The Destiny

Ouch

Nu am mai scris demult...*panica* dar, mi-au venit idei. Chiar vreau sa fac ceva bun cu cartea. <3

Nu pot sa cred...mama a acceptat. A zis da!! Parintii mei au acceptat sa ma lase sa ma duc in cantonement!!!! Yeyyyy!! Mda, stiu. Mami si tati ma lasa sa merg in cantonament, impreuna cu prietenii mei adorabili!! Sincer, de cand i-am cunoscut cuvantul "nebun" are o alta definitie ;). Ei sunt prietenii pe care mi i-as fi putut dori vreodata. Owwee, deci e fara cuvinte. Ne intelegem super bine.

*dupa 2 zile*

Este miercuri seara...imi fac bagajul "spre o noua lume", cum abereaza JFK. Sincer, omul asta este atat de ciudat incat nu m-ar mira sa doarma cu ursuletul de puls sau sa isi aduca mama cu el (desi ar fi destul de penibil, dar eu nu mai am asteptari de la nimeni de ceva timp :)) )

Ohhh, am un bagaj atat de mareee!! Nu conteaza, nu pot renunta la nimic. Mi-am luat hainele de dans, costumele pentru reprezentatii, pijamale, lenjerie, machiaje, produse pentru ingrijire, costume de baie, accesori, haine de iesit, haine de stat in hotel...Mda, niste chestii indispensabile, cu care probabil (daca mergeam cu avionul ma dadeau jos pentru ca am depasit limita greutatii si nu va putea decola avionul :)) ) S-au facut destui bani din filmarea videoclipului, deci JFK este mandru de noi, si ne vom permite sa stam la un hotel super ok, si vom merge cu autocarul, evoluand totusi de la clasicele trenuri folosite pentru a merge in cantonamente. M-am dus sa le spun noapte buna parintilor:

-Somn usor, scumpo, imi zice mama zambitoare. Pariez ca au mai multe emotii ca mine.

-Du-te sa te odihnesti, imi zice tata, si el la fel de linistitor. Ceva din vocea lor m-au facut sa ma gandesc la cat sunt de norocoasa ca am asemenea parinti, in definitiv o asemenea viata. Sunt chiar fericita, am parte de prieteni care ma inteleg, cu care ma inteleg. Si eu stau si plang, sufar pentru nimicuri. Dar, nu se va mai intampla. Am realizat ca daca am pierdut ceva in viata inseamna ca nu imi trebuia! M-am dus sus, cu zambetul pe buze. Am inchis usa de la camera si m-am dus sa imi fac un dus. Apa calduta mi-a inundat corpul si m-a relaxat. Nu imi mai era somn, doar am simtit ca am putut sa fac trecerea de la chestiile minora care imi preocupa existenta de zi cu zi la gamdurile mele, in legatura cu ce ma va astepta. Totusi, am decis sa raman linistita si sa nu ma agit prea tare. Stiam ca nu imi va face niciun bine, dar serios acum, 2 saptamani intregi cu cei mai buni prieteni facand cea mai buna chestie de care sunt in stare: dansul. M-am pus in pat si am inchis ochii. Ma astepta o zi lunga si frumoasa!!

Tata m-a trezit pe la ora 6. Abia imi tineam ochii deschisi, dar totusi m-am ridicat. Si, in plus aveam de gand sa dorm in autocar tot drumul spre Brasov. M-am uitat pe geam si era senin. Soarele rasarise. Mi-am verificat si telefonul, si normal ca primisem deja cateva mesaje de la grupul nostru pe care vorbim (eu, Kyle, David, Ady, Alice si Rob). M-am imbracat lejer, in niste blugi verde inchis, si un hanorac portocaliu. Mi-am verificat bagajul si am coborat. Am luat gistarile pregatite de mama si le-am pus in rucsac. Dupa ultimele sfaturi si imbratisari m-am urcat in masina cu tata si am pornit. Mi-am pus castile in urechi si m-am lasat furata de versuri celebre. La autocar ajunsesera aproape toti. Ne-am dat jos din masina, tata l-a salutat pe JSK si a plecat la servici. Acum m-am gandit, ratez 2 saptamani de scoala!! x_x..se putea mai bine?!

David arata extrem de dragut dimineata, avea o voce putin ragusita, ceea ce il facea si mai atragator.

Ne-am urcat intr-un autocar mare, unde aveam loc doar pentru noi 12. Urma sa fie distractie pe cinste. Ady a adus muzica. La inceput m-am certat cu Rob pentru locul de la geam; nu stiu de ce trebuia sa stau cu el, dar ma rog... Adevarul este ca a devenit chiar enervant.

-E locul meu, creier impaiat, ii zic repede, straduindu-ma sa trec pe langa el.

-Nu te grabi briosica, zice el impiedicandu-ma sa trec. Si apropo, nu ti-am zis briosa degeaba, zici ca esti umpluta cu prune. Mai ai putin si explodezi.

-Ala e hanoracul idotule, ceva de care tu nu ai auzit pentru ca nu ai bani nici sa treci strada.

-Si tu esti frumoasa, draguta, amuzanta si desteapta.

-Merci, zic eu uimita de reactia lui. Sigur ai inteles ce am zis?

-Da, spuneam minciuni unul despre altul.

-...

Mda, trebuie sa recunosc ca mi-a dat replica. Tocmai de aceea, chiar daca a fost doar o cearta restul drumului am stat in spate, langa David. Eram mult prea obosita cand am ajuns la hotel, asa ca il voi descrie cand ma voi trezi.