The Destiny

Destine incrucisate

E prima data cand incerc sa scriu..nu stiu ce va iesi. Nu stiu care va fi genul. Ce va iesi va fi o surpriza si pentru mine si pentru voi. Promit continuare daca are succes. Astept comentarii.

        Capitolul 1

Acele sute de sperante distruse intr-o secuna, printr-un mesaj care avea sa imi schimbe viata. Vise distruse. Inima ranita, spulberata, sfasiata. Din cauza lui...a celui in care am avut incredere. Sa fie oare adevarat ca baietii sunt niste prosti?? Nu mai stiu ce sa intampla cu mine... In urma cu 2 zile nu stiam daca mai simt ceva pentru el, pentru Steve. Nu stiam daca l-am iubit sau chiar placut cu adevarat. Dar totusi, m-a ranit cand zis ca nu mai vrea sa fie cu mine. A fost infiorator...urat...penibil...dupa parerea mea...relatia noastra a fost oricum o joaca, ne-am jucat ca ne iubim...

Am plans, am vorbit cu prietenii cei mai buni, Andy si Missy. Fara ei as fi pierduta. Mi-au dat sfaturi, sa ma ridic, sa fiu puternica, sa il uit. Dar, ca intotdeauna aveam acea simtire, acea remuscare...orgoliul meu, care nu ma lasa sa trec peste. Era singurul care estia tot. Ma simteam cu adevrat nefericita. Toti imi spusesera ca asa o sa se intample, deoarece el nu e un om de incredere. Eu, fata cu adevarat cuminte, olimpica, premita, el, baiatul rau,  fumator. Ar fi o pierdere de vreme sa explic inceputul relatiei noastre...ce a fost a fost. Am adormit...intr-adevar, cu ceva lacrimi in ochii si cu castile in urechi... happy~2ne1.

M-am trezit determinata. Stiam ce vreau sa fac! Vreau sa invat sa fiu fericita si fara el. Sa invat din nou. Sa ii arat ca imi e bine!!...defapt sa imi arat mie ca pot sa fiu foarte bine si fara el. Desi dupa relatia asta stiam ca va mai fi mereu o urma de orgoliu. Am pornit spre scoala, dupa o dimineata intensa de ganduri. M-am intalnit cu Andy si Missy ca deobicei, cu 15 minute inainte de inceperea orelor si ne-am plimbat prin parcul de langa scoala. I-am rugat din toata inima sa evite subiectul lui, fiindca nu vroiam sa fiu iar suparata, mai ales inainte de inceperea orelor. Cele 15 minute s-au scurs rapid alaturi de prietenii mei minunati. Prima ora aveam matematica. Siner, fara sa ma laud, matematica mi se pare simpla, retin foarte usor numere mari si fac rapid operatii elementare cu numere relativ mari. Nu pot sa spun ca excelez in gasirea rezolvarilor sau teoremelor. Dupa parerea mea sunt o eleva medie, dar sunt printre primele fiindca ceilalti sunt mult prea jos. Imi pare rau pentru ei, niciunul nu vrea sa se schimbe, si e rau. In pauza am stat ca intotdeauna cu niste prieteni foarte buni, jucandu-ne jocul copilariei noastre, adevar si provocare.

Dupa ore, tata ma astepta senin ca deobicei langa scoala. Cam asa arata o zi banala din viata mea. Nimic deosebit niciodata. Nimic schimbat. Asta pana cand...

Intr-o seara calduta, dupa ce am fost sa alerg prin curte, mama a venit la mine, cu un zambet multumit pe fata. M-a intrebat daca mi-ar placea sa fac ceva constructiv in timpul meu liber.

-Depinde ce... i-am raspuns uimita.

Deobicei mama nu iesea din cotidian, mi se parea ciudat sa vina ea cu vreo propunere. Era multumita daca invat si sa am ordin in camera.

- Sunt niste cursuri de dans... raspunde ea repede, pentru a se asigura ca nu imi pierd atentia.

-Aha...spun eu deja mai mult decat plictisita.

Facusem de multe ori dansuri de cand era mica si nu m-au pasionat. Desigur, dansuri sportive, latino-americane, nu am fost intr-o trupa, ceva ce mi-ar fi placut la nebunie, sa dansez pe muzica contemporana, cu coregrafii si colegi adevarati. Presupunand ca mama nu s-ar putea gandi niciodata la o trupa, mi-am zis ca iar vrea sa ma inscrie la un curs plictisitor.

-Este vorba despre o trupa de Street Dance, cu un coregraf si dasatori de varsta ta. Coregraful cauta 10-16 copii ca si tine, cu varste intre 14 si 16 ani, cu sau fara experienta in dans. Vrea sa faca coregrafii, dar mai mult sa lege prietenii, sa creeze un colectiv. Intamplator, o cunoaste pe prietena colgei sotului menanjerei matusii sefei mele. Deci, ce zici??

-Ok...ma mai gandesc...am zis uimita de-a dreptul, si putin amuzata de istorisirea relatiilor. Chiar aveam de gand sa o fac. Mami, ceilalti copii au experienta?

-Nu cred, grupul abia este format. Vor avea prima intalnire maine de la 17la 19...crezi ca poti?

-Da..n-ai grija, ii raspund bucuroasa de oportunitatea oferita. Ma gandeam daca trebuie sa ii multumesc. Nu aveam o relatie atat de buna cu mama mea...era complicat...era mama...cu tata in schimb mai intelegeam de minune!!

-Lizzie, spune tata, dupa ce ii povestesc, deci...te-ai hotarat? Vin sa te iau maine la 19:30?

I-am raspuns ca da si m-am dus repede sus sa imi fac un dus si sa ma pun in pat. Eram entuziasmata. Nu stiam de ce. Urma sa incerc ceva nou. Era normal. Fara sa vreau m-am dus cu gandul la o alta data cand mi s-a intamplat la fel, cand am incercat noul, dar fara sa stie nimen.  Acum ...era la fel dar mai bine. Mult mai bine. Stiau parinitii, era Ok. Era bine. Era ce imi doream.

Capitolul urmator va arata ce fel de carte este. Sper sa va placa. Este relativ povestea mea. Nu am mai scris. Scuze daca sunt greseli.