A doua zi m-am trezit buimăcită... un claxon de mașină mi-a dat trezirea. Mă uit la ceas: 07:55... Of, Alice, veșnic întârziata.....
Peste 20 de minute ies pe ușa casei, iar in graba mea de a găsi un taxi mă lovesc de un bărbat...
- Hei, uităte pe unde mergi!
- Păi chiar pe tine te căutam, Alice. Stau 2 străzi mai sus... Mă gândeam să te duc la școală...
- Oh, Matt. Nu mersi, ma descurc.
- Deja ai întârziat și ști cât de greu este să găsești un taxi in zona asta?
- Amuzant...
- Haide... Eu sunt cea mai bună șansă a ta.
- Pfff.... Ok.
Și astfel am urcat în mașina mecanicului... Nu era ea ultimul răcnet, dar măcar era bine îngrijită și curată. Matt a fost tot drumul tăcut, motiv pentru care am acceptat să mă conducă la școală și a doua zi de dimineața. Nu sunt adepta convorbirilor matinale. O dimineață tăcută este cel mai bun energizant pentru mine. Dar miercuri... Miercuri m-a așteptat in dreptul mașinii cu un buchet de crini și trandafiri:
- Hei, de unde știai că sunt preferatele mele?
- Mi-am făcut temele..
Dar nu! Nu i-am mulțumit și nici nu l-am pupat pe obraz. Uram să accept ideea că începuse să îmi placă Matt. Adică, era un tip simplu, iar eu deja aveam un iubit. Un iubit care nu mă ducea la școală, care nu-mi aducea flori și care nu-mi spunea cât de minunat arăt când coboram din mașină. Și atunci am avut revelația. Trebuia să o termin cu Will. Ceea ce am și făcut. Dar sunt convinsă că nu vă interesează detaliile, deci o să continui povestea mea cu dragul de Matt.
Joi dimineața m-am decis să-i vorbesc:
- Cum a fost dimineața ta?
- În regulă, spuse el mirat. Ascultă, nu trebuie să facem conversație, poți doar să-mi spui de ce ai nevoie.
- De ce crezi că aș avea nevoie de ceva?
- Fetele ca tine nu vorbesc cu băieți ca mine decât dacă au nevoie de ceva.
- E jignitor, să știi!
- Dar adevărat...
- Dar adevărat, aprob eu cu vocea stinsă.
- Deci?
- Deci, nimic, uita!
- Hmm... ok!
- Doar atât? Nu ai de gând să insiști să îți spun?
- Nu...
Ajunseserăm. Am coborât din mașină și am trântit portiera. Credeam că această discuție fusese terminată, dar Matt nu avea de gând să lase lucrurile așa. Pentru prima oară, după terminarea orelor mă aștepta în fața școlii să mă ducă acasă.
- Nu, mersi, nu am nevoie.
- Alice.... o să plouă...
- Ba nu! am răspuns copilărește.
Am mai făcut câțiva pași, timp în care el m-a urmat cu mașina și... a început să plouă. Deja udă leoarcă, m-am așezat pe bancheta din dreapta. Tot drumul nu am schimbat o vorbă. În fața casei, motorul se opri.
- Ești atât de copilăroasă și răsfățată, dar mai ales încăpățânată. Ești udă din cap și până în picioare, dar totuși... ești atât de frumoasă, adăugă el, iar vocea i se umplu de duioșie.
- Eu..., dar nu apucai să termin, căci buzele sale moi le atinseră pe ale mele și le deschiseră într-un sărut.
Desprinzându-mă din magia acelui moment, i-am urat nopate bună și am coborât din mașină. Un zâmbet tâmp mi-a luminat fața și toată seara am gândit numai Matt, Matt, Matt.
