Viitor In Negru Și Roșu

Mor frunze in copacul fericirii

Amândoi stam față în față, dar nu scoatem nici un cuvânt. Vreau să îl privesc în ochi dar nu pot deoarece are fruntea plecată, urăsc când nu pot citi persoanele din jurul meu! Ce vrea să facă?La ce se gândește? Spune ceva neînțeles de mine, îmi ia ceștile de ceai din mână după care le pune înapoi pe masă, de data asta mă țintește cu privirea. Încă sunt calmă, și știu ce am de făcut pentru a întrerupe acest schimb de priviri. Will face un pas spre mine, eu încă stau nemișcată. Observ că își ține buzele întredeschise, cred că vrea să spună ceva, dar îi fur startul.
- Apropo, cum îți merge actuala relație? De fiecare dată când termin orele și mă întorc în camera mea, vă văd în fața palerului îmbrățișați ori sărutânduva cu pasiune, presupun că tu și Anna vă iubiți nespus.
După ce i-am aruncat aceste cuvinte cu multă răutatea, Will, își schimbă poziția feței spre stânga și își trece o mâna prin păr. Sunt satisfăcută că am fost in stare de un asemenea tupeu. Eu, cea care stă mereu in cochilia ei, cea care nu vrea să iasă în evidență, această Sophie e în schimbare, și îmi place ceea ce devin, pe lângă această plăcere, tristețe mă învăluie, dar sunt atât de orgolioasă că aleg să îmi păstrez mimica feței hotărâtă și neînduplecată.
                  *
Primi 2 nasturi sunt desfăcuți cu încetinitorul, renunță la sărutările pe buzele și își mută locația cu sărutări mici și scurte pe obraji, apoi coboară spre gât. Al patrulea nasture este desfăcut, nu pot observa decât fierbințeala corpului său. Will, Will mă sărută, Will mi-a desfăcut nasturii cămășii, acea cămașă am început să o port mai des după ce mi-a spus că arăt minunat îmbrăcată cu ea, iar acum ea este la un metru distanță, chiar lângă tricoul lui alb dat jos de mine, iar acum arătă ca o bucată de material fără valoare. Mă ia în brațele lui și simt cât este de tare și excitat, scoate un geamăt dar îl înăbuș cu sărutările mele.
                    *
- Sophie.... Ce e între mine și Anna e doar o distracție.
- Înțeleg, de fapt nu trebuia să pun o asemenea întrebare personală.
Acum tot ce vreau e sa fiu singură, sa mă întorc la relaxantul holbat la pereți, dar am nevoie de un răspuns. Răspunsul ăsta știu că va fi dureros, dar am nevoie de el pentru a mă trezi la realitate. Bine, tot ce trebuie sa fac este să îmi umplu plămânii cu aer, ceea ce a fost cam dificil cu Will in fața mea, apoi voi scoate niște sunete percepute a fi cuvinte! Nu e mare scofală! Hai că poți Sophie!
-Will!
Închid ochii, poate asta mă va ajuta cu ceva.
- Spune-mi, ce ai simțit în acea seară?
Trebuie să știu răspunsul ăsta idiot, orice îmi va spune trebuie să nu îi arăt cât de distrusă sunt pe interior.
- A fost ceva de moment, nimic planificat sau cu scopul de a te face sa suferi, chiar îmi pare rău Sophie!
- Nu am suferit! Pur și simplu, doar am vrut să știu ce a fost in capul tău.
Iar acum știu așteptatul trăsnet ce trebuia auzit din gura lui Will, simt cum se adună lacrimile în ochii mei, îi închid iarăși și nemaiputand suporta gravitația mă așez pe scaun. Amândoi privim podeaua, e curată, mă bucur că am făcut curățenie acum câteva ore in urmă, dacă e sa fiu făcută praf de Will, așa să fie, dar macar pleacă din această cameră cu ideea că eu sunt o gospodină. Măcar mi-am păstrat umorul, acum că nu mai am lacrimi în ochi, ridic privirea și îl privesc tăcută. De ce nu se schimbă nimic? De ce nu îl urăsc mai mult și de ce nu îmi scad sentimentele și atracția fața de el? Chiar trebuie să îl văd în fiecare zi cum atinge și sărută altă persoană? Cât de distrusă poți fi Sophie?! Cum îți permiți să te distrugi, chiar cu mâna ta?! Will își redirecționează privirea din podea spre fața mea, nu mă deranjează, îmi plăcea că acum sunt punctul lui central, se așează pe podea iar acum el devise mai mic de cât mine, simt cum ceva îmi atinge obrajul stâng, speriată să nu fie vreo lacrimă duc mâna repede la zona cu pricina, am fost atât de absorbită de chipul său că nu am observat când și-a ridicat mâna pentru a mă mângâia.
- Te rog Sophie! Nu mai fi supărată!
Ce ușor ar fi să spun asta și apoi ca și cum aș fi făcut o magie sa am rănile vindecate. Nu așa merge William Gray! Îi îndepărtez mâna de pe obrazul meu și îi zâmbesc.
- Prea bine! E doar o copilărie, dacă nu te deranjează aș dori să dorm, am avut o zi lungă.
Will își pune mâinile pe genunchi apoi de ridică. Trebuie să plece!! Acum!!
- Noapte bună și vise plăcute! Sper că vizita mea nu te-a deranjat Sophie.
- Nu! Nu mai deranjat! Multumesc, noapte bună și ție!
L-am condus până la ușă, după ce a ieșit din camera mea am închis ușa cu cheia, nemaiputand sa fiu calmă mi-am dus o mana la gura și cu cealaltă m-am prins de mijloc. Atâta de multă durere! Lacrimi fierbinți mi-au invadat fața, mă târâi cu greu până în dreptul patului ma așeaz neîndemânatic apoi mă ghemuiesc că și un arici, mâine este duminică, mâine nu voi fi nevoită să întâlnesc acel cuplu idiot din fața palerului, așa că voi avea suficient timp să îmi reiau prețiosul calm, până atunci vreau sa plâng și să nu fiu întreruptă. Îmi acopăr trupul cu pătura și voi plânge până voi adormi.