Ucigaşa

Capitolul III

Zorii zilei se arătau, acoperind Londra într-o perdea grandiosă. Cerul parcă era pictat în mai multe nuanţe de mov, soarele dominând însă întregul peisaj. Ciripiturile armonioase încărcau întreaga atmosferă, dând impresia că Londra era un loc pajnic, cu oameni politicoși, un loc scos parcă din povești. Dar acest peisaj era doar o oglindă în spatele căreia se ascundea diavolul.

Harry a dat pe gât ultimul shot de tequila, a aruncat banii pe masă și a părăsit localul vrând să plece acasă. Seara precedentă i-a făcut nervii să crească, știind că acest criminal va fi greu de prins.

A dat să iasă din local, însă a fost împins de un beţiv care s-a uitat urât la el şi i-a spus:

-Ca ce intri-n mine? Nu vezi pe unde mergi, ai nevoie de ochelari?

Harry fără să răspundă i-a dat un pumn beţivului, trântind-ul jos, apoi a ieşit din local înjurând.

   

 Soarele părea să aibă o putere nemărginită, făcându-l pe Harry să transpire. Acesta şi-a dat jos geaca de pe el şi destul de nervos s-a uitat la ceas. Când a văzut că era 10 jumate, panica l-a cuprins. Știa că ziua de azi era una importantă şi şedinţa aceasta reprezenta o cale prin care i se vor recunoaşte cu adevărat propriile sale forţe, poate va primi chiar şi o promovare după cum spera el. Însă, nu se putea prezenta la o şedinţă în halul acela, aşa că a strigat după un taxi care spre norocul lui a oprit.

-Încotro monsieur? întrebă taximetristul.

-Spre Stamford St. Însă vă supărați dacă vă grăbiţi? întreabă Harry politicos.

-Alors, dépêchons-nous! spuse taximetristul cu un accent franțuzesc impecabil.

Aceștia porniră îndată și Harry ajunsese la apartamentul lui în doar 5 minute. A plătit, s-a dat jos și a început să se grăbească pentru a se pregăti. Mai avea două ore, care însă păreau a fi o fracțiune de secundă.

Ajuns în casă, și-a pregătit hainele ce urma să le ia la sedință și apoi s-a dus în baie unde și-a făcut un duș ce l-a relaxat complet. Însă fără să vrea, și-a amintit de frumoasa domniță pe care o întâlnise cu o seară în urmă. Părul ei lung și frumos, buzele ce făcea pe oricine să vrei s-o săruți și acei ochi ca de smarald, erau parcă niște trăsături ireale. Toate aceste amintiri l-au făcut pe Harry să uite complet de realitate, acesta fiind purtat într-o transă adâncă. Dar norocul lui a fost că a căzut pe gresie (și ce mai noroc), astfel revenind cu picioarele pe pământ.

-Ce naiba e cu mine? întrebă el confuz ridicându-se de pe jos.

A început să se îmbrace, și-a dat cu puțin parfum, a pus dosarele în servietă, a luat cheile și portofelul și a plecat înspre birou, dar nu înainte de a arunca o privire la ceas. Mai avea o jumătate de oră, acesta fiind nevoit să ia taxiul până la sediu.

În 20 de minute a ajuns acolo, însă când a dorit să intre, un polițist l-a oprit spunându-i:

-Ne pare rău, însă nu vă putem lăsa să intrați.

-Scuză-mă?! Am o ședința la care trebuie să particip și nu am timp de prostii. Și mă rog, ce este cu toată agitația asta? întrebă Harry vizibil nervos.

-Ședința s-a anulat, iar aici a avut loc o crimă. Numele Daisy Hilton, vă sună cunoscut? întrebă polițistul.

-Parcă lucra la acte. spuse Harry gânditor.

-A fost spânzurată pe timpul nopții.

 Harry simți cum un nod i s-a pus în gât. "Dacă a reușit să omoare o persoană într-un sediu plin cu polițiști, atunci asta e sigur mâna criminalului căutat de mine." îşi spuse el în minte.