O petală de vis, o fărâmă de amintire, un ciob de speranță, e tot ce-a mai rămas...
Un fir de lumină purtat de vânt mi-a șoptit că mă cauți...de când m-ai pierdut.
Privește-mă în sufletul tău! Amintirea e tot ce a mai rămas! Amintirea zâmbetului, șoapta speranței purtată spre cer. Căderea iubirii trăite-n eter...
Tristă și obosită, parfumul iubirii s-a pierdut cu trecerea anilor. Acum, încerci să recreezi magia a două inimi care, pentru o clipă efemeră, o petală de vis în constelația apusurilor târzii, au avut același drum.
O lacrimă pe obraz... un gând răzleț pe drumul amintirii, atât a mai rămas din veșnicia ce-am fost noi...
Parfumul vremurilor de pasiune, ciobul de speranță transformat în nisipul uitării. Fericirea pentru mine este o rază imperceptibilă pe care o ghicesc în depărtări albastre... Va încălzi vreodată un suflet pustiit?
Un vis! Un vis de dor! Ce doare!
O mică speranță care încă nu și-a dat ultima suflare. O amintire a vulcanului clocotitor care ardea în inimile noastre. Un zâmbet pentru ce a fost cândva și o lacrimă pentru neputința de-a păstra...
O petală de vis ce nicicând nu moare!
