Game over

5.Pionul din intuneric

  In copilarie imi ascundeam vulnerabilitatea. Ma simteam descoperita, slaba si chiar inferioara cand copiii aratau cu degetul spre cei diferiti. Bun sau rau, daca erai altfel, erai  exclus.
  Cu timpul mi-a crescut mai mult increderea in mine. Nu am mai acordat multa atentie vulnerabilitatii. Ma maturizam si ma concentram pe evolutia mea. Ma interesa doar ”sa fiu eu insami ” si sa fiu autentica. A trebuit sa imbratisez adevarul, uneori crud. Imi placea asta. Nu trebuia sa ma prefac niciodata. Puteam fi naturala si nu imi pasa de parerea nimanui. Eram cum simteam sa fiu.
Ma dezvoltam. In acea perioada m-am mai confruntat cu vulnerabilitatea mea, dar nu am mai privit-o asa de grav. Nu prea mai puneam la suflet rautatile nimanui.
Ma multumeam sa-l cataloghez drept insensibil, rau, dusman, sa-l ocolesc si sa uit scena. Treptat, am invatat sa caut avantajul in orice situatie negativa. Am inceput deja sa privesc vulnerabilitatea cu alti ochi.
Acum o vad ca pe o oglinda ce reflecta reactia celuilalt la slabiciunea mea. Este fantastic.
Vulnerabilitatea este un geam cu vedere doar dintr-o parte. Din aceea folosita de politisti la interogatorii. Totul decurge neasteptat de firesc. Eu am un moment de vulnerabilitate asumata. Cel din fata mea, daca nu intelege si nu aproba, are o atitudine defensiva. Vrea sa para cel mult neutru. Dar cand nu esti de acord cu ceva, nu-ti iese. Gesturile si mimica lui sunt instantanee. Ele spun o cu totul alta poveste. Ma uit la om si simt ca ar vrea sa se evapore. Unora le vine sa tipe in gura mare: ”Cum am ajuns noi prieteni?! Eu nu sunt ca tine, Niciodata.” Cu cat mai neasteptata e vulnerabilitatea mea, cu atat mai instantanee e reactia celuilalt. Iar eu privesc totul prin geamul de dupa care el nu ma vede. Si mai ales nu stie ca eu il vad. Oricum e prea socat de ce am spus, incat sa realizeze ca a avut vreo reactie, sau ca am observat-o.
Pana la un moment dat eram linistita dupa astfel de scene, multumita de sinceritatea si naturaletea mea. Insa de cand am descoperit oglinda si geamul semitransparent, vulnerabilitatea mea imi aduce in plus un cadou nesperat. Pot sa-mi dau seama care sunt oamenii asemeni mie. Nu sunt cei care au o reactie de aparare, care ar prefera sa fuga sau sa nu ma cunoasca. Sunt cei care se regasesc in vulnerabilitatea mea. Cei care spun sau lasa sa se inteleaga: ”Si eu simt la fel.”
Pentru mine acest gen de situatie este un spectacol cu masti, unde vulnerabilitatea are rolul principal. Ea face sa cada masca dupa masca.
Vulnerabilitatea este privita ca slabiciune. Ea vinde bine in media si in cercurile de barfe. De aceea este vanata de toti cei interesati de tine. Sau de cei pe care ii intrigi. Poti s-o folosesti pentru scoaterea neprietenilor din ecuatie. Nici macar nu trebuie sa te obosesti prea tare. E de ajuns sa fii natural si sa nu-ti cenzurezi vulnerabilitatea.
Una din cele doua perioade in care am fost cea mai vulnerabila a cristalizat doua prietenii pe viata pentru mine. Am fost la pamant si ma simteam sub pamant. Mi-a fost atat de frica, incat mintea mea nu mai lucra in folosul meu. Nu mai eram eu. Simteam ca nu imi mai pot controla reactiile si comportamentul. Am fost in iad. Atacul de panica este un iad. Dar am avut noroc sa fiu scoasa de acolo.Jennie si Misa au avut gesturi pe care le faci cand esti cu tot sufletul langa cineva. M-au iubit cand nu eram eu. Cand eram cea mai vulnerabila. M-au ajutat sa devin mai puternica decat inainte. Mi-au oferit o lectie de prietenie si dragoste neconditionata. In sufletul meu, Misa face parte din familia mea. Va avea mereu toata recunostinta si dragostea mea.Cat despre Jennie,imi formasem in minte planuri de viitor.La un moment dat ea reprezenta viitorul meu.Acum insa, vreau sa vad pana unde poate ajunge cu tot spectacolul pe care il joaca.Singura modalitate prin care pot afla de ce e asa este sa accept propunerea lui Sehun.
-Accept,insa...vom juca dupa regulile mele.
Dupa o asteptare cam lunga, in care nici unul nu vroia sa scoata nici cel mai mic sunet, el isi reglase vocea, si ma intrebase cu o voce destul de rece, ce vreau si de ce ma port astfel.

~Xiumin~
Intru in casa,ma asez confortabil pe canapea si deschid televizorul.Desi nu eram sigur la ce ma uitam din pricina ca nu eram atent la ecran si decat eram atintit cu privirea la el, scufundat in propriile mele ganduri.
Totul se intampla cu un motiv...in cazul Elenei trebuia sa fiu eu.A fost nevoie doar de cateva minute,lipsite de atentie si povestea a devenit si mai incalcita.
Sunt josnic,ma folosesc de prietenul meu pentru a rezolva enigma din acea noapte de primavara.S-au intamplat multe atunci,insa nu am aflat nimic,cu exceptia unui singur nume...Elena Blake.
Am incercat sa ajung la ea,insa a fost prea tarziu,l-a intalnit pe Sehun.
Misa este singura modalitate prin care ma pot apropia de Elena.
Telefonul vibreaza usor pe masuta de cafea,semn ca am primit un mesaj.
"Oppa,ti-am urmarit emisiunea din seara aceasta.Cum era de asteptat tu si baietii ati fost incredibili.Imi lipsesti sper sa ne putem intalni zilele acestea.❤❤❤❤❤" -Misa
-Hyung,de ce zambesti ?

Hey hey!M-am intors! ^^
Capitolul este scurt,imi pare rau.Am avut nevoie de putin timp,ultimul an e oribil!In ultima vreme am fost asaltata numai de "peripetii" si am intarziat cu acest capitol,mianhe.
In weekend voi posta un nou capitol,mult mai lung.❤