Born to die

Capitolul 1: Accidentul

Pur şi simplu nu mi-a venit să cred că chiar s-au strâns nişte idei pe primul capitol. Mă bucur că v-a captat ideea poveștii. Vă iubesc<3

*Enjoy*

Cu toţii ne facem vise încă de când mergem la grădiniţă. Fie că ne dorim să devenim prinţese sau batman, tot vise sunt. Unii îşi doresc să devină doctori, alţii să călărească un unicorn la poalele unui curcubeu sau chiar sa ajungă să trăiască pe Pluto. Dar pe lângă toate visele astea, nu mai e ceva? Nu îşi dorește toată lumea să guste fericirea? Și cum poate fi gustată fericirea? Nu,  nu vorbesc de starea emoţională bună pe care o avem atunci când mergem într-un parc de distracţii după ce ne-am rugat de mami și tati timp de o lună. Nici de fericirea pe care o avem când intrăm la liceul dorit. Alea sunt bucurii trecătoare. Cea mai mare bucurie este să vezi că munca ta e bună la ceva. Şi nu vorbesc de munca de la serviciu. Vorbesc de cea de acasă. Nu ne dorim toţi să avem o satisfacţie toată viaţa? Cel mai mare vis, al oricărui om, este să aibă o familie. Poţi să ai inima de gheaţă, dar atunci când vezi că ceva ce e sânge din sângele tău crește şi devine ceva bun în viaţă parcă inima aia a ta de gheaţă e de fapt pe o plaja în Miami şi se topeşte, lăsând muuuuuultă iubire în urmă. Ce e mai frumos decât sa vezi cum un copil descoperă lumea sub ochii tăi? .Dar cum e când totul se destramă sub ochii tăi? Când visul tău de mică moare după ce abia a început, dar înainte să se termine? E destul de nasol, aşa-i? Dar nasol e puţin spus. E urât. Toată puterea din tine fuge. Și fuge. Şi fuge. Până când nimic nu mai e în tine. Nimic.

- Mami?

- Da, Aria?

- Visez urât.

- Cum aşa? Acum?

- Da.

- Cu ce te pot ajuta? Vin în spate lângă tine. Roy, oprește mașina, vreau să ma duc lângă Aria.

- Acum? Chiar e nevoie acum? spune tatăl fetiţei iritat.

- Da, acum.

Tatăl Ariei a tras pe dreapta, în timp ce mama ei a coborât din mașină.

- Stai, mami! Uite! Acolo este o căsuţă în copac. Pot să mă duc să o văd? Te rog!

- Maxim 5 minute!

Când a văzut că fetiţa e destul de departe încât să nu audă ce vorbesc, Roy a spus:

- Ştii că aş face orice pentru ea! E copilul pe care l-am vrut şi pentru care am trecut prin atâtea, dar eu vreau să ajung odată acasă, iar opririle astea ale voastre deja mi-au ajuns până în gât.

- Fii mai răbdător...

- Încerc. Mă duc să o chem ca să plecăm.

Zicând acestea, a deschis portiera maşinii şi a plecat către febleţea sa. Mackenzie, mama fetei, se uita cu plăcere la scena tată-fiică ce avea loc în faţa ei. Roy a ridicat-o pe fetiță în braţe şi a învârtit-o în aer  având pe fundal râsul angelic al acesteia. Dupa aceea a pus-o pe umerii săi alergând spre maşină. O lacrimă şi-a făcut apariţia pe obrazul mamei. Parcă ştia că asta e ultima oară când avea să îşi vadă visul pe care-l poartă cu ea de  tânără împlinit: să aibă o familie fericită.

Într-un final au plecat. Aria stătea cu capul în poala mamei sale fredonând melodia de la radio.

Brusc a început afara o furtună groaznică de vară. Roy făcea tot ce putea ca să ţină maşina cum trebuie pe drum, dar parcă destinul nu voia ca ei să formeze o familie împreună. Maşina a patinat pe drum și a intrat într-un copac de la marginea drumului. Ţinând volanul cat de mult a putut, Roy și-a pus o ultimă dorinţă:

'Vreau doar ca Aria să fie fericită şi să crească la fel ca un copil normal.'

În schimb, Mackenzie a reuşit să scoată cuvintele pe gură:

- Vă iubesc și vă mulţumesc ca pentru 5 ani de zile mi-aţi îndeplinit visul de a avea o familie fericită.

Mama şi-a strâns copilul la piept încercând să îl protejeze de zguduiturile maşinii.

Niște călători care treceau prin zonă au văzut cele întâmplate şi au sunat la salvare. Cei 3 au fost duși de urgenţă la spital, fiind încă conştienţi de cele ce se întâmplă în jurul lor, dar neputând sa reacţioneze. 

Deci eu am început să plâng când am scris despre momentul accidentului. Aș fi vrut sa fie puţin mai detaliat, dar nu am putut. Nu prea o să mai fie astfel de momente în carte pentru că nu vreau să fie una predominant tristă, dar fără momente culminante nu se mai poate numi carte bună, nu?

Aș avea o rugăminte pentru cei 10-12 cititori, spuneţi-mi orice părere aveţi despre ea, fie bună sau rea. Și v-aș mai ruga să îmi atrageţi atenţia dacă găsiţi vreo greșeală gramaticala sau ceva asemănător, e posibil să îmi scape.

Deci nu am putut rezista. Am postat capitolul mai repede. Aștept părerile voastre. Vă mulţumesc că îmi citiţi povestea:).

p.s. E prea scurt capitolul?

Next la 10 votes <3.

Kisses from Anaaa.