The Fault

"I remember the make-up running down your face

And the dreams you left behind you didn't need them

Like every single wish we ever made"

-Anna deschide uşa!

Nu am primit nici un răspuns.

-Anna îmi pare rău! Doar deschide uşa. Trebuie să vorbim.

Tot nimic. Nu pot să cred că am fost atât de fraier încât să o las pe micuţa mea să creadă că nu o mai iubesc.

-AB, te rog, deschide uşa. O să o sparg dacă nu o deschizi.

Situaţia începe să mă sperie. Anna niciodată nu a tăcut atât de mult, chiar şi când eram certaţi. Fără să mai stau pe gânduri am început să lovesc uşa cu umărul, în speranţa că o să pot să mişc obiectul ce ţine clanţa blocată. Am auzit sunetul unui obiect căzând pe gresie şi am ştiut că am cale liberă spre fata mea.

Am împins uşa, făcându-mi loc în baie. M-am lăsat în genunchi pe micul covor roşu de pe gresie, privind la trupul micuţ al lui AB care stătea întins – fără viaţă probabil – în apa din cadă. Cămaşa îi era lipită de trup, la fel şi blugii negrii. Erau hainele ei preferate.

Am scos-o din apa rece, aşezand-o pe covoraş. Primul impuls a fost să îi fac respiraţie gură la gură. Dar nu se înecase. Am privit spre tubul gol de pastile căzut pe gresie.

-Cum am putut lăsa să se întample asta? Micuţo, te-am făcut să crezi că nu te mai vreau, că nu te mai iubesc. Am fost fraier, dar şi tu ai fost naivă. Cum ai putut crede asta? Erai lumina ochilor mei, pentru tine luptam, pentru tine mă trezeam dimineaţa cu chef de viaţă. Ce o să fac acum, micuţo? M-ai lăsat singur, copilă, singur într-o lume urâtă, o lume în care ştii că nu mă voi integra niciodată. Ce o să fac acum cu viaţa mea, frumoaso? Ce rost ar mai avea să trăiesc?

I-am plasat un ultim sărut pe buze. Nu a fost ca nici unul dintre săruturile ei. A fost un sărut rece. Sărutul morţii.

-Ţi-am promis că o să am grijă de tine, Anna, şi nu am făcut-o. Iartă-mă, micuţo.