Ne Vedem Sub Vâsc - ediție de crăciun

😑

*Cassidy*

Ce tocmai s-a întâmplat?
Am clipit de câteva ori încercâd să procesez evenimentul, după care i-am pleznit mâna care atârna pe umărul meu de parcă acolo ar fi trebuit să stea.
—Ce a fost asta?
El a ridicat o sprânceană arogantă și a zâmpit.
—Nu mai e așa amuzat acum, nu?
Poc...maxilar pe masă.
—Ai făcut asta pentru că am râs de situația ta ridicolă? Și un sfânt ar fi râs de voi.
Tammara a venit cu cafeaua lui.
—Uite-ți cafeaua, drăguțule. Vrei și ceva dulce?
—Nu, merci, Tam. Scuze pentru dezordinea de adineauri.
—Ha, de parcă nu ne-am obișnuit cu ieșirile ei. - a ridicat un deget spre fața mea și mi-a făcut cu ochiul - Mă întrebam cine ești încă de când ai venit. Trebuia să știu că îl aștepți pe ștrengarul ăsta. Oh, draga mea, nu te speria de Clara, Leo e un băiat bun și era timpul să se așeze la locul lui. O să fie...
—Da, mătușă Tam, mă descurc. Du-te, ai clienți.
Femeia și-a pus o mână în șold și a bătut din picior, dar zâmbetul i-a rămas împrăștiat pe față.
—Ai dreptate, plec acum, dar să știi că îmi dau seama când cineva vrea să scape de mine.
Și cu asta a plecat.
Știam! Știam încă de când mama a hotărât să venim la Rhonda pentru sărbători că nu o să mă potrivesc aici și nu numai pentru că port blugi de 400$ și toți ceilalți sunt în haine din Wallmart. Nu mă potrivesc pentru că sunt toți nebuni.
M-am întors din nou spre Leo.
—Explică.
—Eu...um...scuze. Voiam să scap de ea. Vezi tu, Clara nu a înțeles foarte bine ce vreau de la ea și duce situația la extrem.
—Voiai să scapi? De asta i-ai spus unei sociopate, care în mod clar te hărțuiește constant, că suntem un cuplu. Va trebui să încăț să dorm cu ochii deschiși.
—Oh, nu, e inofensivă. Are gura foarte mare, dar asta e tot.
Cred că glumește.
—Da, păi umplei gura aia mare cu ceva și nu mă mai băga în psihoza voastră. Eu am plecat, iubitule.
M-am ridicat cu atăta forță că aproape am dărâmat scaunul și am început să mărșăluiesc spre parcare.
Bărbații și tupeul lor mă scot din sărit! Ce? Credea că fața lui drăguță și părul ăla de culoarea mierii, care scoate în evidență ochii lui căprui pe care mi-ar plăcea să-i văd când...
În fine, ideea e că, este un măgar.
Îmi invadează intimitatea și mă face de râs și scuza lui e "Oh, voiam să scap" ?
—Hei! Hei, așteaptă! - am auzit când am pus mâna pe mânerul ușii de la mașină.
Oh, nu! Copoiul mi-a luat urma.
—Ce? - M-am întors și m-am răstit la el.
A venit cu pași mari până la mine.
—Ce faci?
Huh? Poate și el e labil psihic, poate că și-a găsit partenera la o întâlnire a Sociopaților Anonimi. Minunat, e posibil să sfârșesc îngropată în spatele casei unui sociopat sexy din New Hampshire.
Mama, ți-am zis că trebuia să luăm bilete pentru Cuba, la naiba!
—Plec cât mai departe posibil.
—Cu mașina?
—Aveam de gând să prind o cursă cu poarta spațială, dar acum că mi-ai făcut sugestia asta bună...
—Dar, nu poți... - a făcut un pas spre mine și mi-a întins mâna de parcă se aștepta să o prind. Automat, eu m-am dat un pas în spate.
—Oh nu, stai la distanță de mine. Și tu și iubita ta psihotică.
—Clara nu o să te deranjeze și cu puțin noroc, acum că știe de tine, o să mă lase și pe mine.
—Acum că știe de mine? NU E NIMIC DE ȘTIUT DESPRE MINE.
Leo, blestemat fie, și-a dus mâna la gură și s-a prefăcut că tușește ca să-și ascundă un un hohot. Păi măbucur că pot să fiu de folos, am făcut un om să râdă - datoria mea pentru Crăciunul ăsta e plătită.
Mi-a ajuns, așa că mi-am dat ochii peste cap și am deschis portiera.
—Stai! Chiar nu poți să pleci.
—Ei, privește-mă!
—Nu, nu înțelegi. Nu poți să conduci. Ai prins orele vesele ale mătușii Tam.
—Scuză-mă, ce?
—Vezi tu, între 3 și 7 după masa, în fiecare zi din decembrie, la Tammara's Hot Plate nu o să găsești decât cafele condimentate...cu alcool.
Doamne, Doamne dă-mi răbdare!
