A venit şi ziua mea.Eu tot închis eram.Tot singur.
Eram curios de o singură chestie: Oare Taehyung ştia prin ce trec? Unde sunt? Că sunt rănit?
Dar,probabil că nici nu îi păsa.
Într-un final,Jeongwha a venit la mine. Era singură. Wow.
Kim Jeongwha:
Jeon Jungkook,tu ştii cine sunt eu?
Eram în ceaţă. Logic că ştiam. E Kim Jeongwha. Deşi,numele "Kim" îmi sună oarecum dubios.
A râs. Mereu are acel zâmbet. Sincer,nu ştiu eu prea multe despre ea,dar ce ştiu e că râde ca o idioată.
Am tăcut şi automat şi-a dat seama că nu e aşa uşor să lucrezi cu un băiat ca mine. De-o dată am văzut că şi-a schimbat complet atitudinea. A venit spre mine,şi-a pus un genunchi pe pat şi mi-a apucat gâtul cu unghiile sale imense. Eram complet scârbit de fiinţa asta,dar dacă îi ieşeam de sub cuvânt,ştiam că vor urma consecinţe uriaşe.
S-a uitat atentă în ochii mei şi mi-a vorbit cu o ură de nemăsurat:
Kim Jeongwha:
Ascultă aici şi ascultă bine. Azi e ziua ta. Ştiu asta. Vei merge înapoi acasă,aşa rănit cum eşti şi nu vei scoate nicio vorbă despre tot ce s-a întâmplat aici. Vei spune că ai fost plecat acasă la familia ta şi te-au bătut nişte golani. Nu vei da niciun detaliu referitor la cum ai fost tratat aici. Ai înţeles?
Am dat aprobator din cap. Eram într-adevăr îngrozit de ea. Nu pot să cred că fix de ziua mea îmi mint cei mai buni prieteni,fraţii mei,dar mai ales,minţeam persoana de care eram îndrăgostit: Kim Taehyung.
A trecut aproape o oră,iar eu eram în faţa casei lui Jimin,în aceeaşi dubă care m-a luat de acolo. Bineînţeles,namilele de gărzi de corp erau mereu prezente. Cât mă uitam pierdut spre casă,Jeongwha îmi explica ce am de făcut şi ce nu trebuie să fac,iar cum eu eram foarte atent,dădeam aprobator din cap,fără să mă uit la ea.
Am coborât din dubă. Aveam alte haine. Erau cumpărate de ea. Parcă îmi era şi scârbă când ştiam că port haine cumpărate de ea. Am bătut la uşa casei şi am aşteptat. Simţeam că îmi va zbura inima. Am aşteptat. Şi am aşteptat. Nimic..nimic şi iar nimic. Am bătut iar. Am auzit tropăituri din casă. Uşa s-a deschis. Era Jimin. Mă bucuram enorm să-l văd. I-am sărit în braţe fără să mă gândesc. Îi simţeam lacrimile prin bluză. Mă simţeam complet dărâmat. Plângeam în pragul uşii lui Jimin. În minutele următoare,au venit şi ceilalţi. Simţeam cum eu şi Jimin eram strânşi la mijloc.
Cu ochii înlăcrimaţi,m-am uitat la ei. Plângeau. Plângeau cu mine. Țineau la mine. Păi,aproape toţi. Taehyung nu era. M-am uitat şi în stânga şi în dreapta. Mă aşteptam să vină pe la spatele meu,să mă strângă tare în braţe,să mă sărute...Să mă iubească.
M-am întristat,iar asta s-a observat. Ce m-a mirat era că băieţii chicoteau unii la alţii. M-am strâmbat şi am intrat în casă. Atunci,am fost imediat doborât pe podea şi am încercat să-mi ascund durerea accentuată de la loviturile trecute. Am deschis ochii. Era el. Plângea pe pieptul meu,râzând. E un prost câteodată,ca acum,că plânge,dar îl iubesc atât de mult încât nu mă interesa.
L-am strâns puternic în braţe,iar el m-a stors acolo. Îi auzeam suspinele din cauza plânsului. Asta mă facea să plâng mai tare.
Am ieşit din îmbrăţişarea lui,m-am uitat atent la el,l-am sărutat şi i-am şoptit:
Jungkook:
Mi-ai lipsit extrem de mult.
Răspunsul lui m-a lăsat mască.
Adică,doar a râs. Avea râsul pe care eu nu-l mai suportam deloc: râsul lui Kim Jeongwha. M-am prefăcut că nu văd şi m-am ridicat de pe podea. M-am pus pe canapea,iar băieţii lângă mine. Cu excepţia lui. El mereu dispărea subit. Am încercat să mă prefac din nou. Am încercat să mimez faptul că nu am văzut că iar a plecat. Pariez că şi-a găsit pe altcineva. Plânsul a fost fals. El e un fals.
