Suflet condamnat

Capitolul 1

Şi acestea sunt ultimele notiţe din jurnalul meu din seara aceasta. Îmi iau un alt pahar de whisky şi îl dau pe gât. Mă holbez melancolic la flacăra lumânării de pe biroul meu şi mă pierd de realitate, evadând din acest trup pământean. Mintea mea navighează mări ale tărâmurilor din altă lume.În apa limpede se reflectă diverse trăiri, sentimente şi învăţături.

Deodată, mă văd copila care eram la 8 ani. Eram aşa fericită! În universul copilăriei nu dominau orgoliul,minciuna şi ura. Văd o lume colorată, plină de zâmbete sincere şi inocenţă. Începe să se oglindească altă amintire. Aveam 13 ani. Lumea aceea colorată începu să fie strâmbată de voinţa demonilor viciilor. Acele zâmbete prietenoase aveau să se evapore în întuneric. Iată, acum văd prezentul! De nicăieri apare un vârtej care mă îneacă în propria existenţă, fiind capăt de drum.

Aşa, spiritul meu îmi cuprinde trupul părăsit, parcă puţin putrezit de singurătate. Ochii mei focalizează flama lumânării, care urma să se stingă într-un mod straniu. Atunci, cad frântă cu capul pe birou şi încep să văd înceţat  Trebuia să dorm. 

Următoarea zi mă trezesc cu o durere de cap puternică. Mahmură şi înfometată, mă indrept spre bucătărie. Acolo, mama îmi urează "bună dimineaţa" cu un glas primitor şi un zâmbet aşa de cald.

Mama este persoana pe care o iubesc cel mai mult din familie. Ea este o femeie bine-făcută cu părul blond şi ochii gri. Din păcate, nu i-am moştenit acei ochi care sunt precum diamantele. Eu am ochii căprui, la fel ca tata. Dar, i-am moştenit tenul palid şi catifelat, precum şi trăsături ale feţei, de asemenea şi părul său blond.

Cu un glas dojenitor, aceasta îmi spune:

- Lucy, draga mea, de ce ai umblat iar la sticla cu băutură a lui taică-tu?! Dacă o să mai bei în continuare, ştii că o să ajungi măturătoare cu 8 clase, nu? Te rog mult, nu te mai distruge pe tine pentru toţi cretinii!

-Am înţeles, mama, nu o să mai fac aşa, îmi pare rău, o zic cu un glas nehotărât de care,surprinzător,  mama nu şi-a dat seama.

-Acum iă şi mănâncă nişte clătite şi du-te să te pregăteşti pentru liceu!

Azi trebuia să merg la liceu? Acest lucru îmi tulbura mintea deoarece prezenţa atâtor persoane enervante şi intoleranţa profesorilor pur şi simplu mă innebuneau. O, Doamne, de asemenea era şi Elliot acolo. Elliot este prietenul acela de care m-am îndrăgostit menţionat în notiţele mele. Nu mai doresc să mă lamentez, vreau cumva să fim uniţi din nou. Deodată o aud pe mama cum mă strigă să mă grăbesc. Aşa şi fac. Îmi iau nişte blugi albaştri, o cămaşă neagră cu imprimeu cu cranii; îmi îndrept părul, mă machiez, după îmi iau o pălărie neagră, mă încalţ cu o pereche de bascheţi, îmi iau ghiozdanul şi pornesc. Dar, nu uit să o îmbrăţişez pe mama înainte de plecare.

Înainte să ajung la metrou, îmi iau o brichetă şi un pachet de ţigări. Mulţi amici îmi spun să mă las de fumat, dar toţi murim până la urmă, nu? Când să cobor la metrou, îmi întâlnesc un prieten apropriat. Acela era Matthew. Îl salut însoţit de o mică tachinare. 

- Păpuşel! urlu după el cât mă ţin corzile vocale.

- Mă, Lucy, lasă ţigara, nu ţi-e ruşine? Poate te vede iar aia grasă şi te duce la director.

-Atunci cred că nu am de ales decât să-mi sting ţigara în capul ei şi să mă îndepărtez cu un pas mai rapid. Oricum grăsimea ei nu o ţine să meargă mai repede.

-Dar ce de umbli aşa singurică?

-Nu te gândii la prostii, ce dracu.Ştii că pe aici vin la şcoală.

-Ziceam şi eu, dacă ştii cum zic.

-Las-o baltă.

Aşa ne-am continuat drumul spre şcoală şi aproape se sunase. Eu mă holbam la  diversele tipuri de oameni cu care mă intersectam zilnic: majorete, fotbalişti, tocilari, bikeri, rockeri, rapperi etc. Nimic nu mă mai impresiona. Deodată, îmi văd şi "prinţul". Elliot este genul acela care socializa cu mai multe grupuri şi era împrejmuit de multe persoane. 

Elliot este un băiat chiar...frumos. Este înalt, slăbuţ şi are părul şaten-închis, iar ochii lui, sunt precum safirele. Au un aşa albastru încât mă pierd în ei frecvent. Ştie să se îmbrace, zâmbetul lui îmi aduce bucurie... sunt atâtea lucruri bune despre el. Este mica mea perfecţiune, care aş vrea să o păstrez. 

Deodată, l-am văzut cum s-a întors spre mine şi mi-a dat doar un vag salut. Fix atunci a sunat clopoţelul. Toţi ne-am îndreptat spre clasele noastre, dar gândul meu se îndrepta spre el.