Drumul vieții

Capitolul 3- de ce atata suferinta?!

    Este dimineata. M-am trezit si am cobarat la micul de jun. Mami si tati ma asteptau.

-Buna dimineata, scumpa noastra!

-Buna dimineata!

-Eu si Daniel vom merge azi la politie ca sa vedem daca vom gasii ceva in arhive despre tine.

-Sper ca voi descoperi cine sunt... nu mai suport...

-Stai linistita, vom face tot posibilul.

Dupa cei doi plecara, nu puteam sa imi iau gandul de la trecutul meu. Voiam sa aflu cat mai repede cine sunt, si mai ales sa aflu cine sunt parintii mei. Simteam ca innebunesc.

-Daca nu vor gasii nicio informatie? Daca nu imi voi mai gasi patintii?!incepusem sa plang in hohote... simteam ca lesin de durere.
Dupa o jumatate de ora mami si tati ajung acasa... nu au intrat bine pe usa ca am si inceput:

-Ce s-a intamplat? Ati aflat cine sunt? Sau cine sunt parintii mei?

-Din pacate, nu am gasit nimic in arhive... ne pare foarte rau...

- Ok... atunci eu ma duc sus...

-Nu mananci? Intreaba Simona.

-Nu, nu pot manca...

Am ajuns in camera, in incuiat usa si am inceput sa plang atat de tare incat m-au auzit si  ei.... speriati eu urcat dupa mine.

-Ce s-a intamplat?

-Te rog, deschide-ne usa!

-Nu s-a intamplat nimic, vreau doar sa fiu singura putin...

Cei doi plecasera... ma simteam groaznic... dar cel mai mult ma durea ca nu stiam cine mi-a dat viata.

-Nu pot sa accept asa ceva! Doamne, de ce tocmai mie? De ce Doamne, de ce?

Stateam ghenuita in pragul usii. Pur si simplu nu mai simteam nimic... eram distrusa.

-Hei, cum te mai simti? Intreaba ei.

-Sunt bine... spun eu cu ochii in lacrimi.

-Putem intra?

-N-nu... nu vreau sa ma vedeti asa... spun eu plangand.

-Linisteste-te... politistii au zis ca o sa caute in continoare informatii despre tine, si sunt sanse de 90% sa aflam cine esti.

Cand am auzit ca sunt sanse mari sa aflu cine sunt am zambit. Apoi le-am deschis usa.
Ei ma priveau cu mila.

-Gata, linisteste-te iti promitem ca vom face tot posibilul. Ai incredere in noi.