Comentator în serie

Capitolul 3: Schimbăm registrul

     Dacă stăm să deschidem la momentul oportun în acel cadran din sticlă o să vedem nişte subiecte variate şi diverse. Dacă îl deschidem peste un an tot peste astea dăm, doar că se mai amplifică circoteca şi probabil morții. În rest, doar banalități.
Cu ce mă doare pe mine că a murit unu' într-un accident?
Oamenii ăia care s-au adunat puhoi la rege se cred abia acum, dintr-o dată ,,monarhişti convinşi". Dacă l-ați iubit pe acest om care a adunat la căpătâiul său trei generații : de ieri, azi şi de mâine pentru a i se lumina drumul către cer trebuia să ieşiți să susține-ți monarhia.
  Din păcate, nu ne dăm seama de importanța unui om decât după ce nu mai este printre noi. Ăştia suntem noi, oamenii.
Acum, merg la muncă să văd ce se mai întâmplă pe acolo. Mai mult ca sigur voi ajunge în rândul şomerilor.

   — Ai răsărit şi tu? mă întâmpină Johnny stând semeț în fața mea îmbrăcat fiind cu un sacou gri, având pe dedesubt o cămaşă albă, iar la gâtlej avea un papion negru. Se pare că lăsat treningul la o parte pentru o zi.

  — Ce mai vrei? Am stat să cumpănesc la ce am făcut greşit şi corect în cele două săptămâni de când lucrez aici.

   — Nu mai vrăjeşti pe nimeni cu aburelile astea. E clar că ai stat şi ai înotat în propria ta minte seacă, de altfel! îngână Johnny frecându-şi mâna prin părul său negru.

   — Tu ce mai vrei de la mine? Să mă dai afară sau să mă înveți cum să prezint ştirile? l-am întrebat eu pe afurisitul meu şef.

   — Ce să te mai învăț că deja eşti o ruşine!? spuse Johnny aranjandu-şi papionul ce stătea drept, pe fundalul cămășii sale albe. De concediat nu te voi concedia, căci am nevoie de tine aici, la televiziune ca şi prezentator! continuă acesta.

   — Parcă nu îți păsa de soarta mea. Ba chiar tu ziceai că ruşinea mea e ceasul tău învelit în foiță de aur.

   O făcea intenționat să îmi ies eu din minți, dar nu o să îi iasă.

    — Eu nu am spus asta, comentă Johnny ridicând tonul vocii la mine.

  — Nu, dar gandeşti asta! i-am răspuns eu scurt şi direct.

   — Să ştii că te lungeşti cu vorba, iar de acum eu îți voi limita cuvintele şi limbajul va trebui să ți-l modelezi în calitate de meteorolog.

  — Tu ai înnebunit? Dacă nu ai făcut-o, înnebunesc eu acu'! am strigat punându-mi mâinile în cap.

    Aş fi vrut chiar şi reporter să fiu. Măcar mă ocoleau maşinile.
Omul ăsta al cărui nume îmi e silă să îl pronunț printre dinți vrea neapărat să mă facă să pierd vremea, la propriu.
Pe Gemma, iubita aia a lui cu gura slobodă ştie să o pună în locul meu, iar pe mine mă pune să îmi vântur aburelile vreme de cinci minute, că mai multe nici nu poți să spui.

   — Tu realizezi că voi deveni un om plictisitor? îl întreb eu pe Johnny.

   — Nu poți fi ceea ce deja eşti, idiotule! răspunse acesta fără ca măcar să îl usture întrebarea mea retorică.

  Stai, de ce să mă pun cu un intelectual de rasă pură? Uitasem că eu nu mă las până nu demonstrez că am un coeficient supra estimat de inteligență! De ce să îi dau ascultare lu' ăsta care îmi este impus ca vârf? Pentru că altfel, ciuciu verzişori!

   — Începi de mâine. Vei fi pe toate frecvențele, iar oamenii te pot vedea şi în format HD. E mai bine ca la ştiri. Nu te strofoci atâta cu enşpe mii de detalii, spuse Johnny adingându-mi uşor umărul.

