Două secunde ca să o pierzi #Finalizată

Capitolul 1

5 ani în urmă

Penny

— Am ajuns! exclamă mama și bate din palme
— Casă dulce casă! o urmează și tata
   Oprește mașina iar eu îmi ridic privirea spre casa cu două etaje, acoperiș maro și vopsea albă. Nu pare atât de dulce:
— Haide, Penny! Nu vrei să îți vezi noul dormitor?
  Mă dau jos din mașină și o urmez pe mama care descuie ușa de la intrare. Un miros ciudat mă lovește cum pășesc înăuntru. Nu e un miros neplăcut, însă e acel miros ca atunci când intri într-o casă nefamiliară. Nu că eu aș știi prea mult cum miroase acasă. Datorită serviciului tatei, eu și familia mea ne-am mutat dintr-o parte în alta. Vreau să spun că mi-am petrecut aproape toată viața luând-o de la capăt de fiecare dată.
Casă nouă. Școală nouă. Colegi noi. Totul nou.
Asta m-a făcut să devin o persoană destul de flexibilă, care se adaptează repede la orice situație nouă, însă în general nu prea reușesc să formez cu oamenii relații prea strânse. Poate că e pentru faptul că mă mut înainte să ajung la acel punct dintr-o prietenie în care știu că o să dureze chiar și la distanță. Sau poate că e din alte motive pe care nu le cunosc.
Seattle e ultimul loc în care tata a primit o slujbă așa că aici suntem. O casă nouă. O școală nouă. Un nou început. Grozav!
   Casa e mai mare decât ultima pe care am avut-o. De data asta am un dormitor cu baie proprie.
Imi țin majoritatea lucrurilor în cutii , când te muți atât de des pe cât o fac eu după un timp începi să nu mai vrei să îți personalizezi locul . Ajungi să simiți că nicăieri nu e locul tău. Ca și cum nu aș aparține niciunui loc .
Am 17 ani și sunt singură la părinți. Mama și tata au fost mereu ocupați așa că nu au foarte mult timp pentru mine. În mare am crescut singură. Nu e ceva de care să mă plâng cu adevărat. Nu m-a deranjat chestia asta atât de tare, sau poate că m-a deranjat pe când eram copil dar m-am obișnuit. Am înțeles și am trecut mai departe pentru că asta fac oamenii nu? Își acceptă soarta și trec mai departe. Un ciocănit în ușă, cu toate că e deschisă:
— Deci, ce părere ai?
— Îmi place.
  Mama studiază camera cu un zâmbet pe buze:
— Și mie!
  Își pune un braț în jurul meu iar cu celălalt mă mângâie pe spate. Mama e un om vesel, uneori copilăros. A lucrat scurt timp ca și educatoare însă din cauză că ne mutăm atât de des i-a fost greu să își găsescă un loc de muncă așa că până la urmă și-a deschis o afacere online, iar acum are un fel de magazin online sau așa ceva:
— Am un presentiment bun despre acest loc! îmi spune
— Da, sper că o să termin ultimul an aici.
  Tata mi-a promis că nu o să ne mai mutăm anul acesta. Ceea ce înseamnă că aceasta o să fie ultima casă în care am să mai locuiesc cu ei.

