𝒮𝑒𝒸💍𝓃𝒹 𝒸𝒽𝒶𝓃𝒸𝑒 ®

51. Rochia misterioasa

*Sunny povesteste*

Ma spal pe fata si dupa un timp ies in living.

Casa lui este asa de frumoasa. Nu am avut timp sa studiez totul dar in mare parte este simplu si din sticla. Este minunata arhitectura... moderna, dar totodata pe un stil vechi.
Imi vad reflexia in marmura impecabila de pe jos.

Ăh, arat oribil!

Intrebarea mea suprema:
Dar de ce locuieste singur?

De fapt, tin minte cum a zis ca locuieste undeva cu iesire la mare... parca era Busan.
Noi suntem in Seoul... si cred ca fiecare baiat are casa lui.

FETELE! Trebuie sa le sun... daca si ele au patit acelasi lucru ca si mine?!

Cobor in bucatarie...

-Buna Sunny! Aud vocea lui Ann, care ma face sa fiu mai confuza ca niciodata.

Ma uit la ceilalti. Erau toti la masa. Ma uit ciudat, neintelegand nimic.

-Nu inteleg ce se intampla.
Ce ... ce cauti aici?!intreb pierduta.

-Ce cauti si tu, spune Ann razand. Baietii au propus sa ne aduca la ei acasa.

-La ei acasa?! Repet lipsita de alte cuvinte.

Jimin bea un pahar de apa dupa care se uita la mine. Savurea fiecare moment pe care eu il consideram cel mai greu.

-Nu credeai ca e casa mea, nu-i asa?! Ma crezi multimilionar? Ma intreaba, avand un contact vizual si un zambet ciudat pe fata.

-Da, zic facandu-i pe ceilalti sa rada.

Ma uit la hainele fetelor. Aveau pijamalele baietilor.
Asta inseamna ca ele m-au imbracat si toata scena pe care i-am facut-o lui Jimin, a fost in zadar. Imi dau o palma peste fata.

-Yo Sunnieta! Take a seat, imi spune V, aratandu-mi locul de langa el.

-O da! Sit down! Zice Jennie in timp ce incepe sa rada, datorita pronuntiei lui V, care face ca cuvantul "seat" sa sune... ciudat, datorita accentului, auzindu-se in loc de "s" un... "ș".

Apoi Namjoon si-a amintit ziua in care V, a pronuntat "sit down" gresit si tot au uitat de momentul meu jenant, luandu-l peste picior pe Taehyung.

Jimin isi cauta cerealele.
V imi povesteste despre ce am facut aseara si  cum era sa bat barman-ul care nu mi-a dat ce am vrut. Nici nu am intrebat macar. Stiu ca a fost nevoie de V, de Jimin si Suga ca sa ma desparta de gulerul acelui ciudat, PE CARE NU MI-L AMINTESC DAR SIGUR MI-A FACUT CEVA.

Nu ascult nimic din ce imi zice V, dar in rest ma dau cu capul de masa.
O fac constant si ritmic, pana dau cu capul de o punga de ramen istant si o sfaram.

-Auci! Zic smiorcaindu-ma. J-Hope cum poti sa mananci asta la micul dejun?

-Un om special, merita un mic dejun special, imi spune serios, dupa care incepe sa rada.

-Atunci unde imi este caviarul?! Intreb, incercand sa uit de ceea ce s-a intamplat.

-J-Hope a zis " om special"! Repeta Jennie, facandu-i pe ceilalti sa rada.

Ma uit urat la ea, dupa care ma dau in continuare cu capul de masa de sticla din bucatarie.

-Yo, Girl, nu o sa iti revina memoria daca faci asta, adauga Ann.

Ma uit urat la Jimin. Ma stramb si ma gandesc la cum sa ma razbun. Ma trezeste la realitate cand, in timp ce isi toarna laptele in bol, tine sa mentioneze:

-Baieti! Ascultati-ma putin. Ghiciti ce a crezut Sunny...

-Park Ji-Min! Mai zi un cuvant si o sa te omor! Zic lent, apasat si cu dintii inclestati.