Am fost atent la întrebările băieţilor. Era cam greu să răspund. Era 8:00 dimineaţa. Eu aş fi dormit acum. M-au întrebat unde am fost. Normal,am spus că la părinţi. "De ce ai stat atât?" Păi,mi-au lipsit. "De ce arăți aşa?" Păi,aşa cum? "Parcă eşti mort."
Aici am râs,iar apoi au râs şi ei. Era clar că eram obosit şi că RapMon a observat asta.
RapMon:
Um,Jungkook,ar fi mai ok dacă ai merge să dormi puţin.
M-am uitat la ceilalţi băieţi. Se înghionteau şi şopteau lucruri. Au terminat. Probabil au fost de acord cu ceva.
Hyungs:
Da,aşa e. Mai bine mergi să dormi. RapMon are dreptate. Da,da,aşa trebuie să faci.
Am chicotit şi am plecat în cameră. Recunosc,am fost să-mi fac un duş şi apoi am mers să dorm. Am adormit greu,dar am adormit.
După vreo 2 ore m-am trezit. Nu se auzea nimeni. Am coborât uşor pe scări în pijamalele mele cu gogoşi şi am mers în bucătărie. Nimic. Am mers în celelalte camere. Nimic. Până la urmă,am mers în grădina din spate.
Hyungs:
La mulţi ani,Jeon Jungkook!!
Am fost cuprins de lacrimi. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Erau farfuriuţe cu Iron Man peste tot,paharele la fel,coifuri pe care scria "JJK" şi o perdea cu ceva misterios în spatele ei. Eram curios,dar n-am putut să fac vreun pas că am fost acaparat de confetti şi de hyungs care ţipau,mai ales Hobi.
Îl căutam din nou cu privirea pe Taehyung. Nici măcar de ziua mea nu era lângă mine. M-am întristat. Jimin observase asta.
Jimin:
Stai calm,Jungkookie. Taehyung a spus că are o surpriză specială.
Sincer,m-am bucurat. Eram curios şi chiar doritor. Voiam ceva romantic din partea lui,mai ales că mi-a lipsit atât de mult.
Muzica a început să răsune. Toţi dansau,râdeau şi glumeau. Am observat că Jimin şi Yoongi erau mai apropiaţi,la fel şi RapMon cu Jin. Mă bucura enorm asta,deşi eu şi Taehyung nu o duceam atât de bine,dar încerc să nu mă mai gândesc la asta,măcar azi.
După ceva timp în care am râs mult,am ţipat,dansat şi am jucat câteva jocuri,a venit momentul aşteptat de toată lumea:tortul. Ne-am adunat toţi în faţa perdelei şi aşteptam discursul lui Jimin. Da,voia să ţină un discurs.
Jimin:
Dragă Jungkookie,
Ştiu că ai făcut 20 de ani,dar încă eşti maknae al nostru. Bangtan nu ar fi la fel fără tine. Vreau să nu te schimbi şi vreau să ştii că faci extrem de bine ceea ce faci. Eu şi ceilalţi hyungs te iubim şi vrem să ştii că mereu o să avem grijă de tine. La mulţi ani,Jeon Jungkook.
Am început iar să plâng. Ei chiar mă iubesc,dar şi eu îi iubesc pe ei. RapMon şi Jin s-au aşezat de-o parte şi de alta a perdelei apoi au tras-o. Un tort de 3 etaje şi-a făcut apariţia. Pe el erau întipărite poze cu mine şi hyungs. Eram plin de emoţie.
Fix când Jimin voia să anunţe momentul în care trebuia să suflu în lumânări,a aparut şi Taehyung. M-am bucurat enorm când l-am văzut. Mi-a zâmbit şi ţinea mâinile la spate. Sigur era un cadou special.
Taehyung:
Haide sărbătoritule,pune-ţi o dorinţă.
Am zâmbit ca un idiot şi am închis ochii.
"Îmi doresc că toate certurile dintre noi să se transforme în vise şi să fii mereu alături de mine. Şi tu şi hyungs."
Taehyung:
La mulţi ani,Jeon Jungkook.
Totul s-a făcut negru. Eram pe jos. În jurul meu era o baltă roşie imensă. M-am uitat în zona stomacului,de unde venea durerea. Era um cuţit înfipt acolo. Cu ultima putere,m-am uitat către Taehyung. Pur şi simplu râdea.
"Nu pot să cred că ai făcut asta."
___________________________________________
îmi pare rău. 1 chapter left.
m-am răzgândit. =))
