Așteaptă-mă Dincolo De Moarte

Sa Dus La Ceruri

Seara în jur de ora 23 mama o sună pe bunica spunându-i să o sune pe Ștefania verișoara mea să vină la spital pentru a-l aduce acasă să moară pe perna lui în patul său.
-Mamă, dă-i telefon lui Ștefania,să vină la spital. Puiu cred că moare în seara asta.
-Cum! Nu se poate asta!
-O sun acum.
Tata auzind ce vorbea mama din holul spitalului îi va spune:
-Ce vrei să faceți? Vreți să mă luați acasă? Acolo ce îmi faceți? Aici cel puțin îmi fac un calmant.
Mama o sună din nou pe bunica spunându-i să nu vină dar Ștefania era pe drum împreună cu Bogdan fratele ei și logodnicul ei la acea vreme Doru. Ajunși la spital mama deja dase semnătură pentru a-l lua acasă să moară în patul său. În drum spre mașină tata îi vede pe Bogdan și pe Doru că îl duc spre mașină pentru a merge acasă. În drum spre casă mama îl întreabă :
-Ști unde mergem acum?
-Mergem spre casă!
Acasă cei doi îl iau pe brațe pentru ca nu mai avea forță să meargă pe picioarele lui. Îl pun în pat întins și cu ochi închiși. Eu dormeam neștiind că el este acasă și trăgea să moară.
Se făcuse ora 3:00. Mă trezesc din somn să mă duc la baie pentru a-mi face nevoile. Uitându-mă către camera unde dormea el îl văd pe fratele lui împreună cu soția sa și pe bunicul cu lumânări aprinse. Nu îmi dădeam seama ce se petrece. În mintea mea știam ca l-am pierdut dar nu credeam. La ora 3:56,tata își dădea ultima suflare. Bunicul meu a venit în grabă la bunica spunându-i vestea:
-Aura! Cred că Puiu a murit!
-Nu cred!
Sa dus la mama și ia spus vestea. Era distrusă. A țipat odată și a căzut peste el luându-l în brațe pentru ultima data. Ia pus mana la puls încă mai respira spunând:
-Încă trăiește!
-Cum?! Nu înțelegi că a murit acum 3 minute?
-Nu a murit!
La ora 4:00 mama a dat verdictul final.
-Acum a murit!
Murise cu ochii deschiși iar mama ia închid apoi ia curs o lacrimă părându-i rău că nea părăsit. Frații lui erau terminați. Fratele lor cel mic a pierdut lupta cu viata. Erau terminați, zdrobiți de veste.
După ce la îmbălsămat și îmbrăcat în costum, îl așează în sicriu în sufragerie. Era ora 8:00,

(Edit by Cristi: De fapt dormeam amândoi si a venit mamaie cu tanti Puia sa ne trezeasca si eram in pijamale daca mai tii minte...)

m-am trezit mergând la toaletă pentru a-mi face nevoie și a mă spala pe dinți. Vedeam că peste tot erau puse niște cearșafuri pe oglinzi. Nu știam de ce. Dând să mă îmbrac și voind să intru în sufragerie, rămân blocat. Nu-mi venea să cred ce văd și le spuneam lor:
-Nu cred! Spuneți-mi că este un vis! Am fost tare și mi-am mascat suferința. Văzându-l în sicriu, mintea mea vedea cum el zâmbea și era fericit fiind că mă vede de sus din cer, după a lăcrimat. Tot aceste trei zile el a plâns. Și preotul spusese că nu a mai văzut așa ceva. Adevărul este că îi părea rău. Îi părea rău pentru că lasă o soție singură cu doi copii care aveau nevoie de el. Prea târziu, acum totul sa năruit în uitare.
Toți credeau să nu avem amândoi un moment de panică. Fratele meu când a văzut începuse să plângă și nu credea. Pe la ora 12,bunica îl sună pe Demi, ruda și prietenul lui dându-i vestea.
-Bună Demi! Ce faci?
-Sărut mâna, Aurelia! Uite ce sa fac ieri am fost la Puiu la spital și lam împărtășit și spovedit.
-Da, Demi și acum te chemăm la înmormântare.
-Cum așa ceva!? Nu dădea nici un semn de moarte. Când este înmormântare?
-Miercuri. Te așteptăm!
Seara foarte mulți vecini, rude și prieteni au venit să-i aprindă o lumânare. La un moment dat venise tatăl vecinei mele Anca împreună cu mama ei. Au plâns cel mai mult. Nu îi venea să creadă. Va ține un discurs spunând
-A fost un om, vecin și un soț iubitor. Un om extraordinar care nu voi mai întâlni. De fiecare dată când îl vedeam îl chemam și stăteam de vorbă și îl cinsteam.
Va pune flori și își va lua rămas bun spunand:
-Rămas bun și Dumnezeu să te ierte.
A doua zi pe la prânz un coleg de-al meu de școală vine la mine pentru a se interesa de ce nu am fost la școală. Venind către mine și-a dat seama ce sa întâmplat și i-am spus că nu pot veni o perioadă. Eu învățam după amiaza. El se duce la diriginta mea și îi spune ce sa întâmplat :
-Doamna dirigintă și colegi am o veste tristă. Tatăl lui Alexandru a murit. Am fost să-l i-au să venim la școală și am văzut lume multă.
Diriginta și restul profesorilor au făcut din spusele lor o careu în curtea scolii unde au strâns o sumă de bani pentru mine cea ce asta ma mișcat văzând cât de unită este clasa și restul din școală. Din câte îmi amintesc știu că noaptea dormeam la vărul meu Mihai și seara nu puteam să dorm. Vroiam să mă duc acasă dar nu mă lasă și mă făcea să uit de tristețe.
În ultima zi când era programată înmormântarea și ajung acasă și văd pe acel capac o coroniță scriind: De la copiii tăi iubiți" am avut lacrimi în ochi. Nu mai puteam să-mi stăpânesc emoțiile. În momentul în care sicriul cu trupul lui a plecat spre biserică m-am dus în spatele casei stând în leagăn plângând și am simțit o palmă care era pusă pe mine și o voce care îmi spunea:" nu mai plânge că nu e vina ta că nu ai fost la spital. Te iubesc! O să-mi fie dor de tine!"
Ajunși la biserică îmi văd colegii de clasă ai mei și ai fratelui meu împreună cu profesori și alți elevi. Am văzut iubire și unire. Colega mea de bancă venise la mine plângând și sărind în bratele mele. Când venea și mă lua de la școală mai vorbea cu colegele mele și pe ea a marcat-o cum stătea și asculta povești. La un moment dat îmi întinde în mână un plic. Nu știam ce se află în el și o intteb:
-Ce este cu acest plic!
-Deschide-l e din partea noastră și a profesorilor.
În el era o sumă de bani pentru mine.
-Dar nu trebuia!
-Taci că meriți! Școala a făcut o urnă de donați. Noi și în restul claselor am pus câte puțin din ce avem iar restul profesori.
-Băi vă mulțumesc mult! Nu știu când voi ajunge la școală înapoi. O să îmi fie greu o perioadă. Dar mă voi întoarce la voi.
Mă îmbrățișează toți și intra în biserică pentru a aprinde o lumânare. În biserică mama era terminată la fel și frații lui. La sfârșitul slujbei când a trebuit să ne luăm rămas bun nu m-am dezlipit de sicriu. Nu vroiam!Îmi era prea greu sa fac asta! La cimitir sa terminat tot. Firul vieți lui sa terminat. Am îngenunchiat la mormântul lui și mă uitam cum arunca pământ peste el spunând :"Sa terminat. Sunt singur pe lume. Ce rost mai are viața mea fără el? Cum mă voi descurca în viața?"
A doua zi după înmormântare, am realizat golul ce era în casă. Mam închis în cameră cu o poză de-a lui și o țineam tare la piept și plângeam.
Aveam momente în care mă gândeam la sinucidere, în care îl uram pe Dumnezeu, pe restul, și chiar și pe mine. Vroiam să mor doar ca să fiu lângă el. În clasa a IX a am fost dependent de țigări. Am avut un anturaj greșit. Eram satanist. Îl uram pe Dumnezeu. La 17 ani de nervi m-am îmbătat pentru prima oară. Era să ajung și la droguri dar am reușit să nu fac prostia asta. Mama și restul fraților și rudelor mele nu știau asta până când la 2 ani am mărturisit tot.
În clasa a Xa un coleg vede că nu vorbeam cu nimeni și eram în lumea mea mă întreabă de vorbă :
-Ce ai pățit?
-Ce vrei dispari! Nu vă suport!
-Uite eu nu sunt ca restul. Nu știu prin ce treci mai exact dar vreau să te ajut. - Și cum ai face asta a? Nu ști ce am. Nu știe nimeni prin ce sufăr. Mi-a murit tatăl bine și sunt sigur pe lume.
Auzind asta, restul mă încurajează:
-Nu mai spune asta! El este mereu lângă tine și te veghează. Fi tare.
-Mersi! Sunt mai bine acum.
Dar o tembelă de colegă care făcea mișto de mine și mă făcea satanist mi-a spus niște vorbe care mau înfuriat și am luat-o la palme.
-Ce mă a murit tactu și te dai mare și cauți atenție. Dobitocule.
-Băi țineti-mă că o omor. Dacă te prind îți rup capu nesuferito.
-Hai să te văd.
Am scăpat de lângă colegi care mă țineau și nu am rezistat să nu dau în ea. Am aruncat un scaun nimerind în cap. Nu îmi păsa dacă era rănită. Pentru mine vroiam să sufere. Am fost chemat la directoare. Vroiau să mă dea afară din liceu. Dar i-am explicat care a fost situația și ma înțeles. De ea a sancționat-o să nu se mai ia de mine. Degeaba tot la fel făcea până într-o zi, când gardianul patrula pe colidor și nu observa că i-am luat bastonul. Ajung în clasă și o iau la bastoane. Ea mă ruga să nu îi mai dau dar nu-mi pasă. La un moment dat colegi vin să mă țină. I-am luat și pe ei. Până când a venit gardianul și ma pus la pământ. Cunoscându-mă de ce am reacționat așa îmi dă doua palme spunându-mi :
-Băi puteai să o omori.
-Și ce era ceva rău dacă o făceam? Vreau ca toți cei care au ceva cu mine să moară.
-Ești nebun! zice un coleg. Poate dasta îți spunea mereu satanist. Ai prins o ură pe toți
-Poate ai dreptate dar nu știu ce e cu mine de la un timp.
-Uite îți dau adresa asta. Vino cu mine la o biserica de unde fac parte. spune un coleg
-Ce biserică e? Crede-mă că am nevoie de ajutor
- Uite eu sunt creștin sau cum s-ar zice pocăit. Liderul de acolo te poate ajuta. - Mersi! O să țin cont de asta.