In căutarea fericirii

Capitolul 3

POV: Bella Heard

        Ziua a trecut atât de repede, nici nu am avut timp să aflu ce avea de spus Francesca. Am ezitat foarte mult sa urc în mașina celui care parcă e constant în viața mea. Îmi face viața un calvar. Azi e petrecerea unei prietene de a mea și a Francescai, Jessica. Nu puteam lipsi în niciun caz,ca altfel ne omora Jessica. Jessica e o fată frumușică, o bună sfatuitoare, dar la fel de încăpățânată ca mine.
Petrecerea a început și deja observ grupulete care își pun de băut, alte grupulete care stau pe canapea și asculta muzica și alții care dansează lângă piscină.
Pe când răsunau muzica, recitările şi râsetele, eu am fost tot timpul cu gândul departe.Vârtejul timpului, răscolitor, m-a răvăşit şi m-a
purtat, nu înainte, spre viitor, ci înapoi, adânc în trecut.

E miezul nopţii, poate fi şi două noaptea. Sunt singură, pe verandă. De aici nu pot cuprinde tot cerul cu privirea. Două mâini îmi cuprind talia și sar ca arsa din gândurile mele. Mă întorc rapid și ii observ zâmbetul lui Adam in întuneric.  Obişnuiam să mă întreb uneori de ce mi-a fost dat să trăiesc o asemenea întâmplare fără urmări. Parcă oriunde pășeam, el era constant în fața mea. Cum poate fii posibil așa ceva? Stelele sunt strălucitoare, ele fiind martore ale
suferinţelor unor oameni fără de număr, întocmai cum astăzi mă urmăresc pe mine.

-Ce s-a întâmplat , Adam? Ochii lui parcă au obținut strălucirea stelelor în mai puțin de doua secunde.

-Mi-a fost dor de tine, îngeraș!

Încerc să mă retrag, dar e imposibil, e prea puternic pentru mine. Aş putea să plec vreodată în altă parte? Lumea mea este încă aceeaşi - duioasă, plină de viaţă şi verde. Acum mă tem pentru că simt dogoarea lavei topite ce mă ameninţă prin acest om din fața mea de care, cred, nu voi scăpa niciodată.
Deși e primăvară, noaptea este foarte frig. Încep sa tremur, iar el observă asta. Își scoate rapid sacoul de pe el și mă îmbracă imediat. Când sacoul lui face contact cu pielea mea firavă, simt un fior.

-Adam, trebuie sa intru înăuntru..

El mă apucă de braț și nu reușesc să scap așa ușor ca mă prinde între corpul lui și balustradă.

-De ce îmi faci viața așa grea? De ce nu mă lași în pace? De ce te bagi în viața mea mereu? Nu însemni nimic pentru mine!

Am spus toate acestea zâmbind cu indiferenţă. Mă felicitam în sinea mea pentru nonşalanţa cu care o făcusem. Cât de simplu îmi venea să întreb acum. De ce nu putusem să o fac timp de atâţia ani?
Zâmbetul de pe buzele lui dispare instant. Oare am fost așa dură? Dar ce contează? Atât timp cât el îmi distruge viitorul și eu pot sa ii distrug fericirea. Și oricum eu nu fac parte din fericirea lui.

*Tu ești tot ceea ce îl face fericit pe el*

Taci conștiință rea. Nu e momentul potrivit.

Într-un moment de neatenție am reușit sa scap din strânsoarea lui. L-am lăsat acolo, deși știam că l-am enervat la culme. Așa merită. Am ajuns acasă cu taxiul în mai puțin de douăzeci de minute. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am inchis ușa in urma mea, a fost să mă așez în fata oglinzii și să mă gândesc la ce tocmai am făcut. Pe când stăteam în faţa oglinzii, m-am întristat văzând cum arăt. Pe o parte eram dezamăgită de comportamentul meu față de Adam. Pe moment, ma gândisem ca poate așa se va îndepărta de mine și nu va fi în fața mea la fiecare pas. Încă aveam sacoul lui pe mine și mirosul lui dulceag îmi înfundau nările. Am zâmbit și am început să râd prostesc gândindu-mă de ce am făcut în seara asta.

