The good, the bad and the dirty

Capitolul 2

Din perspectiva lui Harry

Obrajii îmi capătă o puternică nuanță de roșu în timp ce privesc bomboana care acum câteva minute se afla în gura mea, zăcând pe jos. Când îmi ridic privirea către cei doi frați aflați în încăpere, sunt lovit de două reacții: una de dezgust, iar cealaltă extrem de amuzată. Deși cei doi gemeni sunt absolut identici, nu pot să nu-i deosebesc în funcție de modul în care mă privesc. Oftez obosit când mă uit în ochii aproape inexpresivi ai lui Louis și nu văd nimic altceva decât ură pură. Nu pot să nu mă întreb ce i-am făcut atât de rău pentru a primi acest tratament, iar rezultatele sunt în defavoarea mea puțin cam mult. Nu am vrut să intru cu forța în viața lui și să-i dau universul peste cap, spărgându-i bula de aer în care trăiește, pot spune că William m-a cărat, la propriu, în lumea lor. Dacă îmi spuneai acum câteva luni că urma să mă aflu în aceeași cameră cu unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din țară și de geamănul său care mă ucide din priviri, aș fi râs copios, dar se pare că nu știi niciodată ce îți rezervă destinul și viitorul, oricât de clișeic ar suna asta. Când Will își drege jenat vocea, îmi dau seama că am fost prea mult pierdut în gândurile mele existențiale, așa că mă reped să iau bomboana de jos, orice fărâmă de demnitate pe care o mai aveam spărgându-se în bucățele minuscule când alunec pe covor pentru a doua oară în ziua aceea. Nu pot să fiu decât recunoscător pentru faptul că eu și William urmează să ne mutăm într-o altă casă în cel mai scurt timp cu putință, pentru că pot paria că acest covor e pus aici să-mi facă felul.

-Ridică-te de acolo, nu vreau să murdărești covorul, l-am dus acum o săptămână la curățătorie și sunt mai mult decât sigur că nu ești în stare să plătești nici măcar un sfert din prețul lui. Louis tună, simțind în suflet cum îmi scuipă cuvintele de parcă aș fi un nimic pentru el. Probabil asta și sunt, un simplu cerșetor, o marionetă pe care o poate manipula cum vrea, și sunt convins că dacă n-ar fi fratele său în încăpere, mi-ar arunca mai multe cuvinte cu o greutate mai mare.

-Dacă mai vorbești o singură dată așa cu el când ești în preajma mea, nu mai ai tangențe cu mine, clar? Aud vocea impunătoare a lui William ce mă face să tresar puternic. Încă o asemănare izbitoare între ei: ambii sunt bărbați incredibil de impunători și puternici.

-Deci cum rămâne cu echipa de fotbal? Șatenul din fața mea sâsâie răutăcios după câteva momente de tăcere. Se vede clar pe fața lui că discursul fratelui său l-a afectat până peste cap, dar nu lasă masca pe care o poartă permanent să-i cadă.

-Știi să joci fotbal, Harry? Mă întreabă bărbatul din stânga mea, blând și îi arunc un zâmbet afectat.

-Nu am avut de la cine să învăț. Când nu ai bani nici să te hrănești cum trebuie, nu prea îți arde să practici un sport. Spun încet și tot sângele din obraji îmi piere. Când îmi dau seama că e posibil să fi sunat îngâmfat și ironic ce am spus, îmi deschid gura pentru a repara ce probabil am stricat, însă e prea târziu. Mintea lui Will a procesat cuvintele mele imediat, iar acesta își ridică mâna pentru a-mi opri vorbele pe care doream să le rostesc în continuare. Îmi închid ochii temător, fiind pregătit să mă întorc de unde am plecat.

-A-ai dreptate, Harry, îmi pare extrem de rău, nu am realizat pe moment că nu ai avut astfel de posibilități, însă îți promit că eu și Louis vom face tot posibilul să ajungi jucătorul ideal de fotbal și să le închizi gura tuturor celor care nu te-au crezut în stare de așa ceva. Spuse, în cele din urmă, punând emfază pe numele fratelui său și rămân foarte uimit. Bărbatul ăsta devine din ce în ce mai minunat, și las faptul că geamănul său devine contrariul pe zi ce trece la o parte, sărindu-i lui Will în brațe și sărutându-i dulce obrazul. Mă rușinez din nou când îmi dau seama ce am făcut, însă gestul meu nu pare să-l deranjeze prea tare. Îmi e cam frică să-mi întorc privirea la Louis, așa că mă holbez în ochii lui Will, care îmi zâmbește afectiv.