Comentator în serie

Capitolul 2: Găsind un punct de interes

    Stăteam pe canapea stând cu picioarele unul peste altul, iar cu mâinile mă frecam la tâmple. Acesta era modul şi semnul că eu mă gândeam la un subiect atractiv pentru public. Altceva decât nişte slove despre şeful meu sau despre alți angajați din redacție.
     Nu puteam gândi. De ce? Păi cum să gândesc cu televizorul aprins? Simțeam cum mintea mea se împrăştie şi toate gândurile mele se transformau într-o plăcintă americană.

    — Nevastă, dă-ți televizorului mai încet! am țipat eu la soția mea Aviva, care era fix lângă mine.

    — Când tu nu o să mă mai critici felul în care eu mă îmbrac, atunci mă voi supune ordinelor tale, răspunse Aviva butonând în continuare.

   Femeia asta ura cu desăvârșire să fie criticată, dar culmea era că ea adora să critice pe alții. Brunetele cu ochi verzi se pare că trăiesc pe invers.  Bine, ea părul ei e şaten, dar a vrut să vadă cum e să fie şi brunetă.

    — Înțelege odată şi odată faptul că nu mă pot gândi cu televizorul aprins, i-am spus soției mele în timp ce mă scobeam în nas pentru a face ca timpul să treacă mai repede.

   Nu eram tipul de persoană căreia să îi pese de gesturile pe care le face în public, mai ales că în circumstanțele astea în care îmi borcănam nănăul, rotița gândirii mele începea să proceseze câte ceva, deşi nu ce trebuie.

    — Când tu să îți minimalizezi volumul vocii şi îți mai reduci din latura ta de critic, atunci o să îți îndeplinesc cererile, răspunse Aviva, care parcă ținea telecomanda cu dinții pentru ca eu să nu i-o zvârl la gunoi sau peste gard.

    Poate că asta o să şi fac, dar am să o fac când dânsa nu este acasă şi îi spun abia peste o lună că am aruncat telecomanda. Uşor de zis, dar greu de făcut atunci când ea stă mai mereu acasă. Oricum, bărbatul e făcut ca să trebaluiască şi să ducă greul într-o căsnicie, pe când femeia se face comodă şi-l învață pe bărbat să calce.

     — Ce ar fi să îmi arăt pătrățele? Nu. Ar fi prea terifiant şi anost să fac asta la cei patruzeci de ani ai mei, gândeam eu cu voce tare.

     — Se vede că nu mai gândești limpede, ripostă Aviva, care era atentă atât la telenovela ei, cât şi la mine.

     — Ia mai vezi-ți tu de telenovela ta, căci eu nu îmi bat capul cu siropul pe care tu îl vizionezi, aşa cum tu te amesteci în gândurile mele.

     De fapt, aici exageram eu. Ea nu se uita la telenovele turcești, ci se uita la cancanuri. Telenovela o făcea Aviva în casa. Şi ce mai casă! Stăteam într-un apartament din București şi am pus chiar două rânduri de termopan. Nu era din cauza soției mele, vai de mine! Era din cauza faptului că într-un apartament din zona Victoriei ai senzația că eşti în stradă la de zgomot se aude. Cam tristuț pentru mine...

    — Nu pot avea nici măcar linişte în văgăuna asta. Mă mir cum de mai pot să respir, am spus eu încercând să îmi exprim o confesiune față de soartă.

    — Mi s-a părut că aud ceva. Ah, era doar vântul, zise Aviva în timp ce era cu ochii ațintiți spre acele înflorituri şi circuri televizate.

    Deodată, începu să se audă altceva decât ofurile mele. Era un ciocănit în uşă. Să fi fost oare baba de alături ce vine să stea la palavre cu nevastă-mea că soțul dânsei nu mai este în viață sau e unul cu mături ce vrea să îşi vândă vrejurile din paie!?
Cum soția mea refuza să îşi ridice fundul de canapea trebuia eu să fac un efort pentru a vedea cine se trezeşte să deranjeze.

    — Cass, surioară, tu eşti!? am tresărit atunci când am văzut că era de fapt, sora mea ce mică pe care nu o mai văzusem de un car de ani.

   Acest car de ani era echivalentul a treisprezece ani în care nu aş fi vrut să mai ştiu nimic despre Cassandra. Mama a crescut-o în puf încă de când a venit pe lume, iar eu mă simțeam un copil lipsit, deşi aveam ce mânca, dar muream după atenția celor din jur.

   — Poate mă întrebi ce caut aici, dar vreau să spun doar că am şi eu ceva probleme, adaugă Cass intrând fără ca măcar să fie invitată.

    — Bănuiesc că te urmăresc jurnaliştii peste tot, că doar eşti o vedetă de pe Broadway acuma. Una mai eşuată, dar tot vedetă eşti, i-am spus eu surorii mele.

   Aviva s-a oprit puțin din a căsca ochii la cancanuri şi se uita la cât de înaltă era sora mea în comparație cu mine, dar se mai şi mira de faptul că nu ştia cine este această fată roşcată.

   — Voi doi sunteți frați!? După mine nici măcar nu semănați. Şi în plus, habar nu aveam că ai o soră care e şi celebră, se miră soțioara mea.

   — Se pare că suntem, din păcate. Eu sunt o actriță, care de curând a eşuat lamentabil în cariera sa, iar el e ce vezi acum în fața pupilelor, spuse Cassandra încercând să mă pună într-o lumină proastă.

   — Tu alegi să caşti de oboseală în loc să spui ceva!? Lasă-mă cu teatru ăsta ieftin, adaugă Aviva.

   — Dragă, eu nu casc. Mă chinuiam să spun ceva, am rostit eu ce eram uşor nervos din cauza remarcilor soției mele.
Şi tu, Cass ce vrei să îți fac? Să promovez nimicul!? Deja l-am promovat pe şeful într-o emisiune, dar încercarea mea i-a provocat nervii acestuia.

    — Un om de nimic nu vrea să ajungă sportiv de performanță în industria sportului alb ce mai e supranumit tenis de câmp, se răsti Cassandra la mine încercând să îşi apere cauza.

   — Ai o emisiune, promovează valorile ei în era sportului. Nu ştiu... Infloreşti tu ceva! comentă Aviva.

    — Adică să comentez de faptul că o femeie în vârstă de treizeci şi şapte de ani, care mai are şi un supliment în zona burții vrea să facă performanță în tenis? Mai bine prezint vremea la ProTv şi rămân cu satisfacția că de fapt, am pierdut vremea în timp ce prezentam, le-am spus eu celor două gaițe de lângă mine.

   — E fix problema ta. Poate l-ai fi făcut sport național într-o bună zi, ingână Cassandra.

   În sinea mea, nu mă gândeam să fac tenisul un sport național, ci să fac comentatul un sport național, dar vorbele sigur îmi vor fi cenzurate. Mare păcat, căci ar fi bătut chiar şi prostia. Ce-i drept, prostia ar trebui mai degraba cenzurata insa. Mai des.
Acuma, o voi lăsa pe roşcata asta la mine, dar fac asta doar ca soția mea să aibă cu cine să se converseze. Eu nu voi sta să frec menta în timp ce stau cu mititeii într-o mână şi cu berea în cealaltă mână. La cei patruzeci de ai mei nu se mai cuvine aşa ceva!