CSD: Ce s-a întâmplat cu Helen Rose?

Capitolul 4 - Inexplicabilul Misterios

*** Va ofer dragilor un nou capitol. Sper sa va placa, chiar daca nu este asa de lung, precum celelalte :D Spor(T) la citit! ***

　

                                                               ~ Capitolul PATRU ~

Peste cinci zile

-Iar o luam de la capat? intreba cu un glas intepator Jack Tonkin?

McCarntey, cu o expresie nedefinita, ridica din umeri, impasibil.

-Nu stiu, domnule? Ce-ar trebui sa insemne asta?

McCarntey isi duse degetul aratator spre unul dintre sumedenia de randuri intesate de cuvinte. Ii arata clar lui Tonkin ceea ce il nedumirea pe el. Cei doi se privira fix, apoi privira inapoi cu atentie raportul. Foaia era mototolita, insa Jack Tonkin incercase cu putinta s-o netezeasca.

-Hm, A.J. mi-a spus ca are ganduri ciudate... iar Ciudatul il inhiba, iar starea de interiorizare il face irascibil. O singura provocare si... BUM! De ce ne face viata asta si-asa grea, cu mult mai grea Helen? De ce nu poate pur si simplu sa apara, brusc?!

Jack Tonkin isi flutura bratul, si odata cu el si raportul, care vajai in bataia intr-un crescendo al vantului.

-Pentru ca este disparuta. Disparuta si punct, domnule. Noi trebuie sa o gasim, altminteri...

-Ssst...! Este de ajuns ca acest caz este preluat de intreaga mass-media din lume. Jack Tonkin isi cobori zambitor privirea, o rarisima expresie de-a lui. McCarntey il privi cu nedumerire. Mai ramane sa aparem si in Groenlanda, si suntem pfui!

Mai facura cativa pasi. Era seara, se innoptase deja, iar luna se cuibarise in tacere pe cerul bulversat de cativa nori intunecati. Strada era la fel de pustie precum indiciile pe care nu/le gasisera. Dupa un moment, Jack Tonkin se opri. Apoi McCarntey facu acelasi lucru, cu cativa pasi inaintea lui. Ramase pe pozitie.

-Mie unul mi-a ajuns! spuse pe un ton rastit Jack Tonkin, incruntandu-se. M-am saturat ca in tot acest rastimp sa gasim astfel de pasaje, codificate, de neinteles. Urmatoarea noastra destinatie va fi, maine, la liceu. Este singurul loc in care mai putem afla ceva. Si mai presus de orice, acolo il vom gasi pe A.J..

McCarntey, isi inclina scurt capul, cu o privire piezisa. Isi dorise atata timp sa-i poata spune lui Jack Tonkin ce gandea, incat acum cand tentatia era prea mare si i se oferea practic ocazia, nu se mai putea abtine. Asa ca spuse, cu nonsalanta si nesimtire:

-Nu credeti ca ar fi trebuit sa facem asta mai de demult?

Jack Tonkin facu ochii mari. Nu se asteptase, efectiv la replica asta. Si stia prea bine ca nu se cadea sa raspunda cu o alta intrebare. Era primul semn de neputinta, de lasitate, de evitare. Ochii-i intunecati precum umbrele noptii ingaduira de-o nalucire fantomatica.

-Ba da, McCarntey, asta ar fi trebuit sa facem. Doar ca noi nu stim cine este acest A.J. Poate fi un pseudonim, poate fi un anonim, ceva imaginar, doar stim prea bine ce probleme avea... - acesta se opri, dregandu-si glasul -... are, asa ca simplele initiale pot insemna orice si nimic in acelasi timp. Plus ca nu avem niciun indiciu privind infatisarea tanarului.

McCarntey scoase un sunet gutural, ca de surpiza.

-Ah, ba da, domnule. In raportul de acum trei zile, Helen spunea clar si raspicat, si dati-mi voie sa citez - Jack Tonkin facu un semn de incuviintare, lasand deoparte raportul, insa fara sa-l bage in buzunar. Astazi, urmarindu-l de la distanta, A.J. mi s-a parut schimbat. Schimbat, ar putea fi putin spus, insemnificativ. Dar cel mai mult m-a ingrijorat felul in care si-a vopsit parul, ca un curcubeu abia rasarit...