Nu puteam sa nu-mi aduc aminte de mine cel din trecut, acel trecut,acele sentimente, drumul meu in viata ales gresit.
Inca de mic simteam o povoara, ce ma tinea mereu treaz in realitate, fara sa-mi dau seama ce insemna sa visezi sa fii fericit, sa zambesti, povara mea era chiar propia viata, invatat de mic cu lucrurile marunte crescut cu lucruri obisnuite rupte pentru mine ca din basme. Asa nu, nu era bine viata era un clasa si dura. Te pune sa te taresti sa infrunti tot ce te-n conjuara de ce oare? O faceam mereu pentru ca asa eram invatat sa lupt sa ajung acolo unde vreau unde trebuie. De fapt n-am fost invatat.. M-am autoeducat. Nu era nimeni acolo sa-mi zica ce sa fac, primul pumn prima bataie, prima iubire, prima durere in suflet, toate le-am simtit, le-am primit, le-am dus pana la capat. Prima oara a fost cel mai greu, sa fiu nevoit sa lupt din greu, ma aveam doar pe mine, alearga de colo-colo pentru ce? Pentru un zambet. Suna copilaros suna mai mult a minciuna. Zambetul pe care il asteptam mereu dar nu venea. Aceea persoana care nu statea langa mine nu era cu mine nu zambea nu radea cu mine. De acolo incepe acea lupta.
Acee persoana eram chiar eu...
