Întâmplările de aseară încă se derulau în mintea mea. Cum poate să îşi bată joc de mine? Scutur din cap. Nici măcar nu merită. Îmi trag un hanorac şi ies afară. Să vedem de cine mai face mişto dacă nu sunt acasă.
Razele soarelui se jucau printre frunzele copacilor creând un dans spectaculos. O uşoară adiere mi-a împrospătat simţurile. Era vremea pentru o alergare.
Nu-mi amintesc să mai fi prins o vreme atât de frumoasă de foarte mult timp, mai mult ca sigur nu aveam de gând să irosesc şansa de a ma relaxa. Trilul păsărelelor îmi aduce aminte de o zi la fel de frumoasă din copilăria mea, de mult uitată. Când puteam fără probleme să mă plimb, când mergeam în excursii cu familia sau prietenii. Gândul îmi zboară la ziua când toate au luat sfârşit. Era perioada de începere a liceului şi l-am rugat pe tata să mă înscrie şi pe mine. Foarte mândru de cum mă descurcam a decis să îmi asculte rugile fierbinţi.
Eram toţi în maşină în drum spre liceu. Vremea era la fel de frumoasă ca acum. Îmi aduc aminte că i-am atras atenţia mamei să se uite pe fereastră, o veveriţă tocmai se căţăra în copac. Puţin supărată că tata nu-mi acorda atenţie am oftat profund. Dându-şi seama de acest fapt, tatăl meu s-a uitat şi el preţ de câteva secunde la micuţa noastră prietenă şi a început să râdă.
De atât a fost nevoie. Doar câteva secunde ne-au despărţit de o viaţă normală. Maşina a intrat pe contrasens, iar tata a virat la timp pentru a evita o izbire de camionul din faţa noastră. Însă frânele nu au funcţionat când a încercat să oprească maşina. Aceasta a intrat cu toata viteza în copacul din faţa noastră, propulsându-mă pe geam, afară. Mama, care se afla pe bancheta din spate a avut mai mult noroc. A reuşit să îl scoată pe tata înainte de explozie.
De atunci nimic nu a mai fost la fel. Viaţa mea, a fost o serie constantă de lecţii şi plictiseală. Îi înţelegeam că se tem pentru mine, dar totuşi puteam să îmi port singură de grijă. Chiar puteam.... Voiam să le arăt că sunt mult mai responsabilă acum şi că nu aveau motive de îngrijorare. Aveam nevoie doar de o şansă... Treptat am reuşit să îi conving să mă lase să ies afară, dar numai pe distanţe mici. Fiind chiar şi atunci supravegheată.
Oftez oprindu-mă din alergat. Simt cum obrajii mei se roşesc de la efort. Inspir adânc aer în piept şi decid să merg spre casă. Arunc o privire la ceas. Era deja trecut de 1. Chiar am stat aşa mult? Telefonul îmi bâzâie cu putere în mâna. Era un apel de la tata. Îmi trag respiraţia înainte să răspund :
-Alo?
-Julia dragă...
-S... S-a întâmplat ceva tată?
-Nu. Cred... Cred că e vremea să te înscriem la facultate draga mea.
Întradevăr, mai aveam un an de şcoală privată şi era vremea. Ochii îmi sclipesc de dorinţă şi entuziasm. Totuşi nu îmi venea să cred.
-Eşti sigur tată? Te simţi bine?
-Desigur că sunt bine. Fiica mea trebuie să meargă la facultate, fără discuţii. a spus el pe un ton vesel
Ţopăi de fericire pe interior.
-Mersi tată! spun eu aproape râzând
Închid telefonul după vechea remarcă ,,Ai grijă ce faci." şi urc spre camera mea. Oare cum... Cum de s-au gândit că e vremea pentru o schimbare? Decid să mai arunc o privire peste cărţi... Chad nu pare să fie acasă.
-------mânuţa sus dacă vreţi next.
Nu uitaţi să votaţi dacă va plăcut. Vă aştept opiniile mai jos ♥
CITEȘTI
Deepest desire
Vampiri-De ce acum? De ce aici? spun eu nedumerită -Ai să înţelegi mai târziu. Sper. se aude vocea lui suptă de viaţă Se ridică de lângă mine însă corpul lui nu e refăcut. Picioarele încep să îi tremure, mă ridic şi îi trec braţul peste gâtul meu...
