Viitor In Negru Și Roșu

Trandafirii mor când iubirile se sting

Acum ninge cu fulgi mari și deși, 15 decembrie 2016, Will a încetat să îmi mai acorde atenție, tot ce am făcut a fost să mă îndrăgostesc de niște vise inventate de mine, nici macar nu am avut ocazia să îi văd fața zilele astea, este în folosul meu nu-i așa?
                               *
Mă îmbrac in cămașa pe care acum câteva minute era pe mine.
       - Sophie, trebuie să plec!
Îmi deschid gura pentru a spune ceva, însă el nu îmi dă prilejul asta.
        - O să revin peste câteva ore.
   Da.... Și a ieșit grăbit pe ușă, sunt năucă de cap, ce tocmai s-a întâmplat? Cum am ajuns aici?  Merg spre baie ușor legănat, îmi spăl cu apă rece fața și mă studiez în reflectia oglinzii, sunt îmbujorată, iar pe gât am o pată roșie, zâmbesc ironic și ating acea pată, acesta e primul meu semn pe gât. Să îndrăznesc să îmi fac speranțe în privința noastră? El tocmai ce a fugit mâncând pământul când a primit acel apel. Nu m-am gândit că se va ajunge până aici, a flirtat cu mine ceva timp, dar am crezut că așa este el. Iar acum sunt într-o dilemă, ce ar trebuii să fac? A spus că va reveni nu? Am nevoie de o explicație din partea lui. Iau mâna de pe semnul făcut de Will și o cobor spre piept, inima îmi bate mai tare decât de obicei, încă sunt stacojie la fața, cred că și eu trebuie să îmi dau o explicație. Îl....plac? Sunt îndrăgostită? De când? De ceva vreme de când sunt în preajma lui  mă simt bine și vreau să fie în apropierea mea. Iar el ce simte pentru mine? Adică el a flirtat cu mine iar acum m-a sărutat, și încă în ce mod! Trebuie să mă opresc, îmi creez prea multe filme în cap, când se va întoarce vom purta o discute despre ce s-a întâmplat, dar mai întâi de toate un ceai calmant. Toate acele atingeri senzuale m-au derutat complet. Mă îndrept spre dulap și găsesc o cutiuță cu ceai de mușețel, e perfect, îmi mai trebuie apă pentru fierbător.
                           *
   Trebuie sa fac ceva în privința acestor sentimente, am să încerc toate metodele banale și complexe pe care le știu, trebuie să scap de ele. Îmi apasă pieptul și îmi acaparează fiecare gând ducând în direcția lui Will, Nora și Bia au în mână câte o cană de ciocolată caldă făcută de mine, sunt prinse într-o discuție importantă așa că nu mă observă când trec pe lângă ele. Ajung la birou, deschid sertarul și caut niște coli de hârtie și un pix. Am nevoie să nu mai simt nimic, simt cum sunt trasă în jos de greutatea sentimentelor. Găsesc instrumentele eliberării apoi încep să scriu.
    "E ploaia pe geamuri ce cade strident,
       Stau singur la geam și totuși absent
         Când nimeni nu cere privirii reper
         Nu zic la nimeni, nici mie că sper
         Un soare prezent."

       "De m-ai uitat aș vrea să nu te doară
          Acele amintiri ce plâng încet,
          Că o romanță-n strune de vioară
           Dintr-un tablou uitat pe șevalet."

      "Amorul meu a fost cândva demult o nestemată,
       Dar toată strălucirea-i în ochii tăi s-a stins,
        Când mi-ai găsit iubirea atât de neînsemnată
        Când n-ai văzut cum focul în mine l-ai aprins"
     Termin de scris și citesc strofele mele preferate din diferite poezii, sunt preferatele mele deoarece îmi reflectă sentimentele, și acum știu ce trebuie să fac cu aceste sentimente! Iau colile de hârtie și le pun pe pervazul ferestrei, mai am nevoie de un element, foc. Îmi pun mâinile în șolduri și mă întreb pe unde sunt chibriturile. Sunt hotărâtă! Nu vreau ca în inima mea să existe o persoană că și el. Fiecare acțiune din partea lui este doar o lovitură de cuțit, fiecare cuvant, fiecare atingere a fost o bătaie de joc. Iar eu... Ce am făcut?! Cum am reușit să mă îndrăgostesc de unul că el? Găsesc chibritele pe o stiva de reviste și mă întorc la fereastră, ninsoarea nu a încetat iar întunericul a început ușor să se așterne. Iau prima coală de hârtie, am scris sentimentele mele, acelea care trebuie eliminate, iau un pai de chibrit și îl aprind, asta e pentru toate dezamăgirile și visele spulberate pe care mi le-ai creat idiotule! Afară încă ninge iar întunericul deja învăluie peisajul alb, e frumos, prima coală de hârtie a fost mistuită de foc. Oftez și iau a doua coală apoi din nou aprind un pai de chibrit, asta e pentru toată suferința provocată de tine Will! Îmi amintesc fiecare moment dureros in care am plâns din vina ta! Atenția îmi este distrasă, luminile orașului încep să se aprindă iar peisajul acum devine ușor romantic și puțin trist, focul ajunge la degetele mele și scap ce a mai rămas din coala de hârtie ce îmi poartă o parte din sentimente. Nu-i nimic, nu mă doare așa tare, iar acea flacără s-a stins, nu poate crea un incendiu. Ultima coală este în mana mea iar chibritul este aprins, o aprind și pe această. Ea reprezintă iubirea mea față de Will. E atât de trist! Tot ce s-a întâmplat este trist! Nu vreau să mai trec din nou prin așa ceva! Coala este învăluită în întregime de flăcări toate sentimentele mele au fost mistuite de foc. Nu mai am nimic. Oftez iarăși, cred că vreau și eu o cană cu ciocolată caldă, și o comedie romantică ar fi drăguț, mă voi duce să le anunț pe fete să.....
      Simt cum sunt imobilizată, nu îmi pot mișca mâinile, sunt prea speriată să percep ce se întâmplă în jurul meu, ceva greu se apasă pe mine, ce se întâmplă?!