Salut,
Din nefericire, a trecut mini-vacanţa de 4 zile şi ne-am întors la şcoală. Această zi, spre surprinderea mea, a fost una destul de bună, deoarece am avut nişte experienţe -să zic aşa- plăcute. Până să vă povestesc ce şi cum, vreau să vă spun că ideea de-a începe să scriu un blog mi se pare din ce în ce mai bună pe zi ce trece. Am primit multe mesaje, ca deobicei, drăguţe, care mă ajută să trec peste depresie. Din unul din ele am învăţat că trebuie să-mi respect corpul şi să ma gândesc că sunt persoane care o duc mai rău ca mine. Acest lucru m-a pus pe gânduri şi totodată m-a făcut să mă simt destul de rău, având în vedere că ma plâng din nişte lucruri inutile.. Vă mulţumesc mult, nu am crezut vreodată că sunt şi persoane bune cărora le pasă de mine. Mai este ceva. La sfârşitul capitolului anterior, am spus că-mi voi face o adresă nouă de facebook şi una de Ask.fm şi voi posta link-urile aici, deoarece am primit întrebări de genul "Tu eşti cea cu blogul?", etc:
Facebook - https://www.facebook.com/profile.php?id=100008307158787
Ask.fm - http://ask.fm/depressedsoull
Neeeext. Nu ştiu dacă vă amintiţi, dar la un moment dat am spus, citez "Profesorii mă urăsc din cauza unor întâmplări pe care le voi povesti pe parcurs.", şi cred că a venit timpul. Eu cu diriginta mea nu m-am înţeles bine niciodată. Din a 5a şi-a pus pata pe mine (vorba trupei Voltaj). Că nu-mi prind tot părul la spate, că nu mă împletesc, că nu vin în uniformă completă (de parcă ar face-o cineva, dar ofc că DOAR eu sunt aia care nu respectă regulile) că nu ştiu ce, că nu ştiu cum. Într-o zi ţin minte că m-a umilit. Era ziua Unirii Principatelor Române şi ca să ajungi la şcoala mea trebuia să ocoleşti 100 de poliţişti care te opreau la orice colţ în care voiai să intrii în şcoală, dar dobitocii nici că te ajutau. Într-un final ajunsesem la şcoală. Eu mereu îmi prind părul când ajung în clasă şi se făcea ca prima oră să am exact dirigenţia. Pe culoar m-am întâlnit cu Moartea, pe care am salutat-o cu "Sărutmâna" (deşi nu merită atât respect). Îmi spusese să-mi prind părul. Până atunci a fost OK. Deja eram obişnuită ca ea să-mi spună asta. M-am dus la baie, mi-am prins părul şi am dat să intru în clasă. Având în vedere că pe dirigă deja o salutasem, cănd am intrat, am spus un "Bună dimineaţa" cu un glas mai tăcut. Atunci, diriginta mi-a spus ceva de genul "Cutare, nu ştii să saluţi?" - de precizat că deja ajunsesem în bancă şi îmi scosesem cărţtile- "Ieşi din clasă şi intră din nou şi dă bună ziua." deja începuse să picure lacrimi. Mă îndreptasem spre uşă şi atunci am auzit-o "Cu tot cu ghiozdan!". M-am dus din nou în bancă şi mi-am luat ghiozdanul, iar acela a fost momentul în care izbucnisem în plâns. După mi-a spus să rămân în bancă. Sincer, nu mai ştiu cum s-a desfăşurat ora, dar de un lucru sunt sigură, că nu am auzit nimic din ce a spus din cauza sunetului provocat de mine în timp ce plângeam. La sfărşitul orei m-am trezit înconjurată de toată clasa. Toţi ştiu că diriga are ceva cu mine (şi cu încă vreo 3 fete) şi că este o femeie nesimţită. Toţi m-au încurajat şi m-au făcut să râd spunând vorbe ca "Las-o că-i proastă, n-ai ce să-i faci", "Ce curvă e" , "O ducem la hingheri!". Bineînţeles că după asta m-am dus la N şi D, cele mai bune prietene (care btw, învăţăm la aceeaşi