ready. set. shoot.

one.

Şoapte, bârfă şi secrete. In zilele de azi numai astea sunt lucrurile esenţiale. Sau cel puţin când trec pe holul plin cu adolescenţi care sunt curioşi, iar când in general cred ca ştiu un lucru, îl împărtăşesc şi cu ceilalţi. Dar se înşeală. De vreo trei luni de când sunt in acest loc sunt unul dintre subiectele pe care le discută alţii. De ce? Poate pentru că nimeni nu ştie de ce am ajuns aici. Şi sincer, nici eu. Ultima amintire pe care o am sunt două lumini care se apropie şi se tot apropie pană când se face totul negru. Cam in asta constă şi visurile pe care le am noapte de noapte. Dar atunci, mă trezesc de fiecare dată pe sunetul unei împuşcături, ce parcă mă îndeamnă să împuşc şi eu ceva, sau pe cineva.. Din nou.

Trăitul tot restul vietţi tale între patru pereţi te poate duce până la cel mai înalt nivel de înnebunire, ceea ce voi fi pe cale să ajung dacă continui asa.

Trebuie să scap din acest iad, locul pe care ar trebuii să-l accept ca noua mea casă, dar nu pot, şi nu doar pentru că sunt batjocorită şi criticată in fiecare zi, ci şi pentru că el se află aici.

De când am ajuns aici, el e ceea ce mă ţine calmă, fiinţa pe care am crescut o obsesie . Dacă el nu ar fi, sigur aş fi pusă pe şotii si poate chiar să si omor.. Din nou.

Dar el nu mă observă, şi asta mă întristează cel mai mult.

Într-o zi va fi al meu, sau dacă nu, nu va mai putea fi al nimănui..

scuzaţi eventualele greşeli,  şi sper că va plăcut :*