zic așa. Îmi amintește de cineva din trecut, dar nu e acel cineva. Mi s-a confirmat asta când ne-am întâlnit azi. Am un oarecare regret, dar nu e nimic ce pot face în privinţa asta. Revenind la subiect, tipul e ok. Ce mă enervează la el e faptul că se dă la mine cu fiecare ocazie. În medie, flirtează cu mine o dată la 5 minute pe oră. Oricum, întâlnirea a fost... drăguţă, cred. A fost prima dară când am experimentat așa ceva, deci nu am termen de comparaţie. *oftat virtual* În ultimul timp oftez din ce în ce mai mult... *alt oftat virtual* Întrebare! Dacă aţi fi în locul meu și vi s-ar fi întâmplat ceea ce mi s-a întâmplat mie ce aţi face sau cum v-aţi simţi? Întreb, pentru că sincer vă spun, habar n-am ce simt acum. Asta e... prea profund pentru mine, sunt depășit de situaţie...

- Elly, ești acasă?!

Se aude vocea lui London care iar s-a autoinvitat în casa mea. Mă mai trezesc uneori cu el aici din senin. Și cică eu sunt stalker...

- Nu, nu sunt! E un mesaj înregistrat!

Strig eu la el și mă întorc la blogul meu.

- Ha ha. Ce glumă amuzantă.

Spune el care nu știu cum naiba s-a teleportat în pragul ușii mele.

- Știu, nu-i așa? Ar trebui să mă apuc de stand up. E cineva aici din Colorado? Nu, nu sunteţi, știu eu.

- Tipul ăla te-a drogat sau ceva? Începi să mă sperii.

- Nu m-a drogat nimeni.

- Bun, m-am liniștit.

Spune el pe un ton sarcastic, cel mai probabil dându-și ochii peste cap. Nu știu, nu mă uitam la el.

Se aud câţiva pași și tresar ușor când îl simt pe London în spatele meu cum își pune mâna pe umărul meu.

- Șiii, cum a fost întâlnirea?

- Tu ai venit până aici doar ca să mă întrebi asta?

- Eh, am venit și pentru mâncare gratis, dar toate la timpul lor. Deci cum a fost întâlnirea?

- A fost bine.

Răspund eu simplu, continuând să tastez.

- Deci se leagă ceva sau...?

- Nu știu.

Spun continuând să-l ignor pe London pe cât de mult posibil.

"Revenind la ce spuneam, sunt depșit de situaţie. Sunt total pierdut. Per ansamblu m-am simţit bine."

Acum ce? Să mai scriu ceva? Eh, prea lene.

Nu mai stau mult pe gânduri și apăs "postează". London se întinde peste umărul meu și privește ecranul luminos preţ de câteva clipe.