Duceam la disperare tot ce faceam tot ce ziceam tot ce gandeam. Oare asta era sfarsitul oare asta imi era destinul.. Sa, renunt?!
Nu gandeam la asa ceva, de ce sa nu fac asta? Pentru ca nu era lupta lui ci a mea. El a pierdut-o pe a lui de mult, eu am continuat-o pe a mea si am acceptat sa lupt. Ma bantuia sentimentul de renuntare, nimic nu mai mergea cum trebuie.. Totul vedeam cum se darama un zid cu fericire spulberat. Coplesit de durere, tremuram si plangeam, dar nu eram eu, era suferinta sub o alta forma. Pe mine ma lasase in urma si ea acoperise totul. Intrasem in viata uitata, nu mai ma gandeam la nimic, desii inca luptam, nu puteam invinge, singurele ramasite de viata ramase in mine simteam cum se scurg si erau date spre uitare. Prefaram sa ramn in starea asta, razboiul din interioriul meu stiam ca e dat spre uitare si ca totul se va sfarsii incet si ma va devora. Nu am mai continuat, lumea din jurul meu avea alt aer alt gust. Alta ura se naste in mine, alta durere care nu putea fii oprita ia nastere. Nu mai era lupta mea, era lupta acestui nou eu. Un eu cu propriul lui drum diferit de-al meu cu mult mai multe pierderi si suferinte.
Priveam cerul si vedeam cum totul se sfarseste... Doar asa credeam !
