Cand visele devin realitate

Capitolul I-O noua sansa

Capitolul I-O noua sansa

Numele meu este Hope Morgan am 19 ani,ochi albastri si parul casataniu,nu sunt foarte inalta,defapt mereu am considerat ca am un mic defect,la varsta mea sa am doar 1,60 mi se parea oarecum ciudat dar mama mereu imi spune ca sunt perfecta asa cum sunt si am incredere ca asa este .M-am nascut intr-un oras destul de populat numit Boston.Mereu mi-a placut sa locuiesc la oras dar nu excludeam niciodata posibilitatea ca intr-o buna zi sa ma stabilesc la tara sau poate intr-un orasel mai mic,cateodata nu imi placea agitatia din acest oras mare si mereu aglomerat.De cand cu accidentul parintii mei au decis ca ar fi mai bine sa ne mutam la casa,ei credeau ca asta ma va face sa ma simt mult mai bine,dar pentru mine nu prea conta la casa sau la bloc nu mai imi pasa de nimic.

Accidentul...de cate ori imi aduc aminte ma intristez.Acum 4 ani am avut un accident,in timp ce traversam strada regulamentar o masina a venit cu viteza si m-a izbit,credeam ca voi murii atunci pe loc dar Dumnezeu nu m-a vrut,inca.In urma accidentului deoarece m-am ranit grav la cap mi-a afectat si vederea si de atunci nu mai pot vedea nici macar in ceata,tot ceea ce vad este negru.Imi aduc aminte ca intr-o zi i-am intrebat pe parintii mei ce s-a intamplat cu cel care m-a accidentat iar ei mi-au spus ca este acolo unde trebuie sa fie.Poate nu trebuia dar m-am simtit oarecum usurata pentru ca stiam ca astfel nu va mai rani pe nimeni.

Eram pe veranda casei si ascultam ciripitul pasarelelor cand aud pe cineva strigandu-ma:

-Hope scumpa mea, pranzul este gata,zise mama,doresti sa servesti afara pe terasa sau in bucatarie?

-As dori afara la terasa daca se poate mama,vremea e atat de placuta,pot simti briza vantului cum imi gadila usor obrajii.

-Desigur draga mea, zise mama cu zambetul pe buze.

In timp ce serveam pranzul mama mi s-a alaturat pe tereasa ea servindu-si o cafea cu lapte,puteam simti miroul cafelei,imi placea mult dar niciodata sa o beau,mi se parea muult prea amaruie oricat de mult lapte sau zahar i-as fi pus.Mama a observat ca sunt foarte ingandurata,o simteam oarecum ingrijoarata

-S-a intamplat ceva draga mea?

-Nu mama nu s-a intamplat nimic stai linistita,ma gandeam dupa pranz sa ies la o mica plimbare cu Goldy.

-Desigur scumpa mea,dar sa nu intarzii mult,tata are o surpriza pentru tine.

-Serios am spus eu uimita,despre ce este vorba?

-Daca ti-as spune nu ar mai surpriza nu-i asa?in plus tatal tau se va supara daca iti spun.

-Bine,bine mama,pastram surpriza pe mai tarziu.

Imi mancam linistita pranzul.Mama ma uimeste de fiecare data cu retetele ei delicioase.De data aceasta a preparat mancarea mea favorita,supa de pui si file de peste cu sos marinat.O delicatese,mereu imi placea mancarea gatita de mama.Cateodata era exagerat de grijulie de cand cu accidentul cu pricina mama a devenit casnica doar pentru a-mi fi alaturi in fiecare zi.Ma simteam cam prost,nu vroiam sa fiu o povara pentru nimeni,mai ales pentru parintii mei.Tata lucreaza la o firma de parfumuri numita Le Gordon pe care el insusi o detine.Desi familia mea este bogata niciodata nu si-au arata bogatia prin lucruri exagerate cum ar fii vile,masini scumpe sau proprietati,eram bogati dar modesti.

Cu toata averea pe care familia mea o detinea nu au putut sa imi daruiasca cel mai de pret lucru,vederea.Tata a fost cu mine la multe clinici renumite dar toti doctorii au spus ca o operatie la ochi are fi foarte riscanta si as putea muri.Am renuntat sa ne mai gandim la o posibila operatie,eram destul de puternica incat sa imi continui viata in intuneric.Intr-o zi pe cand eram in camera mea si ascultam muzica la i-pod-ul meu parintii mei au zis ca au o surpriza pentru mine.