Gânduri la miezul nopții 12 P.M.

Capitolul II - după ce am cunoscut-o

A trecut aproape un an de la „cearta" pe care am avut-o cu ea şi de la distanţarea ei. În tot acest timp, nu am vorbit deloc. Cu toate astea, eu n-am reuşit să mi-o scot din cap. Din contră, voiam parcă din ce în ce mai mult să vorbesc cu ea şi să o văd din nou. Destinul – drăguţul – mi-a scos-o din nou întâmplător în cale, iar eu din nou am profitat de ocazie. M-am dus spre ea şi am întrebat-o dacă îşi mai aduce aminte de mine. Mi-a răspuns sec:

— Da, nu prea uit mincinoşii!

— Uite ce e, îmi pare foarte rău că te-am minţit. Urma să îţi spun, doar nu credeai că te voi minţi mereu cu chestia aia. A fost doar pentru că nu am ştiut ce naiba să îţi spun atunci ca să intru în vorbă cu tine. Serios, înţelege şi tu. Te rog eu, iartă-mă! Plus că a trecut aproapre un an de atunci.

A dat din cap ezitant, dar afirmativ – din gestul ăla am ştiut că a înţeles şi că m-a iertat. Venea de la cursurile de înot – între timp se apucase de înot. Bazinul unde mergea ea fiind destul de departe de zona unde locuiam noi, (asta în cazul în care aţi uitat că eram vecini aproximativ), m-am oferit să o conduc. A acceptat şi pe drum am povestit cam tot ce făcusem în timpul în care nu mai ştiuserăm nimic unul de altul şi am stabilit o nouă întâlnire. De data asta mi-a dat şi numărul ei de telefon.

Am sunat-o după vreo două zile să o invit la o cafea. A spus că nu poate veni pentru că trebuie să meargă să-şi cumpere rochia pentru banchetul de clasa a VIII-a. Am oftat şi am trândit un „ok" dintr-ăla ofilit. Când să-mi iau la revedere, raiul sa deschis pentru mine când am auzit-o spunând:

— Dacă chiar vrei să mă vezi, poţi veni cu mine, numai bine te faci şi util, nu doar mincinos. Hmm... poţi fi un mincinos util! Ce spui

Deşi m-am simţit puţin deranjat de remarca răutăcioasă pe care o făcuse, dar pe bună dreptate până la urmă, am acceptat cu un da răspicat urmat de cuvântul sigur.

— Unde şi când vrei să ne întâlnim?

— Păi ne vedem în staţia de autobuz cam într-o oră şi mergem împreună la magazinul de unde vreau să-mi aleg rochia, e ok?

— Da sigur, într-o oră în staţia de autobuz. Am notat, ne vedem acolo!

Cred că dacă aveam coadă, aş fi dat din ea de bucurie. M-am dus la baie să fac un duş şi să îmi aranjez puţin părul. Bun, acum cu ce naibii să mă îmbrac, mi-am zis în gând scotocind prin dulapul plin de haine dezordonat. Am găsit o pereche de blugi şi un tricou, le-am luat rapid pe mine şi am ieşit grăbit din bloc. Aveam pasul undeva aproape de o alergare uşoară – mă grăbeam, deşi mai erau vreo douăzeci de minute până să se facă o oră.

Am ajuns în staţie gâfâind. Speram să reuşesc să-mi trag sufletul până ca ea să ajungă. Îmi vedeam reflexia în vitrina de la ghereta unde erau expuse ziarele ce se afla lângă staţia de autobuz. Am făcut ultimele retuşuri şi când m-am întors am văzut-o cum păşea de aveai impresia că e ceva model la o prezentare de modă. Cu fiecare pas pe care îl făcea către mine, mă cuprindeau din ce în ce mai tare emoţiile. A văzut că o urmăresc cu privirea de la distanţă şi mi-a zâmbit subtil şi cuceritor, probabil ea a vrut doar subtil, dar na...

Ajunsă lângă mine, ne-am zâmbit şi m-am aplecat spre ea să o sărut pe obraz şi s-o îmbrăţişez de parcă nu ne-am mai fi văzut de zece ani, iar noi am fi fost cei mai buni prieteni. A venit autobuzul nostru și i-am făcut semn galant să urce ea prima – nu pentru că eram eu neapărat vreun pui de prinţ cu o educaţie aleasă, dar voiam să o privesc şi de la spate. Credeţi-mă, chiar aveam ce vedea şi cum nu-s prost, am făcut asta fără să par pervers; din contră – mi-a mulţumit.