Când luna va săruta oceane,
iar întunericul nopții îți va îngreuna
drumul spre casă,
când orașul moare de dorul
zilei următoare,
să-ți amintești că sunt.
Când deodată-ți pare
că urmă de om n-a călcat pe pământ,
și în liniștea nocturnă
tresari că e prea târziu,
numărându-ți pașii până la următorul stop,
gândul cel din urmă
să-ți amintească că am fost
ce azi nu mai pot
să fiu.