***
Prima mea zi de școală.
În ultimii ani am schimbat mai mult de 4 școli deci deja nu mai era ceva nou la toată faza asta cu începutul . Eram obișnuită să fiu fata nouă.
Doar că anul acesta voiam să fie diferit . Cel puțin asta am simiț atunci când m-am dat jos din mașină în parcarea școlii.
Am simiț că va fi diferit . Că ultimul meu an de liceu va fi diferit . Într-un mod bun , sau cel puțin așa speram .
Școala e mare și când spun asta vreau să spun că e cu adevărat imensă.
Primul lucru pe care îl fac e să mă străduiesc să ajung la secretariat, ceea ce durează mai mult decât vă puteți imagina pentru că la un moment dat cotesc pe un hol greșit și trebuie să mă întorc inapoi dar până la urmă il găsesc.
Intru și înăuntru dau de o secretară drăguță, poate puțin prea zâmbitoare pentru gustul meu dar e mai bine așa decât secretara de la ultima mea școală care asculta toate barfele și parcă ii făcea o deosebită plăcere când un elev era chemat în biroul directorului .
Imi întinde o foaie și o cheie :
-Aici ai orarul și cheia de la dulapul tău.
Ușa se deschide iar eu mă întorc doar o clipă să privesc spre ușa care se deschide în spatele meu, iar apoi îmi doresc să nu îmi mai mut privirea pentru că în încăpere intră un băiat cu absolut cei mai frumoși ochi verzi pe care i-am văzut vreodată.
Vine spre mine. Oh, Doamne vine spre mine și se uită la mine :
— Bună, Lola!
I se adresează el secretarei:
— Bună Landon!
– Ah, Penny el e Landon, e unul dintre cei mai buni elevi ai liceului noastru și o să îți prezinte școala astăzi.
El imi zâmbește și îmi întinde mâna. Îi studiez palma, mare, cu degete puternice dar care par cumva delicate în același timp, are un inel negru, ca un cerc, degetul inelar. Îmi revin, și îi strâng mâna înainte să creadă că sunt retardată :
— Sunt Landon Shaw !
— Penny. Penny Stevens!
— Ei bine, mă bucur să te cunosc, Penny și mă bucur că o să fi elevă la liceul nostru.
Se apleacă spre mine iar partea naivă din mine crede că o să mă sărute, însă el doar vrea să îmi ia din mână orarul. Cât timp se uită la el eu nu fac altceva decât să mă holbez la felul în care i se vede forma corpului pe sub tricoul pe care îl poartă:
— Bun. Prima oră ai biologie, se pare că o să fim colegi! Îți plac științele?
Dau din cap pentru că mai mult nu aud ceea ce spune. El zâmbește iar eu nu pot ignora gropițele care îi apar în obraji:
— Atunci o să iubești școala asta deoarece au un program grozav pentru științe.
Dau din cap iar el îmi face semn să îl urmez pe hol. Mă îndrumă spre clasa noastră.
Când intrăm, ora a început deja iar când profesorul îl vede pe Landon iar acesta îi explică că eu sunt nouă el pare să înțeleagă.
Landon se așează în prima bancă și îmi face semn să mă pun lângă el.
Arunc câteva priviri prin clasă și văd că sunt și eu privită la rândul meu dar privirile sunt mai mult îndreptate spre Landon.
Nici nu mă mir. Eu sunt aici de vreo cincisprezece minute și m-am holbat aproape non stop.

***
Cantina e aglomerată la prânz, ceea ce mă intimidează puțin, însă Landon mă conduce printre elevi și ne așezăm la coadă. Când ne vine rândul citesc plăcuțele cu mâncare când Landon imi dă un ghiont ușor în umăr:
— Te sfătuiesc să te ferești de carnea misterioasă de la cantină.
Dau din cap și aleg o salată si o apă plată . După ce Landon își alege și el ceva ne așezăm la o masă goală.
Scaunul de lângă mine scârțâie pe podeaua cantinei când cineva îl trage și se așează .
Îmi ridic ochii și trebuie să privesc de două ori înainte să fiu sigură că nu visez pentru că în fața mea stă replica lui Landon.
Îmi întorc capul și mă uit la Landon apoi din nou la băiatul de lângă mine:
— Deci, ce avem noi aici? Fată nouă, huh?
Se întinde și ia un cartof prăjit de pe tava lui Landon.
Observ că între timp la masă se așează și alte persoane. Probabil că prietenii lor, care se prezintă scurt, iar apoi își văd de discuția lor. Toți poartă geci asortate, alb cu albastru, la fel ca și replica lui Landon:
— Da. Trebuie să îi prezint școala.
Ii răspunde Landon. Băiatul de lângă mine îmi întinde mâna și zâmbește. Dar nu e un zâmbet precum cel al lui Landon, acesta are altceva, ceva misterios sau poate chiar cu o mică tentă de aroganță:
— Sunt Lucas .
— Penny. Voi doi sunteți..
Arăt spre cei doi băieți iar Landon îmi răspunde înainte să termin:
— Gemeni. Da.
—Doar că eu sunt cel mai sexy, ține Luca să precizeze
— Mai taci.
Landon își dă ochii peste cap dar râd amândoi:
— Deci, Penny, cum ți se pare liceul până acum?
Vrea Lucas să știe. Modul în care îmi rostește numele trezește ceva în mine. Când vorbesc cu el am tendința de a-mi ține ochii în jos deoarece mă simt intimidată. Mă simt agitată și nu vreau ca el să observe asta:
— Ei bine, nu am văzut foarte multe din el având în vedere că sunt aici doar de 2 ore dar pot spune că e mare. Și sălile de clasă arată bine .
— Și oamenii? Cum ți se pare lumea?
— Ei bine ...nu am apucat să cunosc prea multă lume în afară de voi .
— Atunci ai inceput bine deoarece noi suntem cei mai tari de pe aici.
Îmi face cu ochiul și mai bagă un cartof în gură :
— Hei, vineri seară e petrecerea de început de an.
Lucas se uită la mine:
— Vii, nu ?
Acum o clipă habar nu aveam de această petrecere, însă dacă am fost invitată de unul dintre cei mai frumoși băieți pe care i-am văzut în viața mea, normal că o să merg.
— Sigur că da .
El imi rânjește și dă din cap. Mă privește poate puțin mai mult decât ar fi fost cazul și nu pot să nu mă gândesc la înțelesul ascuns al cuvintelor sale când imi spune:
— Presimt că o să ne distrăm de minune anul acesta!