Dream-||TAEKOOK FF||

_c_a_p_i_t_o_l_u_l_11_.

Trecuseră 30 de minute iar eu inca stateam in bratele lui Taehyung. Sincer,nu voiam sa se termine,dar se pare că cineva chiar ma ura. Telefonul iar i-a sunat. S-a uitat cine era,intre timp,eu uitandu-ma pe pereti,asteptand sa se scuze si sa plece,dar nu a facut asa. A ignorat apelul si m-a pus in poala lui in timp ce se juca-n parul meu. Iubeam asta,mai ales ca a facut-o dupa o perioada destul de lunga. Se uita la mine cu o privire pe care nu am mai vazut-o pana acum. Indrazneam sa cred ca ochii aceia erau plini de iubire,iubire care imi era sortita mie. Doar mie. Eu,Jeon Jungkook,eram singurul capabil sa o inteleg,simt,apreciez si sa o observ cum nimeni n-ar putea s-o faca. Dupa ce am terminat sa ne holbam unul la celalalt,am inceput sa zambesc si am pus o intrebare pe care la sigur aveam s-o regret mai tarziu:

Jungkook:
Si? Acum..ce se presupune că suntem?

S-a uitat la mine cu ochii aceia superbi,inca plini de iubire,dar si de confuzie. Era clar. Am dat-o in bara din nou. Ma asteptam sa fac asta,era trasatura mea principala.
Am inghitit in sec si am asteptat un raspuns,dar in schimb am primit un sarut pe frunte si un zambet larg,dar si banuitor,urmat de o replica la care nu ma asteptam:

Taehyung:
Imbraca-te.

Serios? Imi spune sa ma imbrac? Ce raspuns e asta?

Jungkook:
De ce?

Cred ca era o intrebare destul de potrivita pentru situatia in care ne aflam. Iar mi-a zambit in timp ce mi-a dat parul de pe fata.

Taehyung:
O sa vezi. Te rog,imbraca-te.

Nu i-am putut rezista. Niciodata nu reuseam sa ma opun dragalaseniei,dar si frumusetii sale. Era imposibil. Cel putin pentru mine. Mi-am zis ca ar trebui sa-l ascult si sa nu mai fiu incapatanat. Asa am si facut.

Jungkook:
Bine. Dar,unde mergem?

Ma asteptam la un raspuns asemanator cu "O sa vezi." sau "E secret." ,dar am primit altceva in schimb.

Taehyung:
Mergem acolo unde mereu am fost noi.

Noi? Noi mereu eram noi insine. Stai. Nu se poate. Prin "noi" se refera la noi doi. Amandoi. Desigur ca la asta se referea,Jeon-cap patrat-Jungkook. Am zambit ca un idiot cu gura pana la urechi si aveam obrajii fierbinti de fericire.

Jungkook:
Acum ma imbrac.

A parasit camera lasandu-ma sa imi aleg orice-mi placea din garderoba sa. Ii iubeam toate hainele,dar preferatele mele erau hainele pe care ni le-am luat impreuna. Erau la fel. Erau ca ale unui cuplu. Erau ale noastre.
Am terminat cu imbracatul,iar intre timp,asta a facut si el. M-a luat de mana,a incuiat usa casei si am plecat inca tinandu-ne de mana catre deal. Locul unde puteam spune orice. Face orice. Era locul in care indrazneam sa simt orice. In mai putin de 40 de minute am ajuns,intre timp,deja intunecandu-se. Era destul de tarziu. Era ora 23:35. Ne-am asezat in varful dealului,luna luminandu-ne doar pe noi.
Era unul din cele mai frumoase momente de care am avut parte in ultimele saptamani.
Inca ne tineam de mana,dar ne uitam catre acelasi lucru: cerul partial noros,dar totusi impanzit de stele. S-a ridicat si m-a privit pana ce a reusit sa-mi spuna ceva.

Taehyung:
Mai tii minte intrebarea pe care mi-ai pus-o acasa?

Jungkook:
Da. Normal. A sunat cam asa:"Acum ce se presupune ca suntem?"

Am indraznit sa cred orice. Ca eram prieteni. Ca eram necunoscuti. Eram frati. Colegi de clasa. Un singur lucru nu indrazneam sa cred: ca eram impreuna.

Taehyung:
Tu ce crezi ca suntem? Ne vezi impreuna?

Am inceput sa zambesc ca un dobitoc in timp ce mana lui Taehyung s-a apropiat pe obrazul meu. L-a mangaiat usor apoi fata lui a schitat un zambet pe care nu l-am mai vazut vreodata: un zambet disperat. Insetat de ceva. De ce? Nu stiam.

M-a privit tinta in ochi si a spus ceva ce mi-a spulberat orice dorinta,vis,speranta:

Taehyung:
Cine crezi ca ar fi impreuna cu unul ca tine,Jeon Jungkook?

"Obisnuiam sa te iubesc cand ma priveai. Acum incep sa te urasc cand vorbesti."