Bullied by Adrien Agreste

Capitolul 44

-Sunt de ajuns?o intreb pe Lilly care se uita uimita la cutia plina cu păpuși din fata ei.

-Da!spune și începe sa caute prin ea ceva pe placul sau.

      Las cutia jos și mă duc spre oglinda de la curierul de la intrare. Ma sperii imediat cand imi văd reflexia insa frica se tranforma în soc. Parul meu arata, nu mai frumos decât un cuib de pasari în care poți spune cu ușurință ca cei șapte copii ai vrabiei au ținut un concurs pentru cea mai buna pasare luptătoare.  Tricoul meu odată gri acum este pe mai mult de jumătate din suprafața lui, rosu mulțumită pastelor de mai devreme. Insa praful care imi acoperă tot corpul m-a șocat cu adevărat, iar faptul ca stropii de sudoare il tine lipit de pielea mea nu ajuta deloc. Arat de parca nu mi-am mai făcut dus de o luna întreagă iar în tot acest timp am stat afară și am dormit pe pământ. Și nu exagerez deloc.

      Nu are rost sa îmi fac acum un dus. Se va mai întâmplă cu siguranta ceva și nu vreau sa îmi schimb de fiecare data hainele pentru prostiile făcute de copii. În plus inafara de ei, cine altcineva mă mai vede? Tot ceea ce fac este sa îmi desfac coada de cal și sa  imi scutur parul cât pot eu de bine de praful adunat din debara.

      Oftez si ma îndepărtez de langa oglinda. Ma asez pe canapea incercand sa ignor tipetele copiilor. Imi iau telefonul si privesc ecranul care indica ora 17:23. Dacă nu ma înșel părinții vor veni pe la ora opt așa ca am timp sa mă odihnesc.

      Asez telefonul pe masuta și îmi asez capul pe perna moale,insa degeaba. Durerea acumulata de la gălăgia și căzătura de mai devreme nu dispare, iar o pastila nu pot lua pentru ca nu am putut manca nimic inafara de sosul pe care l-am degustat când găteam.

      Fără sa constientizez reușesc sa închid ochii și sa adorm, fiind total paralela cu gălăgia care imi făcea capul sa bubuie.

☆☆☆

     Aud alarma telefonului meu sunand enervant si îmi deschid greoi ochii. O inchid cât de rapid pot si ma ridic confuza în fund, pe canapea. Imi scarpin derutata capul privind in jur. Lipsește ceva...

      Abia în momentul in care văd păpușă lui Emma pe masa imi dau seama ca habarnuam ce s-a întâmplat cu copii. Au plecat? Verific ceasul telefonul și indica ora șapte dupa-amiaza. Nu are cum... Părinții lor vin abia peste o ora.

       Reverific în jur pentru a ma asigura ca nu se ascund cumva de mine insa observ un al doilea lucru. Sufrageria este curata. Nici un dinozaur, nici o păpușă, nici o firimitura de mâncare. Toate arata exact cum au fost când am ajuns cu copii aici. Oare am visat? Pata de pe pieptul meu îmi răspunde clar ca nu. Atunci, ce se întâmplă? Ceva este putred la mijloc.

      Și aud un stranut.

      Tresar și mă întorc catre usa bucătăriei care se deschide ușor. Privire confuza se accentuează când văd blondul cu doua cești de ceai în mana.

-Oh, te-ai trezit.spune si imi întinde ceasca cu ceai când ajunge langa mine.

-Ce cauti aici?intreb derutata acceptandu-i băutură fierbinte si asezandu-ma din nou pe canapea.

-Am intuit ca nu te vei descurca!spune privindu-mi hainele cu subanteles.

-Parca erai bolnav!spun sorbind din ceai.

-Cum ai putut sa adormi cu gălăgia aia?schimba subiectul iar eu imi rotesc ochii.

-La extenuarea pe care o aveam iti spun eu ca nici dacă băteai tobele la urechile mele nu mă trezeam. Copii sunt așa obositori!

-Au fost chiar ascultători când am venit eu. Se vede ca nu te descurci cu ei!spune și mă incrunt catre el.

-Pai nu este vina mea ca pana acum aveam grija doar de unul! Și în plus mă descurcam si dacă nu veneai tu!