—Oh, înțeleg. Să vedem, mă agresezi, mă dai pe mâna unei nebune și mătușa ta, dacă ea chiar e mătușa ta...
—Chiar e.
—În fine, ea mă intoxică fără știrea mea! Minunat! E un joc de familie, "Doisprezece infracțiuni de Crăciun" sau ceva?
—Oh, haide, nu fi așa! Toată lumea știe ce face Tammi.
—Eu nu știam!
—Dar scrie pe ușă!
Dap. Acum văd afișul mare care mă anunță că scumpa de Tammara nu servește nimic fără alcool. E mare și sclipește și e înconjurat de lumini și brazi. Cum de am ratat asta?
Sunt frustrată pentru că nu m-a ținut bateria să am parte de un amărât de orgasm, nu e curent în hăul în care stă soră-mea și nu puteam să disting litere când am venit pentru că halucinam de la foame.
Am trântit ușa și am scos un geamăt exasperat.
—Bine, o să merg.
—Unde mai exact?
—Acasă.
Și am plecat. Și el a plecat odată cu mine. Ok, jumătate din mine e exasperată, un sfert se simte în siguranță că nu merg singură, acum că se întunecă, printr-un oraș necunoscut, înconjurat de pădure, o treime e speriată că și el e un necunoscut și restul vrea să-l lingă de sus până jos...cu extra toping de ciocolată.
—De ce mă urmărești?
—Poate și drumul meu e în direcția aia.
—Mă îndoiesc.
—Dar tu unde te duci? Nu ești din zonă, știu asta, și singurul hotel din Lincoln e exact în partea opusă. Ai idee încotro mergi?
—Da, spre casa surorii mele, care e în direcția asta! - cred! N.am mai zis și asta cu voce tare. A fost mai ușur când am venit, mergeam în direcția indicatoarelor, dar habar nu am ce trebuie să caut. De ce nu m-a dus capul să o întreb pe Rhonda pe ce stradă stă?
—Nu pare că ai ști.
—Ba vreau să îți spun că eu șt...
Voiam să-i zic eu vreo două, dar am alunecat. Ăsta e norocul meu...nici măcar nu era gheață pe jos. Am alunecat pe zăpadă.
Simțeam cum mă duc în jos cu încetinitorul și așteptam mâinile lui puternice să mă tragă la pieptul ăla musculos în orice secundă...dar nu. Făt-Frumos-Leo m-a lăsat să cad pe un morman de zăpadă.
—Merci de ajutor, durule.
Am suflat o șuviță de păr care îmi atârna pe nas ca să îmi vadă încruntătura din plin. El s-a aplecat deasupra mea râzând și m-a prins de brațe cu mâinile lui de urs. Cam târziu, aș zice.
—Scuze, nu știam că o să faci asta.
—Puteai măcar să încerci. Uff, acum am pete pe mine.
Leo a inceput să se plimbe în jurul meu și să mă scuture.
—Pete de zăpadă, adică, știi tu, apă înghețată. Care nu pătează.
—Ha-ha. Foarte amuzant. Ăștia sunt blugi de brand, nu ar trebui spălați decât cu apă caldă. O să se deterioreze materialul.
—Păi, domnișoară cu nasul pe sus, blugii tăi nu sunt vreo mare figură dacă nu rezistă la apă.
Da, are un argument bun.
—Acum spune-mi...ăăă...nu ți-am reținut numele.
—Normal că nu, ai trecut direct la "iubito". E Cass.
—Cass, încotro te îndrepți.
—Casa surorii mele. E pe undeva...cred că am venit pe strada asta.
—Habar nu ai, nu-i așa?
—Îl voi suna pe Rodney și o să îi cer adresa. E vreo șansă să prind un taxi?
—În Lincoln? - a râs cu poftă - Nu, e unul singur și Pat sărbătorește Crăciunul din noiembrie până în februarie. Nici o șansă. Dar ai noroc, există un singur Rodney pe aici și se întâmplă să fiu prieten cu cumnatul tău și știu exact unde stă.
—Serios?
—Da. Toată lumea îl știe pe Rodney, e cel mai bun IT-st din zonă.
—Mai sunt și alții?
—Nu, dar asta nu-l face să nu fie bun.
—Um...da, a absolvit Cornell. Pentru ce e nevoie de un specialist IT pe aici?
—Nu lucrează în oraș. - am început să mergem amândoi cu pași lenți, pe strada principală - chiar nu știi cu ce se ocupă cumnatul tău?
—Știu că scrie programe. Nu am timp să aflu chiar toate detaliile.
—Da, scrie programe de securitate, la o firmă, care are birourile lângă Lincoln. Mână de lucru mai ieftină, prețuri mici la chirie, aproape de oraș.
—Ha! Aproape de oraș, locul ăsta e la sute de kilometri și câteva zeci de Mall-uri de Boston.
—Nu e așa de rău, e plin de buticuri și supermarcket-uri. Da, piața e mai înceată iarna, dar din primăvară, crede-mă când îți zic, Lincoln e în pas cu moda.
—Ahm. - nu prea cred.
—Și faci doar două ore cu mașina pâna la Boston.
—Sau treizeci de minute cu elicopterul.
—Și de unde știi asta.
—Așa am ajuns aici.
Leo a rămas cu gura căscată și s-a oprit. Eu am continuat să merg și după câțiva pași m-am uitat peste umăr.
—Vii?
—U-hu. - a sprintat câțiva pași ca să ajungă lângă mine - Chiar ai venit aici cu un Choper?
—Da. Compania tatei a fost drăguță să ni-l împrumute.
—Ăsta da bonus de sărbători.
—De fapt, e fondată de tatăl meu, când a murit, o parte din acțiuni au trecut la mama. Practic e și elicopterul ei.
—Ești un fel de prințesă?
—Nu, doar o fată cu un tată foarte deștept.
Am zâmbit în sinea mea. Întradevăr, foarte deștept.
—Se pare că am gusturi bune la femei. - remarca lui m-a făcut să izbucnesc în râs și să dau capul pe spate.
—Eu nu, norocul meu la bărbați e zero.
—Serios? Cum așa?
—Toți tipii pe care îi întâlnesc sunt fie pămpălăi fie profitori. Asta sau străini care îți invadează intimitatea și te fac complice la minciunile lor.
—Trebuie să fi fost unul bun.
—Nup. Nici măcar unul. - de aia am ales calea secolului XXI, aranjamente pentru sex. Da, stiu, sună rece și calculat, parcă își pierde din farmec. Așa și este. Dar le-am încercat pe toate: relații (toate s-au dus pe apa sâmbetei), prieteni cu beneficii ( mi-am pierdut prietenul, și Dunnezeu știe că dacă-l mai văd vreodată o să-i tai bijuteriile - poveste lungă), am încercat cu o femeie ( măcar acum știu că nu sunt atrasă de femei). Mișcarea logică a fost să trec la aranjamente. Am nevoie de sex sau încep să mă simt singură. Hmm...nu cumva sexul ăsta fără nici o conexiune mă face să fiu și mai singură? Wow, acum că pun totul în perspectivă, poate că am un fel de dependență. Da, da, sau probleme cu intimitatea, sau...
Ce naibi faci, Cassidy? Nu ai nimic, ești ocupată și sexul e sex, cu sentimente sau fără - e la fel, un proces fizic, exact, biologic și previzibil.
Serios, trebuie să încetez să mă mai uit la Dr. Phill.
—Hei, știi ceva?
—Ce?
—Pe aici se ajunge la casa surorii tale - a arătat spre o stradă micuță, străjuite de case care păreau cunoscute. Probabil pe acolo am venit - dar, am putea să ocolim puțin și să trecem prin târg.
—Târg?
Leo mi-a făcut un semn cu bărbia spre bulevardul care ieșea în strada principală. Wow, Winter Wanderland se mutase în New Hampshire.
Zecii de mii de luminițe scăpărau, impodobind stâlpii și standurile. Totul era decorta, pe trotuare erau figurine cu oameni de zăpadă și fulgi mari gonflabili. Arăta de parcă Moșul și renii lui explodaseră deasupra.
—Leo...trebuie să recunosc, primarul din Lincoln merită pupat sub vâsc pentru asta.
—Chiar așa, el și toți locuitorii. Toată lumea contribuie cu câte ceva. E o tradiție în Lincoln.
—Și e o grămadă de lume.
—Nu sunt toți. Apogeul târgului e în ajun, toată lumea vine. Se cântă colinde și lumea merge pe patinuarul din capăt. E ca un mic Pol Nord. Rhonda și Rodney vin în fiecare an și împart prăjituri de casă și cea mică o să cânte colinde cu corul bisericii.
—Oh, deci de aia soră-mea scotea din cămară cantități industriale de făină. - nu am mai menționat că era o făină ciudată, care nici măcar nu era albă.
—Da. Hai, hai să vezi și tu. Cum de nu știai că Riley o să cânte în cor?
—Ok, nu e ca și cum am alte planuri. Probabil o să dureze o veșnicie până cineva repară firele de curent. Cât despre Riley, știam că vrea o "rochie de Cor"
—și?
—Și am crezut că e un designer.
Aproape că a căzut pe jos de la unda de șoc de la hohotul de râs.
—Ok, ok. Mă mir că te-au primit în Lincoln
—Încetează să-i mai ții partea orașului. Jur că de când am ajuns, nu a făcut decât să își bată joc de mine.
—Păi - și-a trecut o mână după gâtul meu și    m-a târât spre târg - hai să îți cumpărăm o plăcintă cu mac, poate te face să te sinți mai bine.
De ce nu? Să mănânc ( DIN NOU) cu un bărbat frumos (posibil agresor, nu se știe, dar totuși frumos) nu poate să fie cea mai rea soartă.