Așteaptă-mă Dincolo De Moarte

Lunile De Groază Și Greșeala Vieții Mele

Venise primăvara lui 2009 și făcuse analizele. Totul îi ieșise bine dar el se simțea rău, foarte rău. Orice mânca vomita. Ajunsese la citostatice,iadul fiecărui pacient. Dacă aveai sângele tare și puteai suporta erai fericit. Îmi aduc aminte că în spatele casei aveam un leagăn care ne dădeam în el mereu.
El mereu stătea în leagăn plângând și părându-i rău că într-o zi nu o să mai fie. Dar știa foarte bine să-și mascheze tristețea. La jumătatea lunii februarie, simțindu-se foarte rău de dimineață și vrând să se bărbierească, își pierde echilibrul și cade în cadă. Am auzit la un moment dat că cineva strigă și mama sa dus și la găsit prăbușit în cadă. După ce la ridicat, a sunat la salvare și la dus de urgență. Puterile lui au început să scadă. Boala începe să se agraveze foarte tare. O perioadă foarte îndelungată a stat numai în spital aici ne-am dat seama că lupta va fi pentru supraviețuire. Durerile erau mari și chinuitoare dar puterea și tăria de caracter l-au făcut să îndure totul. Până într-un moment în care nu mai suporta și a rugat-o pe mama :
-Dute la asistentă și spunei să-mi facă un calmant să pot dormi puțin.
-Acum mă duc.
Asistentele de aici erau numai după bani. Dacă îi puneai bani în buzunar se uita la el. O bătaie de joc a sistemului medical pus la pământ în zilele astea. Nu au grijă de pacienți aflați în spital. Îi trata cu indiferență. De ce?
Trecuseră doua luni și părea mai bine. Putea merge pe picioarele lui așa că într-o seară, venise acasă din spital pentru a se bărbieri și a-și face baie,dimineața trebuia să fie la tratament. La o săptămână după îl văd că cară niște bolovani grei să toarnă peste ele ciment. Deși doctori iau spus clar să nu ridice, el parcă știa ca va muri într-o zi și nu a terminat de făcut treburile.
Bunica văzându-l ce face la certat :
-Ce faci, Puiule acolo? Lasă treaba. Lasă că fac eu.
-Lăsați-mă în pace! Cât mai am putere vreau să termin treaba. După cine le mai face?
- Le facem noi! Stai liniștit. Nu te mai agita.
Seara noi toți copii eram pe stradă și ne plimbăm cu bicicletele. La un moment dat unui prieten îi se sparge cauciucul. Vine către mine supărat și îmi spune:
- E taică-tu acasă să-mi facă bicicleta?
-Da e, stai să-l chem.
Îl chem, vede ce sa întâmplat și îi repară roata.
A doua zi fratele lui mai mic Aurel vine la el să-l vadă ce face și ies în oraș să vorbească și mă ia și pe mine. De mic îmi spunea că sunt umbra lui și că semăn cu el foarte mult. Cea ce este adevărat. Stăm câteva ore prin oraș timp în care ei vorbesc de ale lor și eu eram mai în spate cu un copil de prin parc care m-am împrietenit.
Pe la jumate luni a început adevărata luptă pentru viața. Slăbise foarte mult, nu mâncase de paisprezece zile la rând. În situația în care era mama și-a dat seama că nu va mai trai mult timp și sa dus la un preot pentru a-l împărtăși și spovedi. Dar nici unul nu a vrut în afară de o rudă. Mama o sunase pe bunica pentru ai cere numărul de telefon a rudei pentru a veni la spital.
Bunica îl sună și îi spune ce se întâmplă și la un moment dat o refuză dar pe la ora 16 se duce la spital pentru ai face un fel de slujbă. Ajuns în salon, preotul o roagă pe mama să îi lase singuri să stea de vorbă.
-Salut, Puiule! Ce mai faci? Cum te mai simți?
- Nu prea bine, Demi! Nu prea bine...
-Ce te doare?
-Tot mă doare. De paisprezece zile nu am pus nimic în gură. Am niște bube care îmi macină sufletul.
-Înțeleg. Am venit la tine pentru a te împărtăși și spovedi. Vrei asta?
-Cum să nu vreau! Măcar acest lucru să îl am când voi ajunge în cer.
-Uite ia această sticlă cu apă sfințită. Ea este apa vieții veșnice. Dumnezeu ți-o da ți-e spre iertarea păcatelor și pentru odihna cea din veci. Când vei auzi glasul Fiului Omului te vei trezi și vei fi în fața sa. Amin
-Amin! Și-ți mulțumesc mult, prieten drag! se salută și își iau rămas bun de parcă ar fi pentru ultima oară
Când situația devenea și mai complicată și doctori au vrut să-i facă ultima operație la Fundeni pentru a scoate tumora care ajunse la rinichi el nu a mai vrut să se opereze spunând
- Nu are rost! Nu mă mai fac bine. Alți bani cheltuiți degeaba. Dumnezeu mă așteaptă la el. Misiunea mea pe pământ sa terminat.
Auzind aceste vorbe, spuse foarte încet din cauza acelor aspe care erau pe limba lui ne suna să venim la el să-l vedem pentru ultima oară.
-Mamă cheamă copii! Cred că Puiu nu mai apucă ziua de mâine.
La noi era și vărul meu și fratele lui. Eu eram afară cu vecina,jucam cărți. Bunica vine la mine și-mi dă telefonul. La el era mama care îmi spunea să vin la spital pentru că tata era pe moarte. Nu am vrut să merg pentru ca îmi era foarte milă de starea în care se afla și nu vroiam să-l văd suferind. Tata auzind aceste lucruri îi spune mamei:
-Ce Ali nu vine? ÎI e milă de mine?
-Vine și el!
Bunica și vecina mea se tot rugau de mine să mă duc dar eu încăpățânat și prost cum eram atunci nu am vrut să merg cea ce și în zilele de azi am un regret că nu am fost la spital să-l văd. Eu vroiam să-l știu cum era înainte vesel, pus pe glume și energic.
Ajungând la spital, din spusele mamei mele, când au ajuns toți la el, el stătea pe marginea patului cu ochi ațintiți către ușa. Spera până în ultima clipă că voi veni. Dar nu a fost așa. Nu puteam să-l vad pe patul de moarte. Nu puteam să cred și să accept idea că el va muri. Acasă, tot o rugam pe Anca să mă ducă la spital. O voce în mintea mea îmi toți spunea să mă duc. Dar nu știam unde este salonul. Nu aveam telefon mobil. Nu puteam să ajung la ei în nici un fel.
El stând la jumătatea patului înconjurat de frații lui și de mama, bunica și fratele meu de trei ori a spus aceste cuvinte "oi mai apuca eu ziua de mâine oare". El știa că va muri în acea duminică seară.
După ce bunica împreună cu fratele meu ajung acasă și o văd și pe sora ei venind la mine și începând să mute unele lucruri din sufragerie spunand:
-Dacă o fi să moară, pe aici îl scoate.
Atunci mi-am dat seama că aici se închie viața lui la numai 39 de ani. 

(Aici e fratele lui Alex, Cristian)

Cand eram la spital si eram in acea camera am vrut sa plang dar nu am putut, ma uitam la el si el la mine si incercam sa ii spun ceva. S-a bucurat enorm de mult chiar daca avea gura inchisa de la niste bube pe buze. I-am promis in gand ca voi fi tare pentru el.