Ți-am iubit mult chipul,
ochii, gura, ticul
și părul ăla roșu
precum răsăritul.
Ți-am iubit mai puțin
zilele pe ciclu
și obiceiul de a mă lăsa să mă consum
precum chibritul.
Dar ți-am iubit oricum crizele
și sughițul,
și că mă trezeai dimineața
ca să-mi povestești visul.
Nu mă mai scărpinai pe spate
de când luasem pisicul.
Nu-mi mai făceai cafea cu lapte
de când se stricase ibricul.
Te-am iubit oricum
când făceai pe deșteapta,
iar eu eram tâmpitul.
Când te-ai săturat de mine
și ai decis sfârșitul.
Dar nu m-am necăjit...
Căci ți-am iubit prea multe,
iar tu nimic.
Și nu era cinstit.