    Meseria mea actuală ar fi mult mai simplă dacă ce spun eu se adevereşte. Ar fi mai simplu ca oamenii să se uite pe geam şi nu la mutra mea în timp ce arăt zonele pe hartă.
Uh! Îmi vine să urlu din toți rărunchii doar să mă eliberez de furia asta ce mi-a răcit sufletul. Fug să fac rost de un păhărel de pălincă. Ar fi singurul lucru ce mi-ar încălzi sufletul în clipa de față.

   Un pahar îmi e de ajuns. Doar să fie acolo ca să îl simt când îi dau drumul pe gât. În drum spre casă îmi mai iau şi o bere blondă.
   Dintr-o dată, mergând pe stradă o văd pe Cassandra, îndreptându-se spre mine. Era îmbrăcată cu o rochie lungă până-n genunchi într-o nuanță nu prea stridentă de albastru, părul era lins pe spate, iar pantofii erau turcoaz. Dânsa de unde îşi permite haine aşa scumpe? Iar eu port ce-mi calcă nevastă-mea... ziceam eu în sinea mea.

  — Tu de unde îți permiți băuturi atât de rafinate, fratelo? zise Cass.

  Era semn că mă auzise. Ce aiurea. Să fac bine să îmi țin melița data viitoare! Acuma să mă dau bine pe lângă ea ca să nu mă spună Avivei acasă. Soția mea nu ştie că ard banii pe băutură şi nici nu tre' să ştie.

  — Poate că băutura nu este răspunsul, dar cu siguranţă mă ajută să uit întrebarea retorică ce nu-şi avea farmecul! i-am spus eu roşcatei ducând paharul pentru a mai lua o nițică gură de vin.

  — Tu vrei să nu spun soțioarei despre viciul tău, dar nici despre faptul că acum ai fost pus să pierzi vremea, aşa-i? mă întrebă Cass privindu-mă fix în ochi.

  — Să presupunem că da, dar ia stai, de unde ştii despre ,,săltarea" mea din redacție?

    Eram uimit! După ce mi-am revenit din şoc am început să mă gândesc la faptul că poate Cassandra a avut vreo legătură supraomenească cu ,,avansarea" mea în post. Mereu când eram mici făcea mişto de mine, doar pentru că şi eu făceam de aceasta.

  — Tu râzi de mine, iar eu te umilesc. Suntem chit! Oricum, stai calm că nu îi voi spune Avivei despre astea, dar voi pomeni despre chestiunile astea când o voi vedea. Acum nu cred că mai sunt aşa de grasă, nu? îndrugă Cass în timp ce îşi pudra nasul.

— Nu ştiu cum de l-ai convins pe Johnny să mă salte aşa de sus...

   — A fost simplu. Tu credeai că Gemma are postul tău? Da' de unde! Eu am postul tău sau mai bine zis, cel ce a fost al tău. Faină şedere în puf ai avut. Baftă şi ai grijă cum pierzi vremea! spuse Cassandra răscuindu-şi părul, urmând ca mai apoi să plece triumfător de lângă mine.

  Ce să mai zic dup? Bravo Johnny! Asta se întâmplă dacă punem pe posturi oameni nepregătiți. Înflorim în haos!
   La urma urmei eram fiert. Eram mai fiert decât țuica pe care o dădusem de mult pe gât. Până la urmă mi-am dat toată agoniseala pe băutură, iar pe restul, pur şi simplu i-am irosit. De acum în colo voi trăi mai mult din banii Avivei. E bine şi aşa decât de fel! Fug acasă, iar dacă Cass va pomeni ceva despre întâmplările mele o să o tai la mama. Sper că o mai găsesc pe acasă. Momentan, trebuie să mă pregătesc cu prognoza pe mâine. O să îi plictisesc sigur pe toți cei ce se uită la mine zicându-le să se uite pe geam dacă în mine nu au pic de încredere!