CSD: Ce s-a întâmplat cu Helen Rose?

Capitolul Noua - Dramatique

                                                                        NOUĂ

Tavanul s-a surpat, s-a rupt in bucati - s-a despicat.

Ochii s-au deschis.

Abraham s-a trezit.

O camera goala.

Prizonier intr-o celula.

Aer nadusit.

Aer inchistat de teroare si frig inghetat.

Lumina intunecata.

Lumina orbitor de neagra sfasiindu-i pielea.

Avea degete. Avea chip. Avea trup.

Si le putea atinge, dar nu se putea misca.

Era imobilizat.

Mort?

Viu?

Rai?

Iad?

Ce vazuse?

Ceva ce nu trebuia?

Fusese un martor ocular, din umbra, a dezmembrarii lumii?

O vazuse pe Helen Rose?

Vazuse o silueta.

Tarandu-se.

Printre milioanele de stele de beton.

Fusese impins.

Fusese invins.

Fusese daramat.

Cazuse.

Se lovise la cap.

Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz. Acum e confuz.

　

Ma tarasc spre tine. Imi intind bratele, ca niste coade. Astept sa sari peste mine. Sa ma invarti. Sa ne invartim. Sa ne bucuram. Sa radem. Sa fim ferice de tot ce ne inconjoara. Vrei sa fim impreuna? Impreuna pentru totdeauna. Vreau sa avem parte de o poveste, sa impartim povestea noastra, un basm asa cum se aude, despre cele mai frumoase poveste romantice, de dragoste despre care se tot vorbeste. Lumea ma crede nebuna. Poate sunt. Poate nu sutn. Acestea sunt ultimele capitole ale povestii mele. Eu vreau s-o impart cu tine. S-o impartim cu toti. S-o oferim tuturor, pentru a se bucura si ei de ea. Vrei asta? Iti doresti cu aceeasi ardoare aievea mie, dragul meu A.J.? Daca da, intoarce fila, si citeste urmatorul capitol. Daca nu, inchide-o si punea la piept. Acum, ca si intotdeauna ma gandesc la tine. Sper ca si tu faci asemenea.

　

                                                                             ***

Peste cateva zile.

In Institutul CSD era valva, poate nelinistea de dinaintea furtunii, caci de calm nu mai incapea vorba. Sau speculatii.

Jack Tonkin privi indelung, cu dezapreciere, bucata de foaie albita si innegrita deopotriva. De cand nu mai facuse acest lucru? De cand nu mai citise raportul? Clatina din cap, amintindu-se de cel responsabil, de acest fapt. Degetele i se prinsera de marginile aspre, care vroiau dinadins sa-l taie, sa-l ucida, sa-l sangereze. Citi primele randuri. Primele cuvinte care se intindeau, labartat, inghitind fiecare parcela cu severitate, inhatand fiecare glob ocular, hipnotizand fiecare retina. Jack Tonki o lasa balta. Nu mai putea continua. Impaturi, franjurand raportul si-l arunca la cosul de gunoi, de langa biroul sau. Se auzi un pufnait. Al sau. Al cosului. Al lumii intregi. Nu mai conta.