şcoală, doar că toate suntem ţin clase diferite) şi le-am spus totul. Tot ce mai ţin minte din ziua aia este că m-a chemat femeia cu coasa să vorbim. Tot ce aveam în minte era să o scuip şi să o înjur, deci clar că nu am fost deloc atentă la ce mi-a spus. Anyway, momente din ăstea au fost multe. Ştiu că într-o excursie cu clasa la Durău, într-o zi am îmbrăcat un hanorac al iubitului meu pe-atunci, iar proasta a zic ceva de genul "Dar ce faceţi? Vă împărţiţi păduchii?". Cred că deja v-aţi format o idee despre ce fel de persoană este. Unde voiam să ajung este că, tot aşa, într-o oră de dirigenţie, vineri, când TOATĂ clasa se juca pe telefon - repet, toată clasa- mie mi l-a confiscat. După ora aia am sunat-o pe mama de pe un telefon al unei colege şi i-am povestit totul. Normal că s-a enervat foarte tare. Era ceva de genul "Până acum am tăcut, dar a ajuns la limita prostiei". Ziua respectivă am terminat orele la 12. Mama, deşteaptă din fire, a aşteptat-o pe dirigintă să o sune până în ora 12, când eu ieşeam. Eu mi-am format obişnuinţa să o sun sau să-i dau un mesaj când ies. De precizat că telefonul era închis, că m-a pus să-l inchid dupa oră. Tu, ca părinte, să ştii că ţi-a ieşit copilul de la şcoală şi nu-ţi dă nici un semn de viaţă, îl suni, telefonul închis şi nu ştii ce s-a întâmplat cu el, nu te panichezi? Nu conta că i-am zis eu atunci de pe telefonul colegei, că putea foarte frumos să nu-mi împrumute telefonul şi să nu o put suna. Ei bine, am stat vineri, sâmbătă, duminică fără telefon, ca luni să aflu că l-a avut în tot acest timp LA EA ACASĂ. Vă daţi seama că a urmat ceartă, mama s-a dus la poliţie, toţi profesorii şi copii au aflat, etc.
De atunci, profesorii de la clasa mea mă urăsc şi îmi mai fac faze de genul "Să dau ăsta înapoi că dupa mă spuneţi la poliţie că l-am furat" (fiind vorba despre un pix). Nici nu mai zic că profa de română a vorbit despre asta toată ora şi m-a ridicat şi mi-a făcut morală. De la toate ăstea, mama s-a duc la directoarea şcolii şi i-a zis ce şi cum, despre telefon, umilinţe, tot, iar directoarea i-a dat dreptate şi i-a spus că va vorbi cu diriginta despre toate aceste lucruri şi cu profa de romănă despre cum s-a desfăşurat ora ei.
Dar, totuşi, spuneam că ziua asta a fost bună. De ce? Prin surprinderea mea, profesoara de română m-a lăudat astăzi că scriam ce zicea ea în clasă. "Cutare scrie dacă nu a făcut, voi de ce nu scrieţi? Staţi degeaba şi vorbiţi între voi şi rămâneţi cu nimic de azi. bravo cutare!"
Şiiii... mai este ceva. Cred că începe să-mi placă de un băiat. Nu are plete, nu este cine ştie ce frumuseţe, dar este genul ăla de băiat care nu ar răni o fată niciodată, timid, băiatul ăla "ciudat" şi "emo". Oh şi ascultă rock. Având în vedere că lumea îl făcea enervant etc, nu-i prea dădeam importanţă, dar acum chiar începe să-mi placă de el. Mereu începe el coversaţiile primul şi mă face să mă simt kinda good, iar cred că azi eu voi începe prima să vorbesc cu el. Azi când m-am dus cu un coleg la magazul şcolii, mă uitam în jur şi l-am văzut, iar când am luat contact vizual cu el, s-a făcut că se uită in altă parte (Sau mi s-a părut? Oi fi eu paranoică din nou?..) anyways, momentul a fost cuteeeeeeee.
Cam atât pe azi, sper din nou că nu v-am plictisit (prea tare).
O zi faină şi spor la teme! ^.^
Depressed-soul
