The good, the bad and the dirty

Capitolul 5

Din perspectiva lui Wiliam

Rămânem uitându-ne unul în ochii celuilalt pentru câteva momente grele, fiind întrerupți de scârțâitul ușii și de sunetul picioarelor goale ale lui Harry pe podeaua din mahon. Louis își recapătă postura şi îl ignoră total pe Harry, concentrându-și mai bine atenția pe mine. Am fost de multe ori pe dinafară, însă acum sunt atât de curios de ce s-a putut întâmpla între ei încât vreau să exprim cu voce tare frustrarea pe care o simt. Totul e prea tensionat. Și ciudat. Îl cunosc prea bine pe Louis, ştiu că are un caracter extrem de puternic și că atunci când își face o impresie despre cineva e foarte greu să îl faci să o schimbe, astfel, extrem de rar reușești. Îmi pregătesc un discurs pentru a-i convinge să-mi spună ce e în neregula cu ei, însă Harry mă întrerupe imediat.

-Vă rog nu vă mai certați din cauza mea. Îmi pare foarte rău că am intervenit între voi, promit că voi pleca dacă eu sunt singurul impediment în relația voastră. Harry spune și îmi mușc buza rănit, când îl văd atât de vulnerabil, atât de sensibil și dispus să renunțe la ceea ce i s-a oferit. Mă întorc către fratele meu, sperând că va înțelege din privirile pe care i le arunc să nu spună vreo prostie care ar putea să îl deranjeze și mai tare pe Harry.

-Nu o să pleci nicăieri, Harry. Dorința fratelui meu e să rămâi în casa asta, așa că vei rămâne în casa asta. Louis spune tăios și mă încrunt aproape insesizabil la el, căci nu a spus tot ce doream. Și, mda, bănuiesc că... îmi pare rău? Spune, însă scuzele sale sună mai mult ca o întrebare decât ca o afirmație. Aud oftatul trist și dezamăgit al lui Harry, urmat de un suspin ce îmi frânge inima pentru a doua oară.

-Bine... E tot ce reușește să murmure, întorcându-se pe călcâie și intrând din nou în camera sa. Îmi strâng ochii la sunetul cheii în ușă și mă blestem că i-am lăsat cheia la îndemână.

-Am spus ceva greșit? Fratele meu întreabă plictisit, stare în care a intrat acum că nu mai poate scana corpul crețului. Mă strâmb în dezgust, fluturându-mi mâna nepăsător și cobor în bucătărie, lăsându-l fără un răspuns la întrebare. E un tip destul de inteligent, ar trebui să-și răspundă și singur la asta.

Eleanor stă la masă, zâmbind dulce la telefonul din mâna ei. Asta reușește să-mi aducă un zâmbet pe față, și mă îndrept ușor spre ea, luând-o în brațe și sărutându-i obrazul. Tresare pe moment, însă când își dă seama că sunt eu, se lasă moale în brațele mele, continuând să zâmbească.

-Bună dimineața, spun, încercând să îmi reprim un căscat, însă acesta nu trece neobservat de ochii de șoim ai lui Eleanor. Se apleacă ușor în față, rezemându-și coatele de masă și privindu-mă cu subînțeles.

-Parcă am vorbit să nu te stresezi prea tare. Aseară ai spus că nu vei lucra așa mult, am vorbit cu pereții, William? Își ia tonul de soră mai mare, deși sunt doar câteva minute diferență între noi și îmi trec exasperat mâna prin păr, un tic pe care l-am preluat de la Louis.

-N-am muncit așa mult după ce am vorbit cu tine, însă n-am dormit o bună parte din noapte, pentru că Harry nu se putea opri din plâns. Explic și mă privește reconfortant.

-Ce-a mai făcut Louis? Întreabă înțelegătoare și îmi scutur capul în frustrare.

-Nu știu, nu mi-a spus niciunul dintre ei ce s-a întâmplat, însă știu că e grav, pentru că nu l-am văzut niciodată pe Harry atât de supărat, oricât de nesăbuit s-a purtat Louis.

-Ce-ar fi să încerc să vorbesc cu Harry? Poate reușesc să scot niște detalii de la el. Se oferă și o privesc nesigur. I-aș fi inimaginabil de recunoscător pentru asta dacă aș știi că Harry e capabil să se deschidă în fața ei, însă mă tem că asta e imposibil.