Cum s-au putut întâmpla toate? Cum de m-am putut abține atât timp ? Cândva, simţământul adânc de ruşine şi vinovăţie m-a făcut să-i alung amintirea adânc, în
subconştient. Şi iată că astăzi am putut vorbi cu atâta uşurinţă...

E prima dată când regret cuvintele mele față de Adam, dar sunt sigura ca totul va trece repede.

Următoarea zi

Ahh, soarele zilnic mă așteaptă atunci când mă trezesc și nu îmi pot imagina ce nervoasă sunt atunci când nu e soare. E o zonă cu climă călduroasă și îmi place sa stau aici.

De la parter se aud niște voci cunoscute și dacă stau să mă gândesc, mai bine stau în pat până nu le voi mai auzi. Nu am chef să îmi stric ziua chiar așa devreme.
Până la urmă ajung sa cobor scările îmbrăcată lejer într-un maieu negru și niște blugi scurți albi. Părul l-am prins într-un coc lejer.
Când ma surprind că întru pe ușă, obțin un zâmbet din partea lor, mare cât China.

Familia Moore mereu ne - a făcut vizite și chiar mă miram de ce în ultima vreme nu au mai venit pe la noi. Știu și ei ca nu îmi place deloc prezența lui Adam și de aceea nici nu vin mereu cu el la noi.

-Bună, scumpo! Nu ne-am văzut de foarte mult timp.. Spune mama lui Adam, o femeie sigură pe ea, elegantă și mereu știe sa își aleagă cuvintele potrivite.

-Bună dimineața, doamna Moore! Mi-ați făcut ziua mai bună cu prezența dumneavoastră și a domnului Moore.
Simt o privire arzătoare asupra mea și știu că replica mea l-a enervat la culmea pe Adam fiindcă nu am menționat și de el. Nu pot sa mint, nu-i așa?

-Sunt și eu aici, draga mea! Spune Adam pe un ton calm, dar se poate vedea pe fața lui nervozitatea.

-Ahh, scuză-mă, dragule! Nu te-am văzut! Eram prea concentrată pe altceva.

Părinții noștri se amuză pe seama noastră, dar eu ma prefac ca nu ii bag în seamă.

-Scuzați-mă copii ca va întrerup, dar noi, părinții, avem ceva foarte important de discutat.

Parcă m-a salvat și răsuflu ușurată. Plec cu pași grăbiți înapoi în cameră, dar cât de fericită eram eu ca am scăpat,  nu am noroc deloc astăzi. În spatele meu era diavolul în persoană. Închid ușa, dar o aud din nou cum se deschide și se închide la loc. Ma duc în fata oglinzii, iar în oglindă îl pot observa pe Adam care s-a așezat în patul meu comod, de parcă ar fi patul lui.

-Ieri ai scăpat din mâinile mele și nu am putut vorbi despre noi.

-Nu există niciun noi, Adam! De ce nu înțelegi?

-Tu nu înțelegi! Tu mereu ești distanta și nu reușesc sa vorbesc cu tine deloc. Nu mai fi atât de încăpățânată și nu mai încerca să mă rănești prin cuvinte. Cuvintele tale de ieri m-au rănit ca un cuțit înfipt în inimă. Vreau să îți fiu alături și sa ai încredere în mine.

Nu pot să mă uit în ochii lui, nu acum.. Nu e momentul potriv... Nu mai spun nimic, deoarece deja este în fața mea cu doua degete ridicându-mi bărbia încet.

-Dacă tot vorbim, măcar uită-te în ochii mei, îngeraș.

Cum reușesc ochii lui sa fie atât de strălucitori de fiecare dată?

To be continued....

Sper ca v-a plăcut și acest capitol. Mulțumesccc mult pentru voturile voastre și ma bucur extrem de mult ca îmi citiți capitolele. Dacă aveți păreri despre carte , aștept sa îmi spuneți. O să mă străduiesc sa pun capitole cât mai des și o sa încep sa le fac cu mult mai lungi. Promit! Dacă va place cartea, as fi foarte fericita sa ma votati.
Va pupppp. Week-end plăcut în continuare!