Viaţă de stalker

Capitolul 6.

~~DIN PERSPECTIVA LUI ELLY~~

- Lasă-mă să-ți car geanta, Elly.

- Nu merci, pot să o duc și singur. Și nu te mai ține după mine, ești enervant.

- Dar vreau să îmi petrec fiecare secundă cu tine!

Spune el țopăind fericit după mine. Dumnezeule mare, cum poate cineva să fie atât de fericit și energic? Eu nu aș putea, prea mult efort pentru mine.

- Tocmai de aia ești enervant.

Spun eu. Continui să merg pe holurile întortocheate, încercând pe cât posibil să ignor mulțimea de ochi ațintiți asupra noastră și șușotelile celorlalți. Nu sunt obișnuit cu atâta atenție. Seria evenimentelor petrecute mai devreme îmi trec prin minte ca un flashback. Skyler mi-a zis că sunt iubirea lui și că s-a transferat ca să fie cu mine, de față cu toată lumea. Toți colegii au rămas cu gura căscată, dar comentariile nu au încetat să apară. Majoritatea de la fete, dar și de la băieți, de genul: Până și stalkerul are iubit și eu nu?! sau: Wow, la asta nu mă așteptam. Ce păcat că e gay, era exact genul meu. și multe alte prostii de genul. Cred că ar trebui să mă consider norocos că nu am primit nici un comentariu homofob, dar tot mă simt deranjat de comentariile lor. Eh, măcar am aflat că Dana nu are iubit. Stalker-ul din mine e mulțumit.

- Sper că nu ai de gând să vii după mine și la baie, nu?

Întreb eu când ajungem în dreptul băii.

- De ce nu? Suntem amândoi băieți.

Spune el, la fel de energic. Instinctul meu îmi spune că baie plus noi doi minus oricine altcineva egal pericol, iar eu ascult mereu de instinct.

- Știi ce? O să mă țin.

Spun eu, apoi încep să grăbesc pasul îndreptându-mă spre vestiar și lăsându-l pe Skyler în urmă. Următoarea oră e sportul... aș chiuli, dar sunt 100% sigur că dacă o voi face, Skyler mă va urmări. Aș prefera să fiu urmărit de el undeva cu mulți oameni în jur, decât când suntem singuri.

- Ești sigur?

Întreabă el, prinzându-mă din urmă.

- Da, da, sunt sigur.

Cred că ne-a luat în jur de două minute să ajungem până în vestiar, dar mă simțeam de parcă au trecut două secole. Niciodată nu a fost așa lung drumul până acolo ca acum, când îl am pe ăsta pe capul meu. Sărind peste, am intrat în vestiar, toți ochii pe mine și pe cățelușul meu, normal. Mi-am lăsat geanta cu echipamentul de sport pe o bancă și am început să mă schimb. Oricât de mult aș fi încercat să îmi văd de treabă, nu puteam să ignor privirile insistente ale lui Skyler. Pot să jur că l-am văzut salivând puțin, când m-am întors spre el, dar am preferat să mă prefac că nu am observat. M-ar scuti de niște bătaie de cap și mai mult flirt.

- Tu nu te schimbi?

Întreb eu când văd că Skyler stătea pur și simplu pe bancă, lângă geanta mea.

- Nu am echipamentul la mine. Abia azi am primit orarul.

- Oh, înțeleg.

De fapt, nu înțeleg. Cum naiba s-a transferat ăsta peste noapte și tocmai în clasa mea? Nu are niciun sens! Îți ia timp să te transferi și nu o poți face în mijlocul anului școlar decât dacă sunt niște probleme serioase sau așa ceva. Cel puțin eu așa știam. Trebuie să fi fost cu premeditare chestia, gen mă cunoștea de dinainte și a plănuit toată faza asta, până la întâlnirea noastră și transferul. L-aș întreba ce intenții are și de motivele sale, dar mi-e teamă că răspunsul lui va fi: iubirea ce ți-o port nu e motiv de ajuns?

Oricum, m-am terminat de îmbrăcat și am mers în sala de sport, urmărit în de-aproape de a doua mea umbră, normal. Proful a făcut prezența, apoi ne-a pus să alergăm câteva ture de teren, dar eu m-am prefăcut că m-am împiedicat și am căzut. Cum ceilalți erau ocupați cu alergatul, proful i-a zis lui Skyler să mă ajute să mă ridic și să vadă dacă sunt bine, pentru că el era singurul care nu alerga și da.

- Elly, ești bine?!

Întreabă Skyler îngrijorat, apropindu-se de mine. Evident că sunt bine, am simulat căderea.

- Da, nu am nimic.

Răspund eu.

- Mie nu mi se pare că nu ai nimic!

Ce credul...

Mă ridic ușor, încercând să fac să pară că mă doare piciorul, dar până să apun eu să o fac, Skyler își pune brațele în jurul meu și mă ridică în brațe stil mireasă. Grozav, fix de asta aveam eu chef acum! îmi spun eu în minte, în timp ce îmi pun brațele în jurul lui Skyler pentru a mă asigura că nu cad.

- Lasă-mă jos, mi-e frică de înălțimi.

Nu mint, chiar îmi e frică, e traumă din copilărie. Nu că acum nu aș fi tot copil, mă rog, sunt adolescent. Skyler m-a cărat până în vestiar, unde m-a lăsat ușor pe bancă și a insistat să se uite la piciorul meu, dar eu i-am zis că nu e nevoie și m-am ridicat în picioare. Acesta m-a privit confuz când a văzut că pot să merg, dar nu mi-a zis nimic.

- Poți să ieși? Vreau să mă schimb.

Întreb eu, scoțându-mi hainele din geantă.

- Nu poți să te schimbi de față cu mine?

- Nu, sunt pudic.

Spun eu pe un ton serios. Skyler se încruntă puțin la mine, dar curând îi revine zâmbetul tâmp pe față și iese din vestiar închizând ușa în urma lui. Oftez ușurat, apoi îmi schimb hainele și caut un mod de a ieși din vestiar fără a fi nevoie să mă mai întâlnesc cu el. Oare pot să ies pe geam? Nu... oi fi eu mic, dar geamul nu e suficient de mare cât să încap pe el.

Aud o bătaie în ușă și bine-cunoscuta voce a lui Skyler, întrebând dacă sunt bine. Mă apropii de ușă și o deschid, apoi ies nonșalant.

- Sunt bine.

Spun eu, îndreptându-mă spre bibliotecă. Nu știu cum e în alte școli, dar în a mea dacă vrei să chiulești, te duci la bibliotecă. Îmi place acolo, e liniște în majoritatea timpului și mereu e câte cineva pe acolo bârfind sau așa ceva. Dacă vrei să afli chestii, cel mai bine e să te duci la bibliotecă sau să te ascunzi în baie, dar în baie nu mă duc cât se ține Skyler după mine!

*peste câteva ore*

"Actualizare status: se pare că am un iubit acum. Help! Cum fac să scap de el?! Mă urmărește peste tot!"

Abia am postat asta că am și primit un mesaj. Inspir adânc pregătindu-mă mental și sufletește pentru ceea ce urmează să citesc. Nici nu e nevoie să mă uit de la cine e, știu deja.

"Te gândești la mine ca la iubitul tău? Ce drăguț ești, Elly! Pot să îi trimit iubitului meu un sărut virtual?"

"Ce mă întrebi pe mine? Du-te și întreabă-l pe el."

"Asta fac. Deci pot?"

"Nu."