saudade / h.s. /

Capitolul 2

"Baby, I don't care if you got him in your heart

All I really care is you wake up in my arms

One last time

I need to be the one who takes you home" - One Last Time, Ariana Grande

***************************************************************************************************************************************************

Atunci când oamenii vorbesc despre dragoste, spun că este minunată, o bucată ruptă din Paradis, ceea ce defineşte umanitatea. Două persoane sunt legate de un sentiment inexplicabil, dar, că majoritatea lucrurilor în această lume," vecia" nu există, nu a existat niciodată, iar dragostea nu este eternă.

Destinul nu există, pentru că în buclă continuă a timpului, umanitatea și tot ce cunoaște ea este nesemnificativă în raport cu grandoarea universului.

Dragostea este atât de cunoscută, încât ajunge să fie necunoscută.

Fiecare cuplu crede că o să sfideze logica, iar pentru un moment raționamentul nu există. Într-un final, totul este efemer.

Nimic nu sfidează timpul, nici frumusețea, nici inteligența, nici banii. Pentru că nu există perfecțiune.

Aspectul pe care îl avem asupra lumii este ori corupt, ori împopoțonat de vorbe dulci, ori amar.

Da, dragostea este minunată atâta timp cât rezistă, dar când se risipește, tot ce ai rămas este un sentiment amar şi un void emoțional, iar prima întrebare pe care ți-o pui este" Oare chiar a meritat? A meritat să îmi arăt slăbiciunile? Să las fericirea mea să depindă de altcineva?".

***********************************************************************************************************************************************

Sam îşi trase mâneca puloverului, mâna sa fiind îngheţată. Aruncă o privire scurtă către silueta ce dădea ocoluri statuii din centrul parcului, vorbind la telefon neîncetat. Cafeaua din faţa ei se răcise pentru că, în loc să o bea, alesese să admire băiatul cu părul cârlionţat ce acum câteva o zile o condusese acasă. Desigur, de atunci nu mai vorbiseră. Samantha era mult prea ruşinoasă, iar Harry o intimida. Astfel, ajunsese să îl admire de la distanţă în timp ce se plimba prin parc. DIn cafeneaua în care lucra ea, putea să îl vadă perfect. În fiecare dimineaţă, între orele 8:15 şi 8: 34 cel mult (fiecare dintre acestea fuseseră alese de Sam în funcţie de vremea când Harry sosise în parc cel mai devreme şi cel mai târziu) băiatul îşi făcea apariţia, iar cu el un nor negru.

În prima zi, Sam observă cum părul lui era buclat natural şi acum că nu mai era ud, după ce la prima lor întâlnire îl ţinuse afară în ploaie, arăta chiar bine. În a doua zi, a văzut cum ochii lui erau plini de ură, aruncând priviri scurte şi sumbre către trecători. Niciodată nu se uitau în direcţia ei, nu îi arunca nicio privire. În a treia zi şi-a dat seama că nu zâmbea niciodată, buzele lui se aflau mereu într-o linie subţire şi pumni încleştaţi. SIngura date când văzuse acel zâmbet ce îi făcea inima să zboare era atunci când o dusese acasă. Când vorbea la telefon, părea mereu concentrat. Nu comunica cu nimeni, ba chiar ignora persoanele din jurul său.

" Ar trebui să mă asculţi." spuse Louis, cu mâinile întinse pentru masă, fluturându-le prin faţa fetei.

Acesta se întoarse către el, muşcându-şi interiorul obrazului, ruşinată de faptul că o prinsese holbându-se la băiatul din celălalt capăt al micuțului parc.