next

142 7 2
                                        

Bun, deci. V-am spus că nu mai vreau relaţii şi chestii, ei bine, total invers s-a întâmplat. In noiembrie am ieşit cu un tip pe care l-am cunoscut pe facebook, dar totul a fost la plesneală, adicã am ieşit de plictiseala, şi ca se ruga de o luna să ieșim. Bun. Am continuat să iesim si am vazut ca ii place de mine şi ca are un caracter exact ca al meu. Printre toate întâlnirile astea s au intamplat câteva chestii care m-au făcut pe mine, dar si pe el, sa credem ca suntem predestinaţi. Nu o să vi le zic, doar dacă vreţi, îmi lăsaţi com si o sa continui. Nu vreau sa va plictisesc sau ceva. Va zic in mare parte. In fine. Am văzut ca începe sa ţină la mine din ce in ce mai mult, cadouri, chestii, mi a cunoscut părinţii, şi eu pe ai lui, era totul perfect, pentru ca mi se părea băiatul ideal, cu BMW şi gentleman și absolut tot ce îşi doreşte o fată. In fine. Eu m am îndrăgostit de sufletul lui, minunat, vorbim cu orele si chestii, si ma face sa ma simt specială. Ai mei ştiu ca sunt într o relaţie cu el, chiar il acceptă. Avem 3 luni împreună, cu certuri si toate cele. Ce am facut noi in 3 luni, nu au făcut alţii in 10. In fine. Mi a promis ca o sa fie o relaţie serioasă, si il iubeste enorm. Ma face sa fiu fericită si el era tot ce aveam nevoie. 

adolescenta depresivaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum