Oraşul de Ceaţӑ

Capitolul 3 - Realitate

  Creierul lui Hilary se împӑrţea în douӑ tabere adverse:

Una care era absolut conştientӑ cӑ ceea ce tocmai se întâmplase fusese cât se poate de real.

Cealaltӑ care încӑ mai credea cӑ toate fuseserӑ efecte speciale.

  Şi totuşi, focul acela pӑrea extrem de real, şi monştri care s-au topit...

-          Vreau sӑ merg acasӑ! se rӑsteşte ea la tipul blond, care îşi arcuieşte doar o sprânceanӑ. Sunteţi ţicniţi cӑ aţi fӑcut asta, jur cӑ sun la poliţie dacӑ nu mӑ lӑsaţi sӑ plec!

  Vocea i s-a urcat pânӑ la ţipӑt.

  Blondul ridicӑ din umeri, dintr-o datӑ plictisit.

-          Foarte bine, n-ai decât sӑ pleci. Corolenţii or sӑ te mӑnânce oricum.

  Hilary tresare involuntar şi încearcӑ sӑ se încrunte la el.

-          Este prima oarӑ în mii de ani când Monştri au pӑtruns în Cӑmin, spune bӑiatul care a spintecat una dintre creaturi, iar acum Hilary observӑ cӑ în mânӑ ţine un soi de sabie lungӑ şi mânjitӑ de lichid negru.

-          Hei, Zack, intervine blondul arӑtând cu o mişcare a bӑrbiei spre fata îngrozitӑ. Hilary chiar nu ştie despre ce vorbim. Se apropie de ea mijindu-şi ochii albaştri care reflectӑ lumina din încӑpere. Tu eşti Umanӑ?

  Hilary se strӑduieşte sӑ nu o ia ca pe o insultӑ. Nu poate decât sӑ privescӑ fix în ochii adânci ai blondului, neştiind ce sӑ rӑspundӑ.

-          Este Umanӑ, confirmӑ cineva din spatele ei.

-          Dar e imposibil, murmurӑ altcineva. Ochii ei...

  Buzele lui Hilary tremurӑ subit şi ochii i se inundӑ de lacrimi. Se aude suspinând şi se lasӑ sӑ cadӑ în genunchi, afundându-şi faţa în palme în timp ce lacrimile i se scurg pe obrajii încinşi. Simte o mânӑ pe umӑrului ei şi îl aude pe blond şoptind blând lângӑ urechea ei:

-          Hei, linişteşte-te. E... normal sӑ fii Uman; existӑ foarte puţine Fantome în viaţӑ. Uite, îţi promit cӑ acei Corolenţi nu te vor mânca. Dacӑ rӑmâi cu noi.

  Hilary îşi şterge obrajii cu dosul palmelor şi îşi ridicӑ privirea spre bӑiatul izbitor de superb, cu ochi blânzi plini de compasiune, acoperiţi de şuviţe de pӑr blonde. Îşi arcuieşte încurajator buzele spre ea şi îşi duce degetele la nasul ei, ştergând pur şi simplu mucii care îi alunecӑ spre buzele tremurânde. Îşi retrage mâna fӑrӑ dezgust şi o ajutӑ sӑ se ridice în picioare, conducând-o spre masa albӑ de sticlӑ de la care se ridicaserӑ ceilalţi. Ea se aşazӑ pe unul dintre scaune şi îşi frӑmântӑ degetele în poalӑ, rotindu-şi privirea stingheritӑ peste feţele puştilor pe care îi observӑ acum mai bine – Lissa, fata hippy, un mulatru scund cu codiţe jamaicane, un tocilar asiatic cu ochelari de hipster pe nasul cârn, dar totuşi perfect încadrat pe chipul delicat şi palid. Toţi aveau trӑsӑturi sublime, ca nişte îngeri undercover deghizaţi în puştani de diferite culturi.

  Şi toţi pӑreau îngrijoraţi şi uşor speriaţi, de parcӑ tot ce se întâmplase fusese real.

-          Cine sunteţi voi? murmurӑ Hilary fragil, şocul şi groaza încӑ simţindu-i-se în glas. Sau ce sunteţi?

  Blondul îşi întoarce un scaun aproape de ea şi se aşazӑ pe el invers, cu burta sprijinitӑ de spӑtar.

-          Micuţa de tine chiar credea cӑ suntem actori? Chicoteşte o datӑ, fӑrӑ sӑ-şi dezlipeascӑ ochii de pe faţa ei. Suntem Fantome, drӑguţo. Dar nu în sensul în care voi, Umanii, credeţi, ci un fel de vânӑtori sacri care ucid monştri. Te-ai prins?

-          Dar şi ea e Fantomӑ, Chip, intervine asiaticul tocilar înainte ca ea sӑ poatӑ rӑspunde. Uitӑ-te la ochii ei, au nuanţa şi intensitatea Fantomelor. Nu sunt umani.

  Blondul – Chip – îşi concentreazӑ atenţia asupra ochilor ei albaştri cristalini.

-          Da, şi e prea frumoasӑ pentru a fi Umanӑ, aprobӑ gânditor.

  Hilary încearcӑ sӑ ignore complimentul.

-          Deci nu sunteţi actori? întreabӑ ea. Nu Tom v-a angajat?

  Chip pufneşte.

-          Normal cӑ nu, ţi-am mai spus. Ai vӑzut-o pe tipa aia brunetӑ care a scos foc din palme? Asta e puterea ei. Fiecare avem câte un dar magic, fiindcӑ suntem Fantome. Deci, dacӑ şi tu ai vreo putere... înseamnӑ cӑ eşti ca noi. Îşi lӑrgeşte zâmbetul şi parcӑ ochii îi scânteiazӑ o secundӑ. Aşadar, Hilary, te trezeşti uneori invizibilӑ? Treci prin pereţi? Levitezi? Te simţi diferitӑ faţӑ de ceilalţi Umani?

                                                       *****    Capitolul nu este gata...