Prizoniera fericirii

Capitolul 3

      – prima piesă de puzzle –

          Îmi pun ibricul cu lapte pe foc, cât să îl încălzesc puțin. Cât timp aștept, mă sprijin cu mâinile de blatul din bucătărie. Mă gândesc la ziua de ieri, la cât de obosită am fost după lucru. Îmi duc mâna la tâmplă, masând-o încet, că poate mai dispare durerea de cap.

          Aseară, după muncă, am venit frântă. Am căzut lată în pat, doar soneria telefonului, care anunța că doamna Annabelle mă sună, m-a mai deranjat. M-a sunat ca să mă anunțe că dosarul meu a fost acceptat la acel liceu și că, de azi, mai exact în trei ore, pot să merg la liceu.

          Cu toate că semestrul a început de câteva săptămâni, asta nu mă face să fiu timidă sau speriată că nu îmi voi face prieteni. Dacă îmi e scris să nu îmi fac prieteni, asta e. Pot trăi și fără ei!

          Iau laptele de pe foc și îl beau alături de niște biscuiți digestivi, acompaniînd totul cu un fruct. Nu prea mănânc dimineața și nu îi pot înțelege pe aceia care mănâncă la micul de jun ditamai farfuria și încă nu se satură.

          Înghițind ultimul biscuite din pachet, mă uit la ceas, care indică ora șase dimineața.

          Când trăiam la orfelinat eram obișnuită cu trezirea la ora cinci și jumătate dimineața. De altfel, și acum practic rutina aceasta.

          Mă ridic leneșă de pe scaun ca să pot să mă pregătesc de liceu. Nu prea știu exact cu ce să mă îmbrac, dar până la urmă optez pentru un tricou roz pal, strâmt, care nu trebuie călcat, cu textul ,,Today is my favorite day" (Astăzi este ziua mea preferată) , cu toate că nu e chiar așa. Pun rapid pe mine o pereche de blugi negrii, simpli, și mă încalț cu ghetuțele mele negre. Părul mi-l pieptăn și îl las desprins, pe spate.

          Îmi dau cu puțin deodorant spray, iau micul meu ghiozdan crem și geaca mea neagră, ieșind pe ușă, pornind, deci, spre liceu.

***

          Ajungând cu greu în fața liceului, cu ajutorul autobuzului și GPS-ului, mă uit la clădirea mare din dreptul meu.

          Pășesc încrezătoare în curtea destul de mică, ca mai apoi să mă îndrept spre intrarea în sine a clădirii. Știu exact la ce sală trebuie să ajung, astfel merg în liniște pe coridorul vopsit alb și albastru, unde sunt așezate la distanță egală câteva tablouri. Sunt destul de mulți adolescenți pe hol, asta înseamnă că nu s-a sunat de oră.

          Îmi așez mai bine ghiozdanul pe umeri și intru în clasă. Mă uit în jur, unde văd pe majoritatea stând ba la geam, ba pe bănci, ori pe catedră. Înaintez, încercând să nu atrag prea mult atenția asupra mea.

          —Hei, fata! aud o voce feminină din stânga mea.

          Îmi îndrept toată atenția în stânga mea, vrând să văd dacă se referă la mine.

          —Da, tu! spune dinou aceasta. Esti nouă, nu? Da, răspund. Hai, vino și stai cu mine în bancă. Vrei?

          Mă uit la locul liber de lângă ea, apoi mă uit la ea. Este destul de drăguță, puțin mai plinuță decât mine, dar nu foarte. Are ochii mari, căprui, buzele mari, acum colorate cu un ruj roz spre mov. Părul este negru, la vârfuri decolorat.

          Ridic din umeri, în semn de ,,De ce nu?" și merg la banca ei, așezându-mă. Nu mă așteptam să socializez din primul minut în care am intrat în clasă, dar e foarte bine așa.