Hello,
M-am gândit să scriu în prima postare câteva lucruri despre mine.
Identitatea mea, (numele, orașul) vreau să le păstrez anonime, deoarece dacă lumea ar știi cine sunt, m-ar face attention seeker (nu că ar fi ceva nou, pentru că asta e societatea).
Anyway, să revenim la mine. Sunt o fată ciudată. Fizicul? Hmm. Am părul lung și roșcat. Am ochii căprui și pistrui pe față. Am buzele ciudate, nu prea groase, nu prea subțiri. Sunt grasă, nu-mi place corpul meu DELOC, deși nu cred că te miră să vezi o fată spunând asta. Iubesc negrul, dar port și albastru, gri și rar alb. Sunt genul de persoană care urăște culorile deschise. Port și foarte multe brățări cu ținte, cranii și lucruri de genul.
Moral vorbind, sunt o fată geloasă, tristă, fricoasă (deși nu arăt asta). Iubesc filmele horror și cred ca începe să-mi placă animeurile. Ascult rock și metal. Nu-mi plac persoanele bârfitoare, fițoase, care se cred superioare. Urăsc persoanele care ascultă manele când sunt lângă mine sau când le ascultă la maxim. Mă pasionează tumblr-ul, skateboarding-ul și mă pasionau brățările. La școală nu sunt cine știe ce elev model, dar nu sunt nici dezastruoasă. Profesorii ma urăsc din cauza unor întâmplări pe care le voi povesti pe parcurs. Nu am iubit, deși am avut relații, cele mai lungi fiind una de 9 luni și alta de un an jumătate. Am fost rănită de mulți băieți care m-au făcut să-mi pierd încrederea în mine și din cauza asta îmi este frică să mai și încerc. Nu cred va voi mai avea vreodată vreo relație. "but anyway, who would fall in love for such a broken soul like me?" Nu găsesc nicăieri acel băiat care să ma placă așa cum sunt, cu care să am lucruri în comun, cu care să mă înțeleg perfect, să fie sensibil, exact ca mine. Nu cer băieți cu nu știu ce frizură sau nu știu ce mușchi. Cei cu flippy hair, emotivi, sensibili, adorabili, care să-mi dea o îmbrățișare când am nevoie, să-mi sărute tăieturile, să mă facă să mă simt frumoasă, să ma facă să mă simt cineva, să existe; acel tip de băiat este perfect pentru mine.. dar, nu-l voi găsi niciodată. Anyway. Iubesc limba engleză. Pur și simplu simt cã mă pot exprima mai bine în engleză, idk why. Până aici, toate bune și frumoase, cât de cât..
De la vârsta de 12 ani, viața mea a luat o întorsătură majoră. Am fost diagnosticată cu depresie severă, din cauza băieților care și-au bătut joc de mine, certurilor cu prietenele mele cele mai bune sau cu mama, persoanelor care au râs și încă râd de mine... Din cauza mea. Plângeam in fiecare zi și în fiecare noapte.. până într-o zi.. undeva prin septembrie 2012.. în care am luat o șurubelniță, o ascuțitoare.. am desfãcut lama.. și.. printre lacrimi am început să-mi tai brațul. Deși îmi era frică.. aveam atâta ură acumulată în mine încât m-am tăiat fără milă. În fiecare zi dupa școală, plângeam tot drumul spre casă și abia așteptam să-mi țin lama în mână.. și să tai. Este ca un drog. Mă face să mă simt bine. P.S: CUTTING IT'S NOT EMO. OKAY? OKAY.
Gata, că mă dor degetele și am început să-mi aduc aminte de diverse lucruri care mi-au adus lacrimi pe față. Oricum, nimănui nu-i pasă de viața mea și nimeni nu va citi asta.
Bye.
Depressed